Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Multe dintre adevărurile de care ne agăţăm depind în mare parte de propriile noastre puncte de vedere.

Multe dintre adevărurile de care ne agăţăm depind în mare parte de propriile noastre puncte de vedere.

Visele sunt extrem de importante. Nu poţi face ceva dacă nu ţi-ai imaginat înainte.

„Războiul stelelor” este distractiv, este emoţionant, este inspiraţional, iar oamenii reacţionează la asta. E ceea ce vor.

Religia este liantul care uneşte societatea, ea ne îngăduie să păstram un echilibru, iar faptul că există mai multe religii nu este decât faptul că fiecare vede o altă parte a elefantului.

Senator Amidala: Deci aşa moare libertatea. În aplauze furtunoase.

Pregăteşte-te să poţi renunţa la lucrurile pe care ţi-e teamă să le pierzi.

Din experienţa mea, nu există „noroc”.

Pur și simplu pui piciorul în faţa celuilalt şi mergi.

Povestea ”Star Wars” este una clasică. La fiecare câteva sute de ani, povestea este reluată deoarece avem tendința de a face același lucru mereu. Puterea corupe iar când ești responsabil, începi să faci lucruri despre care crezi că sunt corecte, dar de fapt ele nu sunt așa.

Munca asiduă este foarte importantă. Nu vei ajunge nicăieri dacă nu muncești din greu.

Tehnologia continuă să facă progrese, ceea ce face să fie mai ușor pentru artiști să-și spună poveștile și să picteze imaginile pe care le doresc.

Un director are de luat 100 de decizii într-o oră. Studenții mă întreabă cum poți ști care este decizia cea mai bună, și le spun ”Dacă nu știi să iei decizia corectă, atunci nu poți fi director.”

Când am început să concep ”Războiul Stelelor”, nu am fost presat de vreo parte de știință. Pur și simplu am spus ”Voi crea o lume care să fie nostimă și interesantă, să aibă sens și să pară o realitate”.

Mi-au plăcut cursele cu mașini. Nu mi-a plăcut școala, întotdeauna mi-am dorit să lucrez cu mașini. Dar înainte de absolvire, am fost implicat într-un accident urât de mașină și mi-am petrecut acea vară în spital, gândindu-mă încotro să mă îndrept. Am decis să iau Educația mult mai în serios și să merg la o facultate de stat.

Fiecare are talent, este doar o chestiune de mișcare în jurul acestei valori, până vei descoperi ce fel de talent este.

Am ajuns la concluzia că Mitologia este o formă de Psihologie arheologică. Mitologia oferă acel sentiment în ce cred oamenii, de ce se tem ei.

Trăiesc o viasță destul de simplă. pe o pistă bătură deja.

Secretul filmului este acela că este o iluzie.

Sunt unul dintre aceia care spune ”Da cinematograful a murit în clipa în care a fost inventat sunetul.”

Încerc doar să lupt cu viața; încercând să fac voia lui Dumnezeu.

George Lucas

Cele mai cunoscute creații ale sale le reprezintă seriile de filme Războiul stelelor (engleză Star Wars), respectiv Indiana Jones. Actorul american Harrison Ford a jucat în toate aceste filme, fiind singurul actor căruia Războiul stelelor i-a dat un impuls carierei.
George Walton Lucas, Jr. s-a născut pe 14 mai 1944, în Modesto, California, fiul lui Dorothy Lucas (născută Bomberger) și al lui George Lucas Sr. (1913–1991), proprietarul unui magazin de papetărie.
George Lucas este unul din cei mai de success și mai omagiați realizatori de film din istorie, cu o carieră în cinematografie dominată de scenariu și producție. Pe lângă cele nouă scurt-metraje realizate în anii 60, el a mai regizat de asemenea șase lung-metraje până astăzi. Munca de la începutul anilor 70 ca scenarist-regizor care l-a impus ca o figură marcantă la Hollywood constă în doar trei titluri, realizate între 1971 și 1977 — THX 1138, American Graffiti, Star Wars (Războiul stelelor)—și a existat o pauză de 22 de ani între Star Wars Episode IV și celelalte filme pe care le-a regizat, cele trei ante-Star Wars.


