Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Numele elevilor oltenițeni, pe diplomele olimpiadelor naționale

Laura Suzeanu

De curând s-a încheiat desfășurarea olimpiadelor la nivel național. Oltenița s-a prezentat cu elevi excepționali, ale căror muncă și inteligență s-au regăsit în rezultatele obținute. Astfel, Oltenița a demonstrat încă o dată că are tineri sclipitori, cu aptitudini și perspicacitate, foarte bine pregătiți, ambițioși, ce pot concura cu brio la concursuri naționale sau internaționale.

Olimpiada de Limba Franceză de la Bistrița a dat Olteniței Mențiune
La Bistrița a avut loc Olimpiada de Limba Franceză, unde două eleve din Oltenița au obținut mențiune specială. Competiția a reunit aici peste 400 elevi din clasele VII-XII și 100 de profesori din toate județele țării. Probele de concurs s-au desfășurat la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”.

Din Oltenița au participat Mîinea Maria, elevă în clasa a VIII-a, Deloreanu Mara Alexandra, elevă în clasa a IX-a și Gheorghe Marta Laura, elevă în clasa a XI-a, toate dce la Colegiul Național ”Neagoe Basarab”. Celor trei eleve din Oltenița li s-au alăturat două eleve din Călărași, echipa de cinci fiind cea care a reprezentat județul Călărași la Bistrița, Olimpiada de Limba Franceză. Mîinea Maria și Gheorghe Marta Laura au obținut Mențiune pentru județul Călărași. Fetele sunt coordonate de profesor de limba franceză, Doina Șerban, Colegiul Național ”Neagoe Basarab” Oltenița.

Un premiu II pentru Oana Velicu din Oltenița, la Olimpiada Națională de Română
Oana Luiza Velicu este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național ”Neagoe Basarab” Oltenița. Ea a obținut locul II la Olimpiada de Limba și Literatura Română, care s-a desfășurat la Bușteni. Aceasta a reprezentat județul Călărași împreună cu trei elevi din Călărași și o elevă din Lehliu. Oana este cea care a adus un premiu acasă, cu un punctaj de 95,50 din 100 maxim. ”Subiectele au fost destul de solicitante, dar au avut în același timp o temă interesantă care a implicat creativitate și experiență culturală personală. Cred că au fost concepute astfel încât să testeze atât cunoștințele noastre în domeniul limbii și literaturii române, cât și sensibilitatea cu care putem trata diverse teme artistice. Departajările s-au făcut astfel: suma dintre punctajul probei scrise și cel al probei orale.” a declarat pentru oltenitainfo.ro, Oana Velicu.

Aceasta s-a calificat în clasa a VIII-a la Etapa Națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, dar nu a obținut un premiu. Oana este pregătită la clasă de profesor de limba și literatura română, Viorica Crețu, cea care a fost și coordonatorul pentru olimpiadă. Tânăra elevă a mai participat anul trecut la Etapa Județeană a Olimpiadelor de Lectură ca abilitate de viață și de Biologie. La ambele competiții, Oana Luiza Velicu a obținut locul II. Oana ar dori să urmeze Facultatea de Medicină, dar după rezultatul obținut și o experiență acumulată, adolescenta se gândește să urmeze o facultate legată de limba și literatura română. Dar până la facultate, eleva Liceului Basarab dorește să obțină alte rezultate, care să îl întreacă pe acesta din urmă.
Una dintre pasiunile tinerei câștigătoare este pianul, dar apreciază foarte mult lectura și cinematografia. Oanei îi place să realizeze fotografii și iubește foarte mult animalele. ”Îmi place pianul foarte mult. Iubesc lectura, cinematografia, animalele, îmi place să fac poze. Mi-ar fi plăcut mult să pictez, doar că nu am deloc talent în acest domeniu.” se amuză la final Oana.

Aproximativ 350 de elevi și 100 de profesori au fost oaspeții orașului Bușteni și ai Colegiului „Ion Kalinderu”, timp de cinci zile la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Pe lângă susținerea probelor de concurs, cei prezenți au vizitat obiective importante ale zonei și au avut întâlniri cu diferite personalități culturale românești.

Olimpiadele naţionale urmăresc stimularea elevilor cu performanţe şcolare înalte, care au interes şi aptitudini deosebite în diferite domenii de competenţe. Totodată se evaluează competenţele de comunicare, de receptare şi de producere a mesajelor scrise şi orale, dar şi dezvoltarea comunicării interculturale.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie