Laura Suzeanu

Există călătorie în ficțiune, înspre aventuri, există călătorie sentimentală sau în timp, alta în lumea cărților. Există călătorie spațială, sau călătorie către sine. Căutând rețeta fericirii, iată că ne trezim într-o zi că vrem să luăm din fiecare câte puțin sau ce ne face bine, și să ne trezim într-o călătorie literară. O astfel de călătorie a fost cea de miercuri, 17 octombrie, la Oltenița, când spiritele publicului s-au întâlnit cu spiritele unor remarcante nume ale literaturii contemporane, culturii românești, într-o cetate a spiritualității umane. Și așa cum spunea George Călinescu ”Un dialog nu duce la nimic dacă planurile de gândire nu coincid.” tot ce este mai probabil că au coincis, căci într-o criză a culturii și când nu prea înțelegem ce se întâmplă cu noi, acolo s-a produs declicul. Cu Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu, cu Gabriel Chifu și Daniel Cristea-Enache, cu Gabriel Dimisianu și Sorin Lavric nu prea poți fugi chiar și dacă ai vrea să iei o pauză.

Acolo, timpul s-a oprit în loc. Și dacă tot naufragiem unii dintre noi, mulți dintre noi, în kitschul zilelor noastre împinși de valul inculturii, ne mai prindem de câte un colac de salvare ca acesta uriaș, ajuns la noi pe la orele prânzului.

Soliști subtili dar și profunzi, atleți ai vorbelor, cu o gimnastică de invidiat pe portativul literaturii, găsind cheile muzicii culturii noastre de fiecare dată și cu fiecare provocare, ei, nobilii beletristicii, contemporani cu noi, ne-au vindecat…Pe unii de rătăcire, pe alții de gri-ul de zi cu zi, pe cei mai mulți dintre noi de grija și teama că ne pierdem valorile, văzând cum pe o scară de la A la Z se produc accidente nedorite, iar inversul scării vine din coborâtul culturii. De aceea ne-am liniștit cu ei și ieșim la liman. Noi nu întoarcem spatele decât realității care nu ne place. Ne-au făcut să-i dorim încă o dată ascultându-i și văzându-le grația, să mai luptăm și să mai trăim alături de literatura și de critica lor:

Avatarurile suferite de cultură în anumite perioade de timp au săltat cu acei ”pictori” ai cuvintelor. Lângă ei, hop și cei care evaluează, apreciază sau judecă o operă literară, îi dau o chintesență. Împreună fac echipa: scriitorul, jurnalistul și criticul, analistul literar. ”O revistă de cultură, o revistă literară fixează punctele cardinale, ierarhiile corecte de care o literatură are nevoie pentru a ființa normală”, spune Gabriel Chifu. Este vorba de ”România Literară”:

Biblioteca umană s-a deschis. Umorul este o stare mult benefică, în special foarte serioasă. El inundă aspecte esențiale din viață, atât cât să îl vrem și bem pe săturate. Ca o breșă, abil construită, mai ales temeinic, taraba culturii se întinde cât vezi cu ochii, sagace și destinsă, structural atrăgătoare dar nostimă mai ales, dând voie recitalului solar de bonton al unui Alexandru destul de mare, sau nu atât de mare pe cât ar mai putea fi:

Totul gravitează. Simfonia trece la o altă parte din concert. Astral cu teluric, răsărit cu amurg de întâlnire, tehnic și metacritic, excepțional până la stil și rafinament, exact ca lunga iarnă fierbinte, asta ne dorim deseori…mulți dintre noi. Și avem. Apoi ne bucurăm, sperând ca după ce se încheie uvertura să înceapă din nou concertul. În asta constă cultura. Intelectual, cu ochi și simț critic, adesea incomod, Nicolae Manolescu se angajează să ne îndemne la cultură, la citit, la savurat cărți și iubit literatura. Gândirea sa radicală vine cu exemple din trecut, din propria sa experiență pe care ne-o developează în imagini pline de un colorit inenarabil. Astea toate și multe altele au dus la identitatea sa de acum.

Stricto sensu am avut de-a face cu Oameni de Carte, în sens larg, cu personalități înrădăcinate puternic în esența terenurilor fertile. Nota bene și am mai primit o viză: aceea de bună purtare. Trecând peste vânzoleala elevilor agitați de la finalul întâlnirii literare, strălucirea momentului a lăsat amprenta unui timp frumos, înșirat pe clipe ca un șirag de mărgele la gâtul unei inocente. A fost până la urmă o Românie Literară între noi, un prețios moment, firesc dar și atașant, de bonton și familiar, cu o poftă a noastră extraordinară de a trăi clipa. Și de ce nu de a o repeta…