Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

”Planeta Petrila” din 23 iunie în cinematografe

Un documentar în egală măsură fantastic şi dureros de adevărat-Planeta Petrila. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Constantin şi Elena” – încă o capodoperă.

Planeta Petrila e o feerie. Un documentar cu mineri care va face săli de cinema pline, în secolul XXI. Aici ne aflăm. Cum am ajuns noi aici?

Ce se întâmplă pe marele ecran? Se întâmplă că Mina Petrila a fost închisă (la sfârșitul lui 2015), dar au existat oameni (aduși în lumină de Ion Barbu, pe care îl știți de caricaturist, deși dumnealui este nu doar un artist, ci un geniu), oameni ziceam, îndeosebi arhitecți, care au luptat pentru a păstra măcar memoria mineritului acolo, în acel sfârșit de Vale.

Ce a făcut Ion Barbu este, pur și simplu, dincolo de cuvinte (chiar și când știi multe cuvinte). Trebuie să vedeți.

El s-a înălțat pe baricadele unui crez cu toată nebunia frumoasă de care e în stare (și e), pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Petrila: amintirea că acolo au trăit și au muncit și au murit mineri.

Am râs în hohote cu Barbu cel din film (cum și cu cel din realitate), fiindcă nu ai cum să nu râzi cu Barbu. E un cavaler al harfei.

Și mai e și minerul Cenușă – un om drept. Da, minerul Cenușă, în fruntea echipei care a scos ultima tonă de cărbune de la Exploatarea Minieră Petrilă, a fost aplaudat până târziu în noapte, în capitala României, la cinematograf, într-o vizionare de gală.

Iar el, Cenușă, a fost, așa cum a remarcat Ion Barbu, primul miner aplaudat sincer în București, de la Mineriadă încoace. Cenușă. Țineți minte numele ăsta.

În Planeta Petrila o să vedeți cum universul – atât de colorat și de liber – din capul lui Barbu a fost pus în slujba Petrilei (care nu e, ca Europa, un continent, ci o lume întreagă – așa cum de mult știa și cel mai mare intelectual român ignorat, I.D. Sîrbu, petrilean și el, sigur că da).

Și o să mai vedeți și opoziția până și la ideea de salvare. De ce? S-ar pierde bani, se știe.

E ceva în imaginile acelei lumi care moare, în valea acelei plângeri, e ceva în lupta don quijotescă a unei mâini de oameni. Și mai e ceva ce nu se spune niciodată în film.

Ceva care explică – totuși – pofta de a rade totul de pe fața pământului. Fierul vechi. Prețul fierului vechi. Patrimoniul industrial al României se vinde la fier vechi. Cine încasează prețul acestei trădări? Nu Barbu, nu Cenușă, și, cu siguranță, nu Petrila.

Mai târziu, când ecourile acestui excepțional documentar vor trece, să vă gândiți la aceste două cuvinte, pe care le las aici în loc de concluzie.

Fier vechi.

”Ce a făcut Ion Barbu este, pur și simplu, dincolo de cuvinte (chiar și când știi multe cuvinte). Trebuie să vedeți. El s-a înălțat pe baricadele unui crez cu toată nebunia frumoasă de care e în stare (și e), pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Petrila: amintirea că acolo au trăit și au muncit și au murit mineri.”

Surse:
ziarulmetropolis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 1 =

− 1 = 1

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie