Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Cum este corect – contoar sau contor?

Oricine poate constata, dacă este atent, că, în limbajul curent, cele două forme substantivale din titlul articolului – contoar, contor – se folosesc frecvent pentru a denumi aceeaşi realitate – un aparat de măsurat energia electrică, apa, gazele etc. Chiar pe internet am găsit nenumărate postari în care este vorba de “blocarea contoarului electric”, “montarea şi demontarea contoarului”, “citirea contoarului”etc.

Trebuie ştiut că ambele cuvinte exista în limba română, ca împrumuturi din franceză, sunt corecte amândouă, dar au sensuri diferite, adică intră în categoria paronimelor (cuvinte foarte asemănătoare ca formă, dar diferite ca înţeles).

Astfel, contor, din franţuzescul compteur, germ. Kontor, cu forma de plural contoare, înseamnă: aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas; denumire dată unor aparate ori instrumente care măsoară, prin însumare sau înregistrare, elemente, operații sau semnale de aceeași natură (DEX).

Contoar (cu varianta acceptată de DOOM – comptoar), din franţuzescul comptoir, având aceeaşi formă de plural ca şi contor – contoare, respectiv comptoare, are sensul de: 1.  Birou de comerț (în special al unui bancher).  2.  Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc.  3.  Agenție comercială într-un stat străin (DEX).

Aşadar, se va spune corect, de exemplu: Am citit contorul de energie electrică pentru a-mi achita consumul la zi/ Contorul de apă s-a defectat etc., dar În vremurile mai vechi, orice schimb de mărfuri se realiza prin contoarele/comptoarele comerciale/S-a amenajat un spaţiu în aer liber pentru contoarele/comptoarele vânzătorilor de produse tradiţionale etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 6 =

17 − = 14

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie