Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 30 mai – 3 iunie 2017

Vremea în țară
La noapte

Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în nord, centru și est, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor. Temperaturile minime se vor încadra între 9 și 19 grade. Spre dimineațã, în zonele depresionare vor fi condiții de ceațã.

Miercuri 31 mai
Vremea va fi mult mai caldã decât în mod obișnuit la sfârșitul lunii mai, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest și în sud-vest. Începând din orele dupã-amiezii, în nordul, centrul și estul țãrii gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creștere și vor fi înnorãri temporar accentuate, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului și local averse. Fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în Moldova, iar la începutul nopții în nordul Dobrogei unde vântul va avea și aspect de vijelie, pe spații mici ploile vor fi torențiale, înregistrând în timp scurt cantitãți de apã de peste 20 l/mp și izolat va cãdea grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar aversele izolate. Temperaturile minime se vor încadra între 11 și 20 de grade.

Joi 1 iunie
Vremea va fi caldã în toatã țara, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 și 32 de grade. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta cu precãdere în a doua parte a zilei prin înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului pe arii mai extinse în zonele montane și submontane și local în sud și în centru. Izolat cantitãțile de apã vor depãși 15…20 l/mp și va cãdea grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 și 19 grade, ușor mai scãzute în depresiunile din nord și centru.

Vineri 2 iunie
Vremea va fi caldã și în general frumoasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în orele dupã-amiezii în sud-vestul țãrii și la munte unde pe arii restrânse vor fi averse în general slabe, descãrcãri electrice și posibil intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 30 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade, mai scãzute în depresiuni.

Sâmbătă 3 iunie
Vremea se va menține caldã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate în regiunile sud-vestice și în zona de munte unde local vor fi averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindinã și cantitãți de apã mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 31 de grade, iar cele minime între 7 și 18 grade.

Vremea în Oltenița
La noapte
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 14…16 grade.

Miercuri 31 mai
Vremea va fi deosebit de caldã, cu o maximã a temperaturii aerului de 29…30 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri mai ales spre searã când va crește probabilitatea de apariție a averselor și descãrcãrilor electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã va fi de 15…17 grade.

Joi 1 iunie
Vremea se va menține deosebit de caldã, dar va deveni în general instabilã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în a doua parte a zilei când vor fi averse, posibil însoțite de descãrcãri electrice și de intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimã va fi de 16…18 grade.

Vineri 2 iunie
Vremea va fi în continuare caldã, astfel cã temperatura aerului va urca pânã la o valoare maximã de 28 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza și la începutul nopții, când vor mai fi posibile ploi de scurtã duratã și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Minima termicã va fi de 15…16 grade.

Sâmbătă 3 iunie
Vremea se va menține caldã. Cerul va avea înnorãri temporare și mai ales dupã-amiaza și la începutul nopții vor fi posibile ploi de scurtã duratã și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 28…29 de grade, iar cea minimã de 14…16 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − four =

− 1 = 1

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie