Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Să lupţi pentru o idee, să lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa.

Să lupţi pentru o idee, să lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa.

Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăieşte ci vegetează.

Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

Nevoia de dreptate este un sentiment, nu o teorie…

Ah, biata inimă omenească! Cu ce uşurinţă se avântă pe făgaşurile bucuriei! Cât suntem de orbi!

Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim sentimentele la adevărata lor valoare… Cu câtă înverşunare ne risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care nu mai revine niciodată… Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoare…

Este îngrozitor să n-ai un prieten căruia să-i spui cât eşti de fericit sau de trist.

Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… şi apoi să râzi!

Vagabondul este omul civilizat al existenţei absolute.

Cărţile ne arată ceea ce mintea noastră singură nu-i în stare să ne facă a pătrunde.

De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârşav păcat – egoismul brutal.

Fericiţi cei a căror inimă cunoaşte pasiunea prieteniei. Numai ea ştie să ne facă singurătatea mai puţin ucigatoare şi viaţa suportabilă.

Inteligenţa dărâmă barierele dintre oameni.

E mai bine să dai uneori înapoi decât să nu te mişti.

Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatră şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi.

Panait Istrati

Impregnat de ideile comuniste, Panait Istrati alcătuieşte în anul 1925, în presa franceză, un tablou Panait_Istratiapocaliptic al României: „Acolo se pun ouă fierbinţi la subţiori. Se zdrobesc picioarele. Se smulg unghiile. Se sparg tigvele”. Câţiva ani mai târziu, seria de călătorii în URSS îi schimbă total perspectiva, iar Istrati scrie despre nomenclatura comunistă: „această castă ignorantă, vulgară, perversă este alcătuită în majoritate dintr-o generaţie venită pe lume la începutul acestui secol”. În 1933, scriitorul îşi susţine golul ideologic, autodefinindu-se drept „omul care nu aderă la nimic”; iar doi ani mai târziu, „L’Humanité” îi aşază în frunte o nouă etichetă: „Acest ex-scriitor revoluţionar a murit în România, în pielea unui fascist”. Cine e totuşi Panait Istrati? Şi care a fost viaţa sa între aceste extreme?
Născut la 10 august 1884 la Brăila, Panait Istrati (numele la naștere: Gherasim Istrati) a avut o tinereţe aventuroasă marcată de numeroase călătorii în ţară şi în străinătate, în special în zona Mediteranei Orientale, călătorii care i-au oferit mai târziu surse de inspiraţie pentru scrierile sale. Cunoaşterea vieţii precare a celor umili l-a apropiat, începând din 1904, odată cu venirea la Bucureşti, de cercurile socialiste din România, Panait Istrati colaborând la ziarele „România Muncitoare“, „Dimineaţa“, „Adevărul“.
Istrati ia parte, la 24 ianuarie 1905, la o manifestaţie împotriva arestării lui Maxim Gorki şi de solidaritate cu mişcările revoluţionare din Rusia, iar la 19 octombrie 1909 se află printre participanţii la manifestaţia organizată de Cercul „România Muncitoare“ pentru a protesta împotriva interzicerii intrării în România a liderului socialist Cristian Racovski. Rezultatul? E arestat şi încarcerat la Văcăreşti alături de I.C. Frimu şi alţi fruntaşi socialişti. În 1910, în calitate de secretar la Sindicatului Muncitorilor din portul Brăila, conduce, împreună cu liderul socialist Ştefan Gheorghiu, mişcările greviste din lunile februarie şi iunie.
Istrati TanarÎn primăvara anului 1916, Panait Istrati părăseşte România, stabilindu-se în Elveţia unde duce o existenţă precară. Aici, la sfatul unui prieten, ia contact cu literatura lui Romain Rolland, un guru al pacifismului european, autor al eseului antirăzboinic „Au dessus de la meleé (Deasupra învălmăşelii)“ apărut în 1914. Regăsindu-se în ideile umanitariste şi pacifiste din opera scriitorului francez, care în acea perioadă se afla în Elveţia, Panait Istrati îi trimite acestuia o scrisoare-confesiune, care îi va fi înapoiată cu menţiunea: „plecat fără adresă“.

În iarna anului 1920, Panait Istrati se află la Nisa, unde, din cauza lipsurilor materiale dar şi ale frământărilor sufleteşti, are o tentativă de sinucidere, la 3 ianuarie 1921. Salvat in extremis de la moarte, i se descoperă în buzunarele hainei scrisoarea către Romain Rolland care îi va parveni acestuia prin intermediul ziarului comunist „L’Humanité“. La îndemnul lui Romain Rolland şi beneficiind de sfaturile acestuia, Panait Istrati va începe să scrie, inspirat de întâmplările din existenţa sa tumultuoasă. Încercările sale literare se vor concretiza în 1923 prin apariţia povestirii Chira Chiralina care îl transformă pe Panait Istrati dintr-un ilustru necunoscut într-un scriitor de succes, Chira Chiralina fiind tradusă în peste 20 de limbi. Ecourile în România ale senzaţionalului debut literar al acestui „Gorki al Balcanilor“, cum l-a numit Romain Rolland, nu întârzie să apară, cărţile lui fiind aproape imediat traduse în ţară. Panait Istrati are o bogată activitate publicistică în presa română a anilor 1924-1925: corespondent la Paris al ziarului „Universul“ şi colaborator la „Adevărul artistic şi literar“ şi „Facla“.

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:

Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. […] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean“.
La 14 decembrie 1925, într-un alt ziar francez, („Le Quotidien“), sub titlul „Panait Istrati denunţă Paanait Istrati la Birouatrocităţile care se comit în România“, scriitorul se întreabă retoric: „Credeţi că în epoca noastră o naţiune mai poate să dispună de ea însăşi sau, cel puţin, să-şi găsească mântuirea în şi prin ea însăşi? Tot ce avut România ca element de avangardă a fost ucis sau aruncat în temniţă. Stare de asediu. Fără presă. Drept de întrunire numai în prezenţa comisarului. Se scrie şi se discută numai ce poate fi controlat şi aprobat de guvern. Opoziţia? Trei sau patru grupări care contemplă ferestrele palatului regal, de unde se aşteaptă putere şi avere. Iar jos de tot o populaţie în zdrenţe care se teme de execuţii. Deasupra tuturor, o mână de guvernanţi şi armata lor de partizani care deţin întreaga avere a ţării. Sărmană Românie!“.

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l’autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: “Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?”. Antologia Vers l’autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor.

anait Istrati la Paris în 1921

anait Istrati la Paris în 1921

Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).
În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări. A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Milița Petrașcu.
Referindu-se la nomenclatura comunistă, Panait Istrati scria: „această castă ignorantă, vulgară, perversă este alcătuită în majoritate dintr-o generaţie venită pe lume la începutul acestui secol. Ea nu ştie şi nu vrea să ştie de nimic despre ceea ce a făcut grandoarea şi forţa idealismului revoluţionar rus de altădată, astăzi obiect de muzeu, zdreanţă roasă de molii catalogată printre lucrurile moarte. Ea nu cunoaşte decât cuvintele de ordine ale unei puteri căreia îi este ciment şi armătură. Desfăşurări de steaguri, «Internaţionala» ascultată în picioare; colţuri ale lui Lenin; difuzoare; imense pancarte, stambe acoperite de fraze; fraze judecând viaţa; fraze confecţionate toate pentru a înlocui ideile; GPU-ul pentru a înlocui argumentele, cenzura pentru a evita critica; un vid universal despre care ea gargariseşte şi de care se serveşte pentru a domina“.
„Îmi închipuiam că oamenii Puterii sunt de bună credinţă, că nu cunosc putreziciunea de sub ei“.

Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Surse:
historia.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + four =

5 + 2 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie