Odă panseluțelor pe ritmul majorării taxelor și impozitelor
Laura Suzeanu
Consilierii oltenițeni au votat pentru majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2019. Din 13 consilieri prezenți în ședința ordinară din 23 octombrie a.c., 10 consilieri (8 PSD și 2 ALDE) au fost de acord ca taxele și impozitele oltenițenilor să crească anul viitor cu 10 și 11%.
Marți, 23 octombrie a.c., unul dintre proiectele de hotărâre de Consiliu Local a vizat mărirea taxelor și impozitelor locale. În sala de ședințe au fost prezenți câțiva oltenițeni, unul dintre aceștia declarând că reprezintă punctul de vedere al unui număr important de cetățeni ai orașului, care, după ce au aflat de aceste măriri, au dorit să transmită prin emisarul ales, că nu doresc să plătească în plus. În același timp, oamenii vor să știe ce servicii li se oferă în schimbul acestor măriri.
Cornel Marin, reprezentantul unui grup de oltenițeni, vorbește și în numele celor care au votat PSD și ALDE, exprimându-și dezacordul cu privire la măriri. Oltenițeanul spune că se cheltuiesc foarte mulți bani pe panseluțe.
Consilierii cu lecția învățată au tot repetat că scumpirea face cât costul unui pachet de țigări. Gheorghe Lungu focos, Marius Mihalache nelămurit, Petre Țone atacă opoziția și se laudă
Consilierul Gheorghe Lungu (PSD) spune că este nevoie de o mărire a taxelor și impozitelor, repetând că procentul nu este unul mare: ”Banii se întorc la buget…Orice leuț, orice pachet de țigări cu care se scumpește un impozit la o casă sau la un apartament, contribuie la această treabă a îmbunătățirii municipiului…” declară Lungu.
Marius Mihalache (PNL) se opune proiectului, cerând explicații la aceste majorări încă de la începutul ședinței: ”Eu așteptam să avem proiecte, să ne vorbească domnul primar de proiecte europene de 5 milioane de euro, 10 milioane de euro, pentru care aveam nevoie de o cofințare și pentru care aveam nevoie de mărirea acestor impozite. Care sunt acele proiecte? De ce avem noi nevoie de bani în plus? Pentru mărirea salariior (în primărie n.r.)? Doar atât?”
Petre Țone încearcă să explice câte ceva: ”Din păcate aveți în cadrul Consiliului Local oameni care nu scapă niciun prilej să-și facă puțină reclamă să-i cunoască și pe ei lumea. Atâta timp cât nu-i cunoaște nimeni și asta consideră că le e valoarea, consideră că luând cuvântul și atacând la modul i-oi (eu îi…n.r.) zic, destul de urât, au un avantaj…Spre deosebire de anii trecuți, veniturile primăriei scad. Dar nu scad datorită nouă, datorită politicii acestui Guvern atât de blamat de unii…V-am explicat ieri, mai reiau o dată, că față de anul trecut am avut o scădere de 31 de miliarde datorită scăderii impozitului pe salarii, Lg 153…În primăvară intrând în exploatarea primăriei vor fi costuri suplimentare, având în vedere nevoile pe care le necesită Casa de Cultură, Biblioteca Municipală și muzeul în noua casă.” spune Țone.
Primarul urbei face mai departe niște comparații, exemplificând cu Giurgiu și Călărași, două reședințe de județ, unde taxele și impozitele au crescut față de Oltenița cu 10, respectiv 50% mai mult. Acesta încearcă astfel să-și justifice proiectul de hotărâre, neluând în seamă alte primării din țară care nu au majorat taxele și impozitele cetățenilor, apelând la alte soluții pentru a aduce venituri la bugetele locale, primării care nu sunt multe, dar edilii lor sunt fie de altă culoare politică (PNL), fie independenți.
Țone continuă speech-ul său cu slava personală, uitând de asemenea când a pomenit de asfaltări, că în 2012 la preluarea mandatului de primar, a găsit după gospodărirea foștilor edili, 10 miliarde de lei vechi în contul curent și 65 de miliarde de lei vechi pe investiții, iar planul asfaltării era pregătit 100%, urma doar punerea acestuia în aplicare imediat. Cei care au pierdut alegerile nu au mai apucat să-și vadă proiectul finalizat, iar cel care a câștigat alegerile cu valul USL, a asfaltat mult mai târziu. Deși erau toate pregătite și bani în vistierie, Țone a început asfaltarea următoarelor străzi la o întârziere de aproximativ doi ani. De ce așa târziu?
Două propuneri neluate în seamă după omagiul adus panseluțelor
”Trebuie să facem și câte ceva în orașul ăsta” justifică Țone mărirea impozitelor. Pentru a motiva sădirea panseluțelor care înfloresc din aprilie până în septembrie, Petre Țone declară că ”florile sunt o bogăție a sufletului, mentală, culturală”. Potrivit SEAP, ”bogățiile sufletului și culturale” au costat 52.800 lei.
Consilierul Constantin Gheorghe (PNL) propune consilierilor colegi și primarului Țone ca la terenurile intravilane, cele agricole și pentru imobile, prețurile să rămână aceleași ca până acum, majorarea să se facă proprietăților cu alt statut juridic sau celorlalte terenuri și autovehiculelor.
Dumitra Ciubotăroșie (PNL) propune să nu se mărească taxele locurilor din cimitirul Eternitatea.
Propunerile celor doi consilieri nu au mai fost votate, întrucât proiectul inițial a trecut cu majoritatea simplă: 10 voturi ”pentru”, 2 abțineri și un vot ”împotrivă”.
Prezența consilierilor a fost la limită pentru desfășurarea ședinței, 6 dintre ei au lipsit. O ședință de Consiliu Local se desfășoară dacă are cvorum, iar asta a însemnat la Oltenița în ziua de marți, 23 octombrie, 13 consilieri minim.