Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu te culca pe lauri. Gloria încetează în momentul în care ai uitat că eşti un permanent debutant.

Nu te culca pe lauri. Gloria încetează în momentul în care ai uitat că eşti un permanent debutant.

Timpului nu-i place decât ceea ce este sortit rămânerii. El nu păstrează nimicurile.

Înţeleg să lupt pentru un ideal, dar nu pentru o himeră.

M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!

Suntem inferiori nu numai marilor ţări de departe, dar şi vecinilor noştri care n-au, ce e drept, o “elită” atât de rafinată, dar nici aspectul de trib uitat de Dumnezeu pe care ţi-l oferă periferia bucureşteană.

Clasicii mai mult se citează decât se citesc!

În sfârşit, mi-am atins idealul: bătrâneţea. Numai de s-ar prelungi.

Bunul gust este arta de a elimina.

Fiecare ceas pe care nu-l petreci singur e un ceas furat vieţii.

Îţi făgăduiesc, doctore, că urmez cu stricteţe regimul pe care mi l-ai ordonat, cu toate neplăcerile lui. Îmi garantezi, însă, că acest regim mă va prezerva de o pneumonie, de înec sau de roţile unui camion? Nu. Atunci lasă-mă-n pace!

Faptul că nici un mort nu s-a întors pe pământ, înseamnă că cei duşi nu au amintiri prea frumoase de pe aici.

Uitarea ni se pare o trădare. Uitarea e suprema laşitate.

Numai oamenii urâţi ştiu să se poarte cu femeile.

A formula deziderate nu înseamnă a guverna.

Socoteşte-ţi întotdeauna duşmanul mai tare decât ai dori să fie.

Gelozia este mai mult o formă a avariţiei, manifestarea unui temperament cicălitor; decât expresia unei afecţiuni rănite.

Cărţile ne învaţă, dar nu ne conduc. N-am ucis sub influenţa romanelor criminale, după cum nu m-am sinucis, pe urma lui Werther, şi nu m-am călugărit, citind vieţile sfinţilor.

Arunci un pumn de aur și vezi crescând palate.

Victor Eftimiu

În 1935 obține în francmasonerie gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole. În actul I din opera sa, Meșterul Manole reproduce aproape cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de inițiere în gradul al treilea, cel de Maestru.
Victor Eftimiu s-a născut la 24 ianuarie 1889, la Boboștița, Albania. A fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător român de origine macedoromână, respectiv membru al Academiei Române și francmason român din perioada interbelică.
Victor Eftimiu s-a născut în ținutul Korcei, al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Gheorghe [Ghergo] Eftimiu (bunicul se numea Eftimie [Timco] Ceavo) si ai Mariei (născută Cociu), zisa si Economu, fiica de preot. Între anii 1895-1897 urmează clasele primare în limba greacă, în comuna natală. În anul 1897 este înscris, în București, la școala primară de pe strada Silvestru, stradă, unde tatăl avea o băcănie. Se stabilește definitiv în Romania în 1905.
Cetățenia română o va obține abia in 1919. După ce urmează, în comuna natală, primele clase (1895-1897) în limba greacă, își va însoți (1897) părinții la București, fiind aici înscris la școala primară de pe strada Silvestru, strada pe care, colț cu Calea Moșilor, își așezase negoțul de coloniale și băuturi tatăl său. Stabilit definitiv la București în 1905, Victor Eftimiu își publică, în același an, prima poezie în efemera revistă ”Speranța”, scoasă de el însuși.
După colaborarea la Dumineca, Viața literară și artistică, redactează la Sibiu, împreună cu Octavian Goga și Ilarie Chendi, revista Țara noastră (1908). Onorariile primite în contul colaborării la Luceafărul (Sibiu), Tribuna (Arad), Lupta (Budapesta) ș.a., îi permit o călătorie la Paris, via Budapesta-Viena, și o ședere de doi ani (1909-1910) în capitala Franței. Întors în țară, va fi în scurtă vreme un om afirmat.
În 1932 primește Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Române.
A fost director al teatrelor Comedia (1913) și Național (1920, 1930 și 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului Național și al Operei din Cluj (1 august – 31 decembrie 1927), președinte al SSR (1 sept 1944-1948), președinte al PEN-Clubu-lui Roman și președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (din mai 1972), distins cu multe alte titluri onorifice, premii și decorații, frecvent călător peste hotare. Scriitor cu priză la public, dar repede perimat postum, Eftimiu este autorul a circa 140 de volume, între care peste 40 de piese de teatru, unele dintre ele mereu jucate și reluate. A scris, ]n total, aproximativ 200 000 de versuri, 5 000 de articole literare, a ‘inut peste 1 000 de conferințe publice.

În 1935 obține în francmasonerie gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole. În actul I din opera sa, Meșterul Manole reproduce aproape cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de inițiere în gradul al treilea, cel de Maestru.
Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru în versuri Înșir’te mărgărite,Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă.
Dacă nu s-a întors de la Paris, ca atâția alții, cu o diplomă universitară care să-l recomande unei mai mult sau mai puțin lucrative cariere “burgheze”, nu e mai puțin adevărat că tot la Paris a întâlnit marea șansă a vieții sale, ocazia de a “demara în trombă” într-o carieră literară care n-a fost lipsită nici de satisfacții, nici de prosperitate, nici chiar de longevitate. Cei doi ani petrecuți boem în capitala Franței (1909-1910) și cunoștința cu studiosul Lovinescu, colocatar, o vreme, la aceeași gazdă, i-au furnizat – hazard preschimbat în destin-o nescontată, dar decisivă șansă de afirmare. La Paris începe să scrie ceea ce va fi “piesa de rezistență” a întregii sale opere: poemul dramatic Înșir’te mărgărite. Întors în țară pentru a-l termina și finisa, tânărul cvasianonim asistă în seara zilei de 2 febr.âuarie 1911 la o triumfală premieră pe scena Teatrului Național din București, căreia directorul instituției, Pompiliu Eliade, cunoscut ocazional la Paris prin intermediul lui Eftimiu Lovinescu, îi asigurase o atmosferă favorabilă și o distribuție de zile mari. A fost și a rămas adevăratul debut al lui Eftimiu, primul și cel mai durabil succes din abundență. Prim-planul notorietății și

Placă comemorativă montată pe casa în care a locuit, Intrarea Victor Eftimiu, București

publicității, în care acest spectaculos boom l-a propulsat literalmente “peste noapte”, nu va mai fi părăsit, practic, până la sfarșitul vieții de norocosul “autor dramatic”, care-a știut să-și alimenteze copios “norocul”, începând cu cel tematic și terminând cu cel valoric.
Virtuoz s-a dovedit a fi și în “tragediile eline”: Prometeu (1920), Thebaida (1924), Atrizii (1939) ori în “dramele medievale”: Don Juan sau Tragedia iubirii (1922), refăcută (1938) sub titlul Poveste spaniola cu Don Juan, Don Quijote, Bufonul si Moartea, Glafira (1926), Theochrys (1933), la care se mai adaugă, în proză, Doctor Faust, vrăjitor (1957). Tot în proză sunt scrise “comediile și dramele bucureștene”: Dansul milioanelor (Ploaia de aur) (1922), Inspectorul broastelor (1922), Marele duhovnic (1929), Stele călătoare (1936), Alegeri, Școala nouă, Mandatul, Testamentul, Halatul alb (1959), Parada (1960), Fetele Didinei (1968), precum și “comediile provinciale”: Ariciul și sobolul (1912), Sfârșitul pământului (1915), Omul care a văzut moartea (1928), Ferestrele albastre sau Comedia aparențelor (1938). Satira de moravuri și de caractere, cu incisive accente de critică socială, oferă dramaturgului avantajul de a-și putea pune din plin în valoare temperamentul extravertit, agerimea privirii și sagacitatea observației, mobilitatea transpunerii în medii și psihologii diverse etc, dimpreună cu profesionalismul de înaltă clasă al tehnicii dramatice, cu verva replicii, a dialogului alert.

Bustul lui Victor Eftimiu, amplasat în curtea casei în care a locuit, lângă Parcul Cișmigiu.

“Victor Eftimiu a fost un personaj destul de interesant în viaţa literară şi a societăţii româneşti, în genere, la începutul secolului al XX-lea. Venit din sud, cu origini arvanite, dacă nu mă înşel, el s-a adaptat foarte uşor în lumea românească şi s-a împrietenit, ca să spun aşa, destul de tare cu limba română. Mi-amintesc, când eram student, l-am cunoscut în Amfiteatrul ‘Odobescu’. Era prima dată când îl vedeam şi mi-amintesc că s-a lăudat foarte tare cu performanţele lui în limba română. Nu numai ‘Oda limbei române’ – şi tot insista mereu să nu zicem ‘limbii’, ci ‘limbei române’ -, dar şi cu faptul că el a scris cel mai mare număr de sonete în limba română. Adevărul nu este aproape de adevărul literar, dar a scris foarte multe sonete şi eu cred că aici e partea de rezistenţă a operei lui.” Eugen Simion.

 

Surse:
ro.wikipedia.org
autorii.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

2 februarie 2019

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

Consilierele Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari au primit lovituri de stânga. Nu este vorba de un film cu pugiliști în ring, ar fi fost fair play, ci de un film rupt din realitatea actuală: mutări de interese și jocuri de culise.

Corespondenta la redactie