Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical

Vineri, 13 martie, avem parte tot de vreme frumoasă, deşi temperaturile vor fi în scădere. De sâmbătă, vremea rea se întoarce în toate regiunile, iar maximele nu vor mai depăşi 14 grade în sud-estul ţării. Meteorologii anunţă ploi în toată ţara, iar la munte, lapoviţă şi ninsori.

Sâmbătă, 14 martie, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice datei în vest, nord şi centru şi uşor mai ridicate în restul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în special după orele prânzului în regiunile sudice, unde va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţiilor. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief şi mixte la munte. Vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze mai mari în nord-estul şi sud-estul teritoriului, dar mai ales pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime în general între -6 şi 6 grade.   În Capitală, valorile termice, în scădere faţă de intervalul anterior, se vor situa în continuare peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor. Vântul va deveni moderat, cu precădere în partea a doua a intervalului. Temperatura maximă va fi 14…15 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.

Duminică, 15 martie,  temperaturile vor continua să scadă, cu precădere în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului în sudul şi sud-vestul ţării unde, pe arii restrânse, vor mai fi precipitaţii slabe – mixte în zonele joase de relief şi mai ales ninsori la munte. Vântul va avea temporar intensificări în zonele montane, cu viteze mai mari pe creste, iar local şi cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei şi în Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -9 şi 2 grade.

Și la noi se face tot mai frig. Valorile termice vor continua să scadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, însă probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va avea unele intensificări în prima parte a zilei, dar va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie