Micuții handbaliști oltenițeni ai Cristianei Drăgan au cunoscut noi experiențe și succes în Turneul de la Craiova
Elisabeta Genoa
Weekend-ul trecut a constituit pentru micuții handbaliști de la Oltenița un prilej de a demonstra capacitățile lor sportive, împăcat foarte bine cu ocazia de a socializa cu copii din alte orașe ale țării, de a încheia prietenii, o altă oportunitate fiind și aceea de a cunoaște locuri noi.
Festivalul Național de Minihandbal de la Craiova a îngăduit tuturor, oaspeți și gazde, copii și profesori, o binemeritată întâlnire încheiată cu bucurii peste premii obținute.La Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova, și-au oferit exercițiul și tactica, priceperea și experiența în handbal, copii antrenați la Oltenița reprezentând județul Călărași, Râmnicu Vâlcea (Vâlcea), Craiova (Dolj), Tg. Jiu (Gorj), Drobeta Turnu Severin (Mehedinți), Caracal (Olt), Băilești (Dolj). Este vorba de echipele : HGO Oltenița, HCM Torok Râmnicu Valcea, LPS Tg Jiu, DSCL Caracal, CSS Dr. Tr. Severin, ACS Infinit 2013 Tg Jiu, CSM Progresul Băilești, CS Traian Craiova, CS Enjoy Craiova.
Festivalul Național de Minihandbal 2016 de la Craiova s-a desfășurat în zilele de 18, 19 și 20 noiembrie 2016. Handbal Grup Oltenița a participat prin profesor de sport Cristiana Drăgan cu copii de vârste cuprinse între 10-11 ani, băieți și fete.
Festivalul Național de Minihandbal 2016 de la Craiova s-a desfășurat în zilele de 18, 19 și 20 noiembrie 2016. Handbal Grup Oltenița a participat prin profesor de sport Cristiana Drăgan cu copii de vârste cuprinse între 10-11 ani, băieți și fete.

” Organizarea a fost extrem de reușită, Craiova este un oraș care-și merită titlul de Capitala Olteniei. Micuții mei au avut de trecut peste 4 meciuri, trei dintre acestea au fost câștigate iar un meci s-a sfârșit cu scor egal, cel cu Drobeta Turnu Severin. Am venit de acolo cu multă experiență, pe care am câștigat-o pentru ani buni de acum înainte. A fost un schimb de experiență de folos copiilor. Cu ocazia turneului, am redat micuților bucuria mișcării prin nemuritorul aforism <Minte sănătoasă în corp sănătos>. O importantă contribuție o aduc părinți care au înțeles foarte bine care sunt avantajele mișcării, ce important este înțelesul unui concurs sportiv, câte lucruri frumoase au de învățat în excursii cu caracter sportiv, sau cum vor fi ei peste ani datorită practicării unui sport.” declară profesoara Cristiana Drăgan pentru oltenitainfo,ro.
Aceasta mulțumește celor implicați și argumentează importanța mișcării prin teoriile psihologilor: ”Conform dictonului latin amintit <Mens Sana in Corpore Sano>, activitatea fizică este principalul mijloc prin care corpul se dezvoltă armonios, respectând liniile unei vieţi sănătoase. Acest lucru este extrem de important pentru dezvoltarea psiho-socială a copilului. Disciplinarea comportamentului și spiritul de competiție aduc un plus în dezvoltarea mentală a copilului și apoi fizică. Un alt avantaj pe care îl oferă practicarea unui sport de la o vârstă fragedă este faptul că îi va oferi copilului o ocupaţie constructivă. Astfel se nasc hobby-urile, ceea ce presupune că se câștigă un punct valoros în folosirea timpului liber. Iar colegii mei cunosc aceste avantaje, de aceea sunt binevenite astfel de competiții. Mulțumesc pentru invitație celor de la Asociația Județeană Sportul pentru Toți Dolj, omologului meu Mihai Milu, președinte aici. Mulțumesc de asemenea celor din Federația Română Sportul pentru Toți și celor de la Direcția Județeană Sportul pentru Toți Dolj pentru invitație și firește de organizare, pentru care îi felicit.” încheie Cristiana Drăgan.
Copiii au plecat spre case nu doar cu experiențe și amintiri frumoase, dar cu tot ceea ce a însemnat premiu, de la medalii la diplome, cupe sau trofee.










Lasă un răspuns