Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Medic român stabilit în Belgia despre bacteriile din spitalele românești: „adevărate bombe cu ceas”

Medicul Ana Cichirea susţine că infecţiile nosocomiale se găsesc, fără excepţie, în toate spitalele de stat din România.

Aceasta susține că numărul infecțiilor nosocomiale este ascuns. Aceşti agenţi patogeni prezenţi „sunt extrem de greu de controlat, omoară pacienţii, fără milă, extrem de rapid”.

„Sindromul nepăsării…De SARS-CoV 2 românului nu-i este frică. De Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Klebsiella, Enterococul, Proteus mirabilis, ar trebui să-i fie. Aceştia sunt doar o parte din germenii foarte agresivi care vă aşteaptă, FĂRĂ EXCEPŢIE, în toate spitalele de stat din România şi care sunt responsabili de infecţiile nosocomiale (infecţii dobândite pe perioada spitalizării).  Aceşti agenţi patogeni prezenţi în cantităţi uriaşe în spitale şi extrem de greu de controlat, omoară pacienţii, fără milă, extrem de rapid (vezi Colectiv)”, scrie medicul Ana Cichirea, pe Facebook.

Medicul citează un raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual, potrivit căruia, aproximativ trei milioane de persoane din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc cu o infecţie asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane mor anual din această cauză.

În 2018, spitalele româneşti raportaseră o medie de 2,65% pentru infecţii asociate îngrijirilor spitaliceşti. Medicu arată că protocoalele de sterilizare și dezinfecţie „nu sunt respectate din cauza corupţiei, iar numărul real de îmbolnăviri cauzate de infecţiile nosocomiale nu este raportat de către spitale”.

„Doar nu vă imaginaţi că situaţia este atât de roz în ţara carpato-danubiano-pontică. Spitalele româneşti sunt foarte vechi, adevărate bombe cu ceas. Protocoalele de sterilizare si dezinfecţie nu sunt respectate din cauza corupţiei (vezi scandalul Hexi Pharma), iar numărul real de îmbolnăviri cauzate de infecţiile nosocomiale NU ESTE RAPORTAT de către spitale. Mizeria se ascunde sub preş. De ce? Pentru că dacă s-ar raporta realitatea s-ar prăbuşi la propriu tot sistemul sanitar românesc. Toate spitalele colcăie de germeni rezistenţi şi toate ar trebui dărâmate din temelie. Rezultatul? Operaţia reuşită, pacientul mort! VINOVAŢI?  Întotdeauna medicul sau cel decedat, după cum trebuie să iasă bine, statistic vorbind, raportul final”, concluzionează dr. Cichirea.

Medicul Ana Cichirea a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla” din Bucureşti, promoţia 2010. Între 2012 şi 2016 a profesat în clinica privată Neoclinique din Bucureşti. Din 2016 profesează ca medic în Belgia, mai întâi la Mechelen şi în prezent la Anvers.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie