Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pompierii români au plecat în Grecia

În premieră, România a trimis pompieri în Grecia, să lupte cu incendiile, după ce guvernul de la Atena a cerut ajutorul celorlalte state europene. Misiunea este prevăzută pentru zece zile, dar ar putea fi prelungită dacă grecii vor cere asta, a declarat, vineri, Raed Arafat.

Joi, 5 august a.c., Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.

Site-ul igsu.ro ne informează că urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui  ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile elene. Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a  putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale ( 6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă).

Pompierii români au ajuns în Giurgiu, ultima oprire înainte să ajungă în Grecia. Sâmbătă dimineață își vor începe misiunea în lupta cu incendiile devastatoare.

Comandantul misiunii a spus că au fost selectați cei mai buni pompieri și că vor fi luate toate măsurile pentru ca misiunea să fie un succes.

“Sunt 11 ofițeri care pleacă. Avem 108 persoane care pleacă, sunt cu mașini de intervenție și de suport. Misiunea este prevăzută pentru zece zile cu posibilitatea de extindere dacă Grecia va cere asta. România intervine pentru prima dată pentru incendii de pădure în afara țării. Misiunea este aprobată la cel mai înalt nivel de președinte și de prim-ministru. Mai sunt și alte țări acolo, este un efort european”, a declarat Raed Arafat.

Comandantul misiunii a spus că au fost selectați cei mai buni pompieri români și că aceștia merg cu încredere: “Plecăm 108, vrem să ne întoarcem 108. Suntem pregătiți, vorbim de incendii de vegetație uscată, dar și de pădure. Mă aștept la un popor disperat, la condiții grele de muncă, dar mă aștept să ne ducem misiunea la bun sfârșit. Orice condiții meteo de vânt pot duce la propagare mai mare a incendiilor, dar vom lua toate măsurile ca să ne protejăm pe noi, dar și populația”.

“Autorităţile din Grecia au cerut ajutor pentru stingerea incendiilor, atât pentru aero, cât şi terestru. A fost acceptat din partea României ajutor terestru, este o premieră acest lucru, pentru prima oară trimitem acolo pompieri pentru a ajuta”, a declarat Florin Cîţu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

“Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale ( 6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă)”, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, Comisia Europeană a anunţat miercuri că va trimite avioane, elicoptere şi pompieri către Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord pentru a sprijini aceste ţări în lupta împotriva incendiilor. Ajutorul este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar Comisia suportă cel puţin 75% din costurile legate de transport.

Ajutorul oferit statului afectat de aceste nefericite evenimente se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

În Grecia, lovită de mai bine de o săptămână de cea mai severă caniculă din ultimele trei decenii, pompierii luptau joi cu mai multe focare, printre care un incendiu de proporţii la nord de Atena. Incendiul masiv a ars toată noaptea și a distrus sau avariat grav zeci de clădiri, inclusiv locuințe. Din cauza focului, mii de persoane au fugit din casele lor, iar pompierii s-au luptat cu greu să aducă flăcările sub control.

Sursa

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie