Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Senatorul Iulian Dumitrescu consideră că este nevoie de o structură specializată care să se ocupe de toate problemele statului român

Jurnalistul de investigații, Silviu Mănăstire, a prezentat luni, 21 septembrie a.c. în emisiunea sa de la ora 19,00, încrengătura din privatizarea Enel, astfel ca românii să înţeleagă de ce plătesc atât de mult la energie. Unul dintre invitaţii ediției de luni la “Dosar de politician” a fost senatorul Iulian Dumitrescu.

Iulian DumitrescuSilviu Mânăstire arată în emisiune cum România pierde miliarde de euro pe mâna politicienilor corupţi sau proşti. Privatizările făcute acum 7-8 ani ies la iveală. România a privatizat imediat după integrarea în Uniunea Europeană mai multe subsidiarii de companii din energie electrică. Italienii de la Enel nu şi-au respectat promisiunile. Compania Enel era obligată să facă investiţii pe care nu le-a respectat. Documentele arată că Guvernul Ponta a notificat societatea Enel în 2012 că trebuie să preia 14% din acţiuni. Italienii au refuzat să plătească suma de bani. Enel a început să tragă de timp şi să negocieze banii. În mod surprinzător, Guvernul Ponta a devenit foarte lejer faţă de Enel de la care avea de primit 528 milioane de euro. Italienii de la Enel au avut un lobby puternic pe lângă Guvernul Ponta. Statul român era obligat să dea în judecată de urgenţă Enel la Curtea de Arbitraj de la Paris. Constantin Niţă de la PSD, fost ministru, a semnat un memorandum de înţelegere cu Enel, o ticăloşie juridică gândită aşa încât să păsuiască Enel de la plata banilor. Guvernul nu a reuşit după un an să determine Compania să achite banii şi să respecte contractul de privatizare. În cele din urmă, Enel a dat în judecată statul român la Curtea de Arbitraj de la Paris pentru a nu mai plăti banii datoraţi. Avem nişte băieţi deştepţi, cei de la Enel care au cumpărat o societate de stat, au mărit facturile românilor şi au dat in judecată statul român.

Senatorul Iulian Dumitrescu a declarat în emisiune că lumea trebuie să înţeleagă faptul că cei care au consumat energie electrică au plătit un preţ. “În 2008 ANRE a discutat cu Enel-ul au stabilit să facă investiţiile respective şi Enel a reglementat preţul. Ei nu s-au ţinut de treabă, dar preţul a rămas reglementat făcându-se un calcul pe baza investiţiilor. Enel a luat banii de la toţi consumatorii individuali, oamenii au plătit, dar investiţiile nu s-au făcut. Până la urmă există cineva care plăteşte nu doar statul. Plătesc toţi românii…Cum văd eu acest caz e ca un caz-şcoală pentru că nu s-a întâmplat doar la Enel. Nu s-a analizat, nu ştiu ce o fi în tot felul de contracte de privatizare, ce clauze s-au respectat. Clauzele arătau că n-a existat niciodată o analiză clară. Statul nu cerea niciodată aceşti bani.” spune senatorul PNL, care este de părere că atâta vreme cât nu există oameni bine pregătiţi pentru a se crea o structură transparentă, lucrurile vor scăpa. La întrebarea jurnalistului cum poate statul român să facă o listă cu toate aceste situaţii şi să recupereze ce se poate recupera, senatorul Iulian Dumitrescu a spus că e nevoie de o structură specializată care să se ocupe de toate problemele statului român. Curtea de Conturi nu poate fi aşteptată să sesizeze ceva.
Asfel, statul român pierde peste 500 milioane de euro. Enel este o companie multinaţională care are afaceri în peste 30 de ţări cu o cifră de afaceri în 2013 de 76 miliarde de euro, o companie la care principalul acţionar este statul italian. Aceasta companie are în România un portofoliu de 2,7 milioane de clienti, în 2013 a realizat venituri de peste 1 miliard de euro şi un profit operaţional de 25%.
Senatorul liberal mai spune că avem o multinaţională care a întâlnit statul român nepregătit. “Au amânat plata asta, au profitat de prostia guvernanţilor, de indolenţa altora de a nu face nimic…şi din păcate, unde se răsfrânge asta?…Tot în tariful  de la Electrica. Cineva trebuie să plătească toate pierderile astea.” explică Iulian Dumitrescu.

Cele profitabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

25 − 18 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie