Percheziții ale polițiștilor într-un dosar de infracțiuni economice
UPDATE 22 IUNIE
Políțiștii din Călărași și cei de la Direcția Operaţiuni Speciale au ridicat aproximativ 15.000 de euro și au instituit măsuri asiguratorii de aproximativ 14.000.000 de lei, în urma a 43 de percheziţii efectuate ieri, într-un dosar de evaziune fiscală, rambursări ilegale de T.V.A. şi spălare de bani. 12 persoane au fost reținute, iar față de alte 4 a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În dimineața zilei de miercuri, 21 iunie a.c., poliţiştii din Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, efectuează 43 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală, rambursări ilegale de T.V.A. şi spălare de bani în domeniul livrărilor intracomunitare de produse alimentare. Vor fi puse în executare 45 de mandate de aducere.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, rambursări ilegale de T.V.A. şi spălare de bani în domeniul livrărilor intracomunitare de produse alimentare.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2010 – 2015, reprezentanții unor societăţi comerciale cu sedii în judeţul Călăraşi şi în Bucureşti, ar fi conceput și implementat un mecanism de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin efectuarea de livrări intracomunitare fictive de mărfuri.
Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi folosit documentaţie falsă (facturi fiscale, documente de transport), utilizând societăți comerciale de tip „fantomă” din afara statului român (Bulgaria și Cipru).
Astfel, aceștia ar fi livrat fictiv produse alimentare către aceste firme fantomă, însă în realitate le-ar fi vândut prin intermediari, cu documente fictive sau „la negru” pe teritoriul României, eludându-se în acest fel T.V.A. datorată bugetului de stat.
Prejudiciul total adus bugetului de stat este în valoare de aproximativ 14.500.000 de lei, iar suma rezultată din circuitul de spălare a banilor este de 65.000.000 de lei.
Vor fi puse în executare 45 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale.





Lasă un răspuns