Cum spunem – ştecher sau ştecăr?

Dacă suntem atenţi la ce variantă a cuvântului apelează cei din jurul nostru – ştecher sau ştecăr – vom constata că prima – ştecher – este, de departe, cea “preferată”. Dacă am căuta pe Internet un astfel de produs, tastând “ştecher”, oferta este uriaşă: “ ştechere simple, dubluştecher, tripluştecher, ştecher cauciucat, ştecher ceramică, ştecher bipolar, ştecher rotund, ştecher plat” etc.

Dacă am căuta în varianta “ştecăr”, rezultatele sunt nesemnificative sau trimit spre alte produse, situaţie din care putem deduce că forma utilizată “pe scară largă” este “ştecher”, o variantă adaptată la ortografia limbii române, după cuvântul din limba germană – “Stecker” – şi pronunţat ca în limba de provenienţă. “Ştecher”, în limba română, în pofida largii sale utilizări, este o formă incorectă, populară/orală.

Singura formă corectă, consemnată în dicţionarele româneşti, DEX, DOOM etc., este “ştecăr”, cu pluralul “ştecăre”: “ştecăr, pl.ştecăre, s. n. Piesă la capătul unui şnur, care face contactul între un aparat electric si priza de curent; fiş ă de curent. [Var.:ştécher s. n.] – Din germ. Stecker”.

Pentru cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu prescurtările standard ale dicţionarelor şi cu modul în care acestea oferă diverse precizări în legătură cu un anumit cuvânt, este de subliniat că, ori de câte ori apare în explicaţie precizarea “var.”/variantă, aceasta nu înseamnă că este acceptată ca forma corectă, ci doar că se utilizează, dar fără să fie formă literară (corectă).

Exemplu: “Am ieșit să cumpăr un ştecăr pentru că am făcut câteva schimbări în casă.”