Scrierea cu â şi î
Încă din 1993, printr-o Hotărâre a Academiei Romane, s-au stabilit regulile, valabile şi în prezent, 
referitoare la felul în care sunetul [î] este redat în scris. Astfel, în funcţie de poziţia pe care o are în structura fonetica a cuvântului şi ţinând seama şi de criteriul morfologic, sunetul [î] poate fi redat în două feluri (â/î):
- Se scrie â în interiorul cuvintelor – (a) strânge, (a) mânca, mâncare, mână, gând etc. – inclusiv în formele flexionare ale verbelor care aparţin conjugării a IV-a (care au la final -î – a coborî, a doborî etc.), dacă sunetul apare în interiorul lor, la formele specifice diverselor moduri şi timpuri: coborând, coborât, coborâsem, coborâi, hotărâsem, hotărâi, am hotărât etc.
- Se scrie â şi în derivatele cu sufixe, de la cuvintele care se termină în –î : hotărâtor, târâtor, chiorâş, coborâş etc.
- Se scrie î :
– la iniţială de cuvânt : înger, împărat, împreună, împământenit etc.
– la sfârşit de cuvânt : (a) hotărî, (a) urî, (a) coborî etc.
– în interiorul cuvintelor compuse, în care al doilea element începe cu î: bineînţeles;
– în interiorul derivatelor cu prefixe, de la cuvinte care încep cu î: neînţeles, neîmpădurit, neîmpărţit etc.
Observaţie ! Numele de familie se pot scrie cu î sau â, în funcţie de dorinţa celor care le poartă, în funcţie de acte sau de tradiţia din familia respectiva. Aşa se face ca acelaşi nume poate fi scris în două feluri, în situaţii diferite (adica de catre persoane diferite), de exemplu : Râpeanu şi Rîpeanu.
În privinţa denumirilor de localităţi, se aplică regula generală : Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Câmpeni etc.
Lasă un răspuns