Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 27-29 ianuarie 2016

Vremea în țară
Miercuri 27 ianuarie

Vremea va continua sã se încãlzeascã, mai ales în zonele de deal și de munte, și în majoritatea regiunilor Ceahlau-iarnava deveni ușor mai caldã decât în mod normal la aceastã datã. Cerul va fi temporar noros și vor cãdea precipitații mixte, pe arii restrânse la munte și în Maramureș, și cu totul izolat, ploi, în rest. Vor fi condiții de producere a poleiului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 10 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. În zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea, local, va fi ceațã.

Joi 28 ianuarie

Valorile termice vor continua sã creascã îndeosebi în zonele de deal și de munte și vor fi mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil în sudul țãrii, dar va avea înnorãri în restul teritoriului. Mai ales în a doua parte a intervalului, în regiunile nordice, estice și centrale, local vor cãdea precipitații slabe, sub formã de ploaie, iar la munte, și sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 5 grade. În zonele joase, îndeosebi dimineața și noaptea, local va fi ceațã.

Vineri 29 ianuarie

Deși valorile termice vor marca o scãdere ușoarã fațã de ziua precedentã îndeosebi în zonele de deal și de munte, acestea se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorãri în cea mai mare parte a teritoriului și local vor cãdea precipitații mixte la munte, predominant ploi în Maramureș, Transilvania și Moldova și doar ploi în rest. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 11 grade, iar cele minime între -5 și 3 grade. În zonele joase de relief, pe arii restrânse va mai fi ceațã.

Vremea în Oltenița
Miercuri 27 ianuarie

Sunny winterCerul va avea înnorãri, iar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 1…2 grade, iar cea minimã de -2…0 grade.

Joi  28 ianuarie

Vremea se va încãlzi și va deveni caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, iar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimã va fi de 0…2 grade.

Vineri 29 ianuarie

Cerul va avea înnorãri și trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimã va fi de 1…3 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

64 − = 62

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie