Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

Polițiștii au prins cinci persoane în flagrant. În trafic, 27 de conducători auto fără permis

13 mai 2020 Administrator site Actualitate, Local, Local, Social 0

Acțiunile pentru siguranța comunității din acest weekend au avut ca rezultat prinderea în flagrant a 5 persoane, precum și dispunerea a 2 măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 27 de conducători auto au rămas fără permis. 

Peste 300 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 3 acțiuni și s-a intervenit la 205 evenimente, dintre care 200 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 27 de infracțiuni, 5 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 2 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 388 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 5 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 27 de permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de polițiști locali, alăturându-se în activitățile în sistem integrant și jandarmi.

Anterior

Treabă de mântuială. Borduri montate incorect pe o stradă din nordul orașului au declanșat revolta locuitorilor din zonă

Următor

Unei femei din Călărași i s-a făcut dosar penal pentru însușirea bunului găsit

Editorial

Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes