Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Lumină din Lumina Învierii a adunat și anul acesta tineri artiști, profesori, preoți, public numeros

La Muzeul Civilizației Gumelnița a avut loc zilele trecute vernisarea expoziției de icoane și ouă încondeiate, ”Lumină din Lumina Învierii”, ediția a XI a.

8
Protoieria Oltenita este vechiul partener al acestui eveniment, devenit deja tradiție în municipiul de la malul Dunării.
La manifestarea de anul acesta au participat cu exponate elevi din școlile și liceele oltenițene, elevi din școlile comunelor limitrofe orașului.
La vernisaj a participat un public numeros, expoziția bucurându-se de un real succes, după cum ne declară conservator în cadrul muzeului, Olga Androne. Scopul acestui eveniment este acela de a promova in fiecare an tinerele talente în pictură sau meșteșuguri, valoarea artistică a lucrărilor fiind din ce în ce mai mare pe măsura interesului și experienței participanților.
În deschiderea expoziției a avut loc o slujbă de Te Deum oficiată de părintele protoiereu Marian Necula, alături de care au participat și alți slujitori ai bisericii.
Icoanele au fost sfințite, copiii au spus rugăciuni, întreaga atmosferă a fost însuflețită de misterul sfintei sărbători ce urmează să fie sărbătorită de toti creștinii ortodocși.
Exponatele urmează să fie jurizate și premiate în cadrul concursului de poezie și cântece religioase ,,Lumină din Lumina Învierii care se va desfășura duminică, 19 aprilie a.c.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

39 − 38 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie