Poliția în serviciul comunității
Miercuri, 18 noiembrie a.c., polițiștii alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Călărași, au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.805 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 129 societăți comerciale și 518 mijloace de transport, din care 273 de mijloace de transport public în comun.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 192 sancțiuni contravenționale, 143 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.