Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 20-22 februarie 2016

Vremea în țară
La noapte

Cerul va prezenta înnorãri în toatã țara și, pe arii restrânse, temporar, va ploua slab. La munte, îndeosebi La Muntela altitudini mari, vor fi și precipitații sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va mai prezenta intensificãri, local în zona montanã, în regiunile estice, sudice și sud-vestice, dar izolat și în restul teritoriului. Temperaturile minime se vor situa între -4 și 7 grade.

Sâmbătă 20 februarie

Vremea va fi în general închisã în jumãtatea de nord a țãrii și va ploua pe arii extinse, iar în Moldova, Maramureș, dar pe parcursul nopții și în Crișana și Transilvania, vor fi și precipitații mixte. La munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului, cerul va avea înnorãri temporare, iar ploile se vor semnala pe spații restrânse, mai ales în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în zona montanã și în sud-vestul țãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade, iar cele minime între -5 și 4 grade.

Duminică 21 februarie

Vremea va intra într-un proces de încãlzire. Ziua, cerul va avea înnorãri în cea mai mare parte a țãrii, va ploua local în jumãtatea de nord și izolat în restul teritoriului, iar în primele ore ale intervalului, pe spații restrânse vor mai fi precipitații mixte în Maramureș, Crișana, Transilvania și la munte. Noaptea, înnorãrile vor persista în nord-vest și centru, însã doar izolat va mai ploua slab, iar în celelalte regiuni cerul se va degaja. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 13 grade, iar cele minime între -1 și 6 grade. Spre dimineațã, în zonele joase vor fi condiții de ceațã.

Luni 22 februarie

Valorile termice vor continua sã creascã, iar vremea va deveni mai caldã decât în mod obișnuit în aceastã perioadã. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, iar cele minime între 0 și 10 grade, ușor mai scãzute în estul Transilvaniei, spre -2 grade. Cerul va avea înnorãri temporare și va ploua slab, mai ales în timpul nopții, local în vest, nord și centru și izolat în restul țãrii. Vântul va avea intensificãri în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare. În zonele joase, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã.

Vremea în Oltenița
La noapte

Cerul va fi noros și trecãtor vor fi condiții de ploaie slabã sau burnițã. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimã va fi de 2…3 grade.

Vreme-de-Primavara-Sâmbătă 20 februarie

Cerul va avea înnorãri în timpul zilei, când este posibil sã plouã slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 9…10 grade, iar cea minimã de 0…2 grade.

Duminică 21 februarie

Cerul va avea înnorãri în timpul zilei, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 10…11 grade, iar cea minimã de 0…2 grade. Spre dimineațã vor fi condiții de ceațã.

Luni 22 februarie

Vremea va deveni deosebit de caldã. Temperatura maximã va fi de 17…18 grade, iar cea minimã de 4…6 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + 4 =

+ 6 = 10

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie