Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pompierii militari călărășeni în competiția ”ostașilor de foc” de la Sibiu

În perioada 26 –29 august lotul sportiv al I.S.U. Călăraşi participă la faza naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, care se va desfășura la
Sibiu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, plt. maj. Ștefan Ovidiu Tătăranu ne informează că I.G.S.U. şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu organizează faza finală a concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, la această etapă participând cele mai bune 12 loturi sportive ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România. În această manifestare sportivă dedicată pompierilor militari se vor confrunta loturile inspectoratelor: Bacău, Suceava, Iaşi, Neamţ, Botoşani, Mehedinţi, Tulcea, Bihor, Ialomița, Sibiu, Călăraşi și Bucureşti.
Cele 4 probe de „foc”, care compun competiţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4 x 100 metri” şi „Dispozitivul de intervenţie la motopompă”, fiecare dintre acestea presupunând multă pricepere, antrenament, viteză de reacţie şi nu în ultimul rând multă îndemânare.

proba spectaculoasaPompierii militari care vor reprezenta judeţul nostru la această prestigioasă competiţie de tradiţie a „ostaşilor de foc” sunt următorii: maior Păduraru Adrian (şef de lot), plutonier adjutant Oloianu Doru (antrenor), plutonier major Avram Mădălin (concurent), plutonier adjutant Stoiciu Ionuţ (concurent), plutonier major Moraru Adrian (concurent), plutonier major Popescu Ştefăniţă (concurent), plutonier Rucăreanu Daniel (concurent), plutonier major Şerban Petruţ (concurent), plutonier major Căciulă Răduţ (concurent), plutonier major Oprea Tiberiu (concurent), plutonier Dinu Nicuşor (concurent), plutonier major Ioniţă Georgian (concurent) şi plutonier Vârban Marian   (concurent)      

 

 

 

Colonelul Popa Daniel Gheorghe – Inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi ne spunea cu câteva zile înainte de înfruntarea sportivă dedicată pompierilor militari, că are încredere în lotul sportiv și este convins că pompierii călărășeni sunt bine pregătiţi la acest moment, şi-au Colonel-Daniel-Popaîmbunătăţit timpii la toate probele de concurs, rezultatele antrenamentelor fiind în măsură la această oră să ne dea speranţe şi să ţintim către cea mai înaltă treaptă a podiumului, însă trebuie luat în calcul totodată și faptul că adversarii noştri sunt de asemenea foarte buni sportivi, au evoluat mult, iar competiția a devenit din ce în ce aprigă, doar sutimile de secundă reușind să departajeje cele mai bune echipe, care au urcat pe podium în ultimii ani.

Anul trecut, în 2013, faza finală a concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă a fost susţinută în județul Bacău, iar lotul nostru sportiv a obţinut un onorant loc II, la doar câteva sutimi de secundă de lotul I.S.U. Bacău, care a câștigat întrecerea..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 22 = 30

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie