Ludwig van Beethoven – geniul care nu și-a putut asculta compozițiile mult timp

Publicat 4 decembrie 2014

La 16 decembrie a.c. se împlinesc 244 de ani de la nașterea geniului muzicii clasice, Ludwig van Beethoven. Pianist și compozitor german strălucitor, a fost complet surd mai mult de 10 ani din viață, motiv pentru care nu și-a putut asculta multe din compoziții. Însă muzica lui venea de la Dumnezeu prin talentul uimitor și sufletul uriaș. Operele sale de maturitate se regăsesc în această perioadă, a instalării și a trăirii efective a surzeniei: 26 de ani. A compus bine-cunoscuta a IX-a simfonie, imnul Europei fiind un extras din aceasta, compoziția pentru pian Fur Elise, Sonata Lunii, opera Fidelio, concertul Imperial, pentru pian și orchestră și multe alte opere remarcabile.

Beethoven s-a născut pe data de 16 decembrie 1770, în Bonn (Germania)

Beethoven la 13 ani pictat de un artist necunoscut din Bonn

Tatăl său era un cântăreț de curte, care a observat și încurajat talentul fiului său. A dorit să construiască ideea unui copil minune, așa cum făcuse Leopold Mozart, tatăl compozitorului clasic Mozart. În acest sens, la prima apariție publică singulară a lui Beethoven s-a anunțat pe afișe că avea șase ani și nu șapte. Acest fapt a dus în derută mai târziu scriitorii cu privire la vârsta reală a compozitorului.

După lecțiile de compoziție luate cu Christian Gottlob Neefe, a intenționat să ia lecții cu Mozart, deși aveau stiluri diferite; și-a continuat educația muzicală alături de Joseph Haydn, părintele muzicii clasice; a studiat perspectiva compoziției vocale cu Salieri și contrapunctul cu Johann Albrechtsberger, la Viena.

Ludwig van Beethoven portret de M. Katzaroff

La vârsta de 13 ani (1783) a avut prima compoziție publicată: un set de variațiuni pentru clavecin. A început să lucreze în capela curții, unde a fost remarcat de capelmaistru. A dedicat primele sale trei sonate pentru pian prințului elector Maximilian Friedrich, care avea să îl încurajeze să studieze la Viena. Aici își va face multe cunoștințe, printre care contele Ferdinand von Waldstein, care îl va susține financiar, oferindu-i pe de o parte independență artistică, iar pe de cealaltă parte independență financiară.

Din cei 26 de ani de surzenie, în ultimii 10 ani din viața sa a fost complet surd, iar primii 16 ani a suferit și a încercat să se trateze. În această perioadă chinuitoare, în societate a folosit caiete de conversație, dialogul fiind notat pe acestea. Boala a determinat și o retragere în sine, care a dus la dezvoltarea unei drame: cea a singurătății. Şi-a găsit refugiu în viața sa muzicală care era din ce în ce mai plină de inspirație. În 1819 compune „Variațiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a „Missei Solemnis”, realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Beethoven nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda mai multor relații și sentimente avute față de elevele sale.

Spre deosebire de Mozart, Haydn sau Vivaldi, Beethoven va fi primul compozitor care nu va lucra în serviciul aristocrației sau al Bisericii. El va lucra liber, compunând piesele dorite de el însuși la momentul respectiv. Astfel, va susține spectacole, burghezii plătind pentru a-l asculta.

Beethoven a scris 9 simfonii, ultima fiind prima simfonie în care sunt incluși și soliști vocali; 32 de sonate; o operă și singura, cunoscută sub numele de Fidelio, care inițial fusese numită de compozitor Leonore; concerte pentru diverse instrumente, dintre care 5 concerte pentru pian și orchestră; cvartete pentru corde în număr de 16; două mise și multe alte compoziții.

Simfonia a III-a, cunoscută și sub numele de Eroica, este structurată în 4 părți (allegro con brio, adagio assai, allegro vivace, allegro molto). Această simfonie este compusă în perioada în care compozitorul surzește, primele semne apărând din anul 1801, după cum mărturisea el într-o scrisoare către un prieten. Cu toate acestea, opera este remarcabilă, ca şi celelalte opere ale maturității sale. A fost compusă în anul 1803 și dedicată inițial lui Napoleon Bonaparte, pe care până la încoronarea sa ca împărat, Beethoven l-a văzut precum un salvator, o figură a revoluției franceze. Imediat după încoronarea lui Napoleon Bonaparte ca împărat, Beethoven a încetat să îl mai admire. Această simfonie este de o adâncime emoțională uimitoare, exprimând un efort continuu, o voință de fier, care deși muzical pare că se termină, mereu este reîncepută cu o putere și mai mare.

Simfonia a IX-a a fost scrisă în anul 1824, perioadă în care surzenia era completă, încât la prima audiție, aflat în primul rând, în ciuda unei întregi săli care-l felicita pentru muzica sa, aclamându-l și bătând din palme, abia după ce a fost adus de către o solistă pe scenă a putut observa cum fusese primită compoziția sa. În „Carnetele intime”, Beethoven descrie cele trăite, ilustrând astfel drama unui artist muzician surd.

Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:

Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.

A doua perioadă (1807-1812), așa zisul „ciclu eroic”, cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.

A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

Muzica sa a avut influențe asupra unor compozitori precum Brahms, Schubert, Schumann, Berlioz. Face parte din grupul celor 3 mari B : Bach, Beethoven, Brahms.
Singur și surd, privat de conversație și ieșirile în societate, Beethoven și-a găsit refugiu în creație, a lucrat asiduu, compunând opere remarcabile. Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Imagini din filmul dedicat marelui compozitor Ludwig van Beethoven (Simfonia iubirii – 2006) cu un fragment din impresionanta simfonie a IX-a