Morun de 200 de kilograme, prins ilegal, eliberat de poliţişti în Dunăre
Un morun de 200 de kilograme a fost eliberat în Dunăre de poliţişti, după ce fusese prins de braconieri într-un carmac.
Poliţiştii Serviciului de Poliţie “Delta Dunării” au anunţat salvarea unui morun de aproximativ 200 de kilograme, plin cu icre, care fusese capturat de braconieri. Pe piața neagră, captura impresionantă ar fi valorat cel puţin 100.000 de lei.
Acesta era prins într-unul dintre cele 500 de carmace descoperite de polițiști în Marea Neagră, între gura de vărsare a Dunării – brațul Sfântul Gheorghe și Perișor.
Activitatea a avut loc în cadrul unei unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în Delta Dunării și zona Mării Negre.
În urma verificărilor și controalelor din teren, polițiștii au indisponibilizat bunuri în valoare de 33.200 de lei, respectiv 3 ambarcațiuni, 3 motoare de ambarcațiune și 532 de unelte de pescuit (500 de carmace, 10 setci monofilament, 21 de setci din fir textil și un vintir).