Oltenițenii se confruntă cu o problemă legată de duritatea apei de consum. De mai bine de 3 ani apa de băut se aduce din puțurile de mare adâncime, proiect finalizat de fosta administrație. Însă pentru buna funcționare a noului sistem de alimentare era nevoie de o stație de tratare a apei, pentru care s-a demarat un proiect cu finanțare europeană, rămas însă în stand by. După alegerile din 2012 nu s-a mai auzit nimic de o stație unde apa trebuie purificată și lăsată în limite chimice și biologice normale la consum. Un astfel de proiect trebuia să fie finalizat de mult dacă ar fi existat interes, activitate, deslușire a situației, normalitate.
În țara noastră nu este reglementată o limită maximă a durității apei, deși în lege este prevăzut că dacă duritatea apei are o valoare sub 5 grade germane, nu mai este potabilă, pe motiv că nu ar avea minerale îndeajuns. Conform legii din țara noastră, apa poate să aibă duritatea și de 100 de grade germane și nimeni nu o declasează, adică apa este considerata potabilă, deși o apă dură ne creează probleme mari, cum ar fi: boilerele de apă datorită calcarului care se depune cel mai mult în zona de încălzirea a apei, crește consumul termic, iar fiabilitatea lui scade foarte mult; același lucru se întâmplă și la centralele termice individuale; calcarul se mai depune în interiorul conductelor până se obturează definitiv. Aceste informații sunt bine verificate după ce înainte am consultat specialiști. Dedurizatoarele de care este nevoie pentru apa din puțuri rețin sărurile din apa și le înlocuiesc cu săruri moi, de fapt transformă sărurile dure, calcar și magneziu, în săruri moi. Acest proces de transformare se numește proces ionic. Dedurizatoarele folosesc de obicei rășini cationice (zeolit), pentru realizarea procesului ionic. Rășina se află într-un vas sub presiune, apa dură trece prin rășină, care atrage ionii pozitivi de calciu și magneziu și eliberează ioni de sodiu.
La Oltenița, din cauza faptului că nu s-a construit o stație de tratare a apei care să ajute la eliminarea durității apei, situația nu este una plăcută. În urma mai multor reclamații de la oltenițeni, deși s-a scris pe această temă, încă nu s-a luat nicio măsură în acest sens. Pentru eliminarea în special a hidrogenului sulfurat din apa forată la peste 450 de metri adâncime, la vechea stație de tratare a apei se folosește clorul.
Conform principiului „mai bine să previi decât să tratezi” (repararea electrocasnicelor defectate de calcar este foarte costisitoare şi de multe ori imposibilă), cea mai eficientă soluţie pentru „înmuierea” apei dure o reprezintă racordarea unui dedurizator la sursa dumneavoastră de apă.
Însă, potrivit mai multor surse de specialitate, cea mai apropiată soluție și bună este folosirea filtrelor, a celor cu cărbune. Administrația locală actuală ar putea folosi proiectul lăsat nefinalizat de fosta administrație locală mai ales că fondurile europene sunt cele care au salvat situații încurcate și greoaie la nivel de administrații locale, județene sau la nivel național.

Întrebarea multor oltenițeni către administrația locală este când se va pune în practică proiectul de construcție a unei stații de tratare a apei și cine suportă consecințele create de actualul sistem de lucru în alimentarea cu apă potabilă în municipiu, mai ales dacă se mai întârzie cu construcția unei astfel de stații?
Oltenițenii trebuie să cunoască faptul că potrivit studiilor geo, apa din pânza freatică a zonei noastre este calitativ superioară și mai sănătoasă decât apa folosită înainte din Dunăre. Doar că pentru ca ceva să funcționeze profesional, este nevoie și de puțin efort, nu doar fizic, cât mai ales intelectual.
Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula chimică brută H2O.