Percheziții la persoane bănuite de operațiuni ilicite cu tutun
UPDATE JOI, 8 MARTIE: Polițiștii din Călărași au ridicat peste 1.900 kilograme de tutun și două instalații artizanale, în urma a 30 de percheziții efectuate în județele Călărași, Ilfov, Constanța, Tulcea, Ialomița și în municipiul București.
La data de 7 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat 30 percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Constanța, Tulcea, Ialomița și în municipiul București.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 1.920 de kilograme de tutun, două instalații artizanale și a fost indisponibilizată o autoutilitară cu care se transporta tutun.
De asemenea, au fost ridicați și 17.845 de lei, reprezentând contravaloarea coletelor poștale livrate.
Au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, un bărbat a fost reținut, urmând a fi prezentat magistraților în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
În dimineața zilei de 7 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 30 de percheziții domiciliare la locuințele mai multor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de 3.000.000 de lei, prin activități ilicite cu țigarete și tutun.
9 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a efectuat miercuri 30 de percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Constanța, Tulcea, Ialomița și în municipiul București.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2016, membrii unei grupări ar fi desfășurat ilegal activități de preluare, desfacere, deținere, depozitare și vânzare de țigarete și de tutun mărunțit, prelucrat cu ajutorul unor instalații artizanale. Ulterior, produsele accizabile ar fi fost comercializate de membrii rețelei pe raza județului Călărași sau în județele limitrofe.

Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 3.000.000 de lei.
Polițiștii au pus în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.