Lucas a crescut în liniștitul orășel Modesto din Central Valley, iar pasiunea sa timpurie pentru mașini și motoare de curse l-a inspirat în realizarea fenomenului cu buget redus American Graffiti, nominalizat la Oscar.
Cu mult timp înainte să devină obsedat de realizarea filmelor, Lucas a vrut să fie pilot de curse și și-a petrecut mare parte din anii de școală concurând în circuite neoficiale la bâlciuri și meșterind prin garaje. Totuși, un accident cvasi-mortal cu mașina lui, Autobianchi Bianchina, pe 12 iunie 1962, cu doar câteva zile înainte de absolvirea liceului, l-a făcut să se răzgândească repede. În loc să piloteze, a urmat cursurile Modesto Junior College și mai târziu a fost acceptat la un colegiu să studieze antropologia. În timpul în care a luat câteva lecții de arte liberale, și-a dezvoltat o pasiune pentru cinematografie și trucurile cu camera de filmat.
George Lucas a absolvit la Brookdale Community College din New Jersey. A urmat cursurile University of Southern California School of Cinematic Arts. USC a fost una dintre primele universități la care s-au ținut cursuri de cinematografie. În perioada studiilor la USC, George Lucas l-a avut coleg de cameră pe Randal Kleiser. Împreună cu alți colegi de clasă precum Walter Murch, Hal Barwood și John Milius, ei au devenit o gașcă de studenți la cinematografie cunoscută ca The Dirty Dozen (Duzina de ticăloși). A

George Lucas, Steven Spielberg

devenit de asemenea foarte bun prieten cu mult aclamatul student-autor de filme Steven Spielberg. Lucas a fost puternic influențat de cursul Filmic Expression predat la școală de cineastul Lester Novros care se concentra pe elementele non-narative ale filmului, cum ar fi culoarea, lumina, mișcarea, spațiul și timpul. O altă uriașă inspirație a fost monteurul sârb (și decan al USC Film Department) Slavko Vorkapic, un teoretician de film comparabil, ca importanță istorică, cu Sergei Eisenstein, care se mutase la Hollywood pentru a face montaje impresionante la MGM, RKO și Paramount. Lucas s-a îndrăgostit nebunește de cinema-ul pur, devenind repede prolific în realizarea filmelor pe 16 mm, fără personaje și cinéma vérité cu titluri precum: Look at Life, Herbie, 1:42:08, The Emperor, Anyone Lived in a Pretty (how) Town, Filmmaker și 6-18-67. A devenit pasionat și interesat de imagine și de editare, definindu-se el însuși ca fiind mai degrabă un realizator de film decât un regizor.


După absolvire în 1967, el a încercat să se înroleze în Aviația SUA ca ofițer, dar a fost refuzat imediat din cauza numeroaselor amenzi pentru depășirea limitei de viteză. A fost mai apoi chemat în armată pentru satisfacerea serviciului militar în Vietnam, fiind respins după ce la testele medicale i s-a descoperit un diabet, boală de care murise bunicul din partea tatălui.
În 1967, Lucas s-a reînrolat ca absolvent al USC în realizarea de filme. Lucrând ca profesor-instructor la o clasă a Marinei unde studenților li se preda documentarul cinematografic, Lucas a regizat filmul de scurt-metraj Electronic Labyrinth: THX 1138 4EB, care a câștigat premiul I la Festivalul național de film pentru studenți din 1967–68 și a fost mai târziu adaptat în primul său film de lung metraj, THX 1138. Lucas a obținut o bursă școlară de la Warner Brothers ca să învețe și să lucreze la realizarea filmelor pe care și le alegea. Filmul ales a fost Finian’s Rainbow (1968) regizat de Francis Ford Coppola, notoriu printre studenții din acele timpuri ca fiind absolventul de cinematografie care „o izbise” la Hollywood. În 1969, George Lucas era unul din cameramanii clasicului film de concert Rolling Stones – Gimme Shelter.


Cursul carierei lui Lucas contrastează cu acela al prietenului și colaboratorului său, Steven Spielberg, implicat de asemenea în scenarii și producție, dar care a și regizat aproape treizeci de filme importante într-un interval aproximativ similar de timp. Totuși, grație îndelungatei sale colaborări cu Spielberg, Lucas a contribuit ca scenarist și producător executiv la o altă franciză de uriaș succes a Hollywoodului, seria Indiana Jones. În plus, decizia sa vizionară de a-și înființa propria companie de efecte speciale pentru realizarea primului Star Wars i-a adus beneficii enorme; multpremiata Industrial Light and Magic (ILM) este cunoscută ca unul din liderii mondiali în domeniu și a creat efecte speciale inovatoare pentru multe alte hituri de box office.
Lucas este co-fondator al casei de producție American Zoetrope, împreună cu Francis Ford Coppola, pe care l-a cunoscut în perioada bursei Warner Brothers, cu care spera să creeze un mediu liber pentru realizatorii de film, pentru ca aceștia să regizeze în afara controlului opresiv al studiourilor de la Hollywood. Primul său lung-metraj realizat în acest studio, THX 1138, nu a fost un succes. Lucas și-a înființat atunci propria companie, Lucasfilm, Ltd., unde a regizat un film de mult mai mare succes, American Graffiti (1973).
Apoi a propus o nouă adaptare a filmului Flash Gordon, dar drepturile nu erau disponibile. Însă proaspăt obținuta avere și reputație i-au permis să dezvolte în loc o poveste plasată în spațiu.

