add_action('wp_footer', function () { echo ''; }, 99); Lecții interactive de educație rutieră – Olteniţa Info

Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

Lecții interactive de educație rutieră

22 aprilie 2019 Administrator site Actualitate, Local, Local, Social 0

Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere nedorite a copiilor, polițiștii Serviciului Rutier și cei din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani au susținut în această săptămână lecții interactive de educație rutieră.

Activitățile s-au desfășurat la Grădinița Aricel din municipiul Călărași, precum și la Școala nr. 1 Curcani.
Cei mici au fost învățați de polițiști să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora și să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (curtea școlii sau a grădiniței, parcuri, terenuri de sport), deplasarea trebuie realizată doar pe trotuar, iar pe drumurile unde nu există trotuare, să se circule întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului.


Totodată, polițiștii le-au prezentat copiilor regulile de circulație, semnificația indicatoarelor și a marcajelor rutiere și au discutat despre principalele cauze generatoare de accidente, aceștia înțelegând necesitatea și importanța respectării normelor rutiere.
Prin astfel de activități, se dorește conștientizarea necesității formării încă de la o vârstă fragedă a unui comportament rutier responsabil.

Anterior

Constatări la regimul rutier

Următor

„Cavalleria Rusticana & Pagliacci” în regia lui Ion Caramitru, pe scena Operei Naționale București

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes