Salonul de Primăvară de la Călăraşi

Ana Amelia Dincă
Critic de Artă

Salonul de Primăvară, ediţia I, s-a deschis joi, 14 aprilie, 2016, şi a reunit artişti plastici din Călăraşi, Bistriţa, Bucureşti, Slobozia, Feteşti, Ţăndărei, Lehliu şi s-a desfăşurat sub egida Whiz Art, la Casa Expoziţiilor din cadrul Direcţiei pentru Cultură Călăraşi.

SALONUL DE PRIMAVARA (1)Ramurile artistice reprezentate reconstituie viziunile expozanţilor prin lucrări de pictură, sculptură, grafică, sticlă şi ceramică, tendinţele estetice fiind raportate la anii uceniciei, cultură şi experienţă. Divergenţele stilistice apărute în expunere se datorează tehnicilor specifice fiecărei abordări, în funcţie de opţiunea creatorului, incluzând aici şi aspectele de originalitate, variate şi interesante, cu mesaj direct sau încifrat, ambele incitante pentru privitorul care va descoperi în simbolistica formei şi culorii, un univers ce poate fi relaţionat cu latura senzitivă a individului. Remarcându-se direcţia figurativă în spiritual şcolii interbelice de pictură românească, simeza a atras atenţia prin insistenţa asupra motivelor preluate din natură sau interpretate, evocându-se rolul avut de culoare şi de textura materialului utilizat pentru toate ramurile prezente. Spontaneitatea şi gestul controlat prin rigori aparţinând ştiinţei desenului, se armonizează cu formele susţinute de siguranţa execuţiei acestuia, de tonalităţi delicate, demonstrând că orice abatere de la reguli este un câştig pentru plasticianul care, încercând să reînventeze formule pentru a-şi defini datele demersului  artistic, ajunge la valori esenţiale, definitorii. Recurgând exclusiv la creaţii recente, Salonul de Primăvară de la Călăraşi creează o imagine despre variatele tendinţe plastice practicate în sudul ţării şi, urmând celei de a VII-a ediţii a Salonului Anual de Arte, demonstrează munca sistematică şi evolutivă a participanţilor, autori ai compoziţiilor care cuprind abordări legate de picturalitate, aplatizare, profunzimi perspectivale ori volum cu inserţii cromatice sau în cadrul căruia se menţine stare brută a materialului ca o caracteristică de ordin estetic, rămânând în zona manifestărilor de acest gen, un moment de reţinut pentru cultura locală. Au participat:

SILVIU IOAN SOARE

VICTOR GRIGORE

MARIANA GHEORGHE

CORNEL URSU

LAURENŢIU NIŢĂ CULIŢĂ

ŞTEFAN DUMITRACHE

RODICA IACOB

DORIN MANEA

PETRONELA MILEA

ANA MARIA PĂPURICĂ

CARMEN PAVEL

GEANINA COLGEAG

ALIN BARBU

FLORICA NEDELCU

BOGDAN AVRAM

SUZANA STAN

ONIŢA MUREŞAN

MARIA UNŢANU

MARIANA IONESCU

ROXANA DUMITRU

ELIZA ENE

NICULAE DUMITRU

CÎRSTINA DE LA STUDINA

MARCELA SMEIANU

DANIELA MARINIŢĂ

AURA GIURCĂ

ADRIANA CLAUDIA PĂCURAR

CORNELIU RATCU

MARIA BOGATU MĂNCIANU

GHEORGHE TĂNĂSESCU

SORINA ADAM

DENISA MANOLE

OLGA ANDRONE

SERGIU ANDRONE

ECATERINA MITRAN

THEA PĂUN

MARIAN ALLAIN TOMA

ALINA MARINA ION

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*