Din punct de vedere al profitabilității, Star Wars s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes filme din toate timpurile. În timpul filmărilor la Star Wars, Lucas a renunțat la onorariul său de regizor și a negociat obținerea drepturilor de licență (pentru cărți realizate după film, tricouri, jucării etc.)—drepturi pe care studioul le-a considerat aproape fără valoare. Această decizie i-a adus sute de milioane de dolari, fiind capabil să profite direct de pe urma tuturor produselor asupra cărora avea licență: jocuri, jucării și suveniruri create pentru franciză. Acest capital acumulat i-a permis să-și finanțeze continuarea fără umile rugăminți.


Studioul de animație Pixar a fost fondat de Graphics Group, o treime din Divizia Computere a Lucasfilm. Primele cercetări în grafica computerizată de la Pixar au adus efecte inovatoare în filme precum Star Trek II: The Wrath of Khan și Young Sherlock Holmes, iar grupul a fost cumpărat în 1986 de Steve Jobs la scurt timp după ce părăsise Apple după o luptă pentru putere la Apple Computer. Jobs i-a plătit 5 milioane de dolari lui Lucas și a mai adăugat 5 milioane la capitalul companiei. Tranzacția reflectă dorința lui Lucas de a mai acoperi din pierderile financiare acumulate în cei șapte ani de proiecte de cercetare privind noile instrumente tehnologice din divertisment, precum și noua focalizare a companiei lui pe crearea de produse de divertisment mai degrabă decât instrumente. Un factor decisiv l-au constituit și problemele financiare apărute în urma divorțului lui Lucas din 1983 coroborat cu brusca scădere a veniturilor din licența Star Wars urmare a lansării Return of the Jedi.

În 1994 Lucas a început lucrul la un scenariu pentru prequel-ul Star Wars Episode I, ce avea să fie primul film regizat de el în peste două decade. The Phantom Menace a fost lansat în 1999, începând o nouă trilogie Star Wars. Lucas a mai regizat de asemenea Star Wars Episode II și Episode III lansate în 2002 și, respectiv, în 2005.
În 2008, a refăcut echipa cu Steven Spielberg pentru Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull (Indiana Jones și Regatul craniului de cristal).
Lucas este în prezent producător executiv la Star Wars: The Clone Wars (Războiul clonelor), un serial animat televizat pe Cartoon Network, serial precedat de un lung-metraj cu același nume. De asemenea lucreaza la untitled Star Wars live-action series (Serial Star Wars – fără titlu), nume provizoriu. Pentru filmul Red Tails (2010), Lucas este scenarist și producător executiv.

În 1969, Lucas s-a căsătorit cu editorul de film Marcia Lou Griffin, care a obținut un Oscar pentru montaj la (Episode IV) Star Wars. George și Marcia au adoptat o fiică, Amanda, în 1981, și au divorțat în 1983. De atunci Lucas a mai adoptat doi copii: Katie și Jett, născuți în 1988 și,

George Lucas alături de Mellody Hobson

respectiv, în 1993. Toți cei trei copii au apărut în cele trei prequel-uri la Star Wars, la fel ca și Lucas. Lucas a fost logodit cu cântăreața Linda Ronstadt, după o lungă relație.
A avut o relație și cu Mellody Hobson, președinte la Ariel Investments, din 2006, ea însoțindu-l la diverse evenimente, inclusiv la ceremonia 79th Academy Awards din februarie 2007 și la Globurile de Aur 2010. Lucas a fost născut și crescut într-o familie practicantă metodistă. Temele religioase și mitice din Star Wars provin din interesul lui Lucas pentru scrierile lui Joseph Campbell, el identificându-se puternic cu filozofiile religiilor estice pe care le-a studiat și inclus în filmele sale, ca inspirație majoră pentru „Forță”. Lucas a afirmat că religia sa este „Buddhist Methodist”.

Surse:
autori.citatepedia.ro
brainyquote.com
ro.wikipedia.org
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + = 22

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie