Profesor de sport Cristiana Drăgan : ”Competiția presupune combativitate, perseverență, tenacitate, optimism.”

Elisabeta Genoahgo-1Cupa Handbal Grup Oltenița s-a aflat anul acesta la a doua ediție. Sâmbătă, începând cu ora 10,00, în Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Neagoe Basarab”, mișcarea îmbrăcată într-una din hainele sale din garderobă-handbalul, a creat o atmosferă de weekend relaxantă și totodată împletită din acel sentiment plăcut al competiției.
Concursul, organizat de profesor de sport Cristiana Drăgan, a constituit deliciul celor prezenți în Sală. În competiție s-au înscris grupele HGO (Handbal Grup Oltenița) și AS (Asociația Sportivă) Tectonic București, fete și băieți. Au fost așadar prezente 8 echipe cu elevi ai claselor 0-4 și 5-8.
”Sunt mulțumită de prestația copiilor, de altfel pentru asta ne și antrenăm: să aducem rezultate bune, iar cei mici să înțeleagă în acest context că pe lângă importanța mișcării, competiția le dezvoltă spiritul de luptători și buni organizatori în viață. În cadrul acestei discipline, întotdeauna trebuie să existe o legătură între avantajele pe care le aduce mișcarea și caracterul competitiv al concursurilor. S-au descurcat piticii foarte bine, la fel și ceilalți și îi felicit.” declară pentru oltenitainfo.ro profesor de sport Cristiana Drăgan.
hgo-3Aceasta ne informează cu privire la acțiunile din calendar, mulțumind totodată celor implicați:Vom participa peste trei săptămâni și noi la Cupa „Suflet de Copil” la București, concurs organizat de cei din capitală și sper să venim cu rezultate bune sau de ce nu, foarte bune. Ei știu ce presupune să fii campion. Încă de mici trebuie să înțeleagă niște principii din sport. Mulțumesc tuturor celor implicați la competiția din Oltenița : conducerii Liceului Basarab pentru găzduire, părinților copiilor, voluntarilor de asemenea. Le mulțumesc arbitrilor dar și asistentei medicale Daniela Crețu, antrenorilor, artizanilor din teren. Mă înclin în fața tuturor, inclusiv celor ce au urmărit jocul de pe margine. Copiii, mai ales părinții lor, trebuie să conștientizeze ce beneficii aduce mișcarea și țin să-i informez pe toți că acest joc pe nume Handbal devine din ce în ce mai apreciat și cu amploare în toată țara. Așadar, dacă Mișcarea înseamnă sănătate și viață lungă, lipsită de boli, Competiția presupune combativitate, perseverență, tenacitate, optimism.” mai spune profesoara de sport, care este și președinte al Asociației Județene Sportul pentru Toți Călărași.
hgo-4Copiii au primit diplome, iar echipele Cupe de învingători.
hgo-2

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*