Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

NN Group și Rubio Impact Ventures lansează o competiţie pentru antreprenori cu granturi de până la 100.000 de euro

NN Group și Rubio Impact Ventures lansează competiția NN Social Innovation Startup Awards în 11 țări, printre care și România. Start-up-ul câștigător va primi un grant de
100.000 de euro, iar finaliștii vor primi câte un grant de 50.000 de euro fiecare NN Group, compania internațională de servicii financiare prezentă pe piețele locale de asigurări de viață și pensii private, și fondul Rubio Impact Ventures lansează competiția NN Social Innovation Startup Awards pentru a susţine start-up-uri tech aflate în stadiu incipient care urmăresc să creeze un impact pozitiv în societate. Competiția are loc în 11 țări din Europa, printre care și România, și Japonia, unde start-up-urile care se concentrează pe oportunități egale și wellbeing mintal și fizic pot aplica până pe 15 octombrie. Finaliștii vor primi un grant de susținere în valoare de 50.000 de euro, în timp ce câștigătorul va primi un grant de 100.000 de euro, împreună cu suport personalizat
și acces la un program de dezvoltare antreprenorială timp de un an.

NN Social Innovation Startup Awards oferă nu doar sprijin financiar, ci și acces la o rețea extinsă de experți și mentori, la un program de pregătire pentru investiții și la un potențial investitor. Competiția își propune să susțină antreprenorii din țările unde este prezent grupul NN – Belgia, Cehia, Grecia, Ungaria, Olanda, Polonia, Slovacia, România, Spania, Turcia și Japonia – care dezvoltă soluții inovatoare pentru provocări sociale complexe. Împreună, NN Group și Rubio Impact Ventures oferă expertiză complementară pentru a accelera soluțiile și inovațiile sociale.
„La NN ne implicăm pentru a avea un impact pozitiv în societate și, de aceea, am creat NN Social Innovation Fund. Acest fond susține afaceri sociale aflate la început de drum care oferă soluții pentru a contribui la wellbeing-ul financiar, fizic și/sau mintal a oamenilor. Prin parteneriatul cu Rubio Impact Ventures nu oferim doar sprijin financiar, ci ne unim resursele pentru a ne asigura că aceste start-up-uri beneficiază de îndrumarea și sprijinul de care au nevoie pentru a-și maximiza potențialul și pentru a crea un impact durabil în societate”, a spus Fleur Hudig, Head of Corporate Citizenship la NN Group.

Start-up-urile de tehnologie cu impact social care se concentrează pe egalitatea de șanse și bunăstarea mintală și fizică pot genera schimbări sistemice în societate, dar multe dintre ele nu au resursele financiare și sprijinul necesar pentru a-și atinge întregul potențial și pentru a face o diferență pe
termen lung. Pentru a participa în competiția NN Social Innovation Startup Awards, start-up-urile interesate pot aplica până pe 15 octombrie 2024 prin completarea unui formular online. Sunt eligibile start-up-uri cu activități în domenii precum EdTech, WorkTech, tehnologii pentru accesibilitate, diversitate și incluziune socială, incluziune financiară sau pentru acces la servicii juridice sau locuințe, precum și arii care contribuie la bunăstare fizică, mintală și financiară, longevitate și un stil de viață sustenabil.

Start-up-urile selectate pe lista scurtă vor fi anunțate până pe 5 octombrie și vor participa la interviuri online ca parte a procesului de selecție. Trei finaliști vor fi desemnați și invitați să susțină un pitch în Bilbao, în fața unui juriu de talie mondială, într-un eveniment din cadrul Impact Week Europe 2024 între 27 și 29 noiembrie, și vor beneficia de un grant pentru a se dezvolta în continuare. Start-up-ul câștigător va beneficia, de asemenea, de un program mentorat personalizat care se desfășoară timp de un an, axat pe extinderea afacerii și dezvoltarea abilităților de leadership.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie