O poezie de Lucian Blaga

Valul mai bate, același.
Raza e trează în turn.
Cald e nisipul pe plaje,
numai puţin dacă scurm.

Noaptea-i târzie, de august.
Orele – horele tac.
Cugetul, cumpăna, steaua
grea judecată îmi fac.

Murmură dor de pereche,
Patima cere răspuns,
Ah, mineralul în toate
geme adânc și ascuns.

Sarea și osul din mine
caută sare și var.
Foamea în mare răspunde,
creşte cu fluxul amar.

Margine-mi este argila,
lege de-asemenea ea.
Sunt doar metalul în febră,
magmă terestră, nu stea.

Capăt al osiei lumii!
Rogu-te, nu osândi!
Vine cândva și odihna
ce ispăşire va fi!

Vine cândva și odihna
ce ispăşire va fi
anilor, aprige sete,
febrei de noapte şi zi.