Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (8 aprilie) și în care se fac parastase. Creștinii ortodocși pomenesc pe cei adormiți din familiile lor, marcându-se astfel moșii de iarnă, numiți în popor și „Moșii cei mari” sau „Moșii de piftii”. De la căpătâiul celor adormiţi nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce, candela, florile proaspete.
Pe 10 februarie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morţilor, cunoscută sub numele de Moşii de Iarnă. În această zi, lumea duce la biserică, pentru sfinţit şi împărţit, un colac mare, un blid cu colivă şi o sticlă cu vin, apoi merge la cimitir, curăţă mormintele şi împarte pomeni.
La Oltenița, credincioșii s-au înghesuit în lăcașele de cult pentru a lăsa coliva și vinul, alături de pomelnicele pentru cei adormiți. Exceptând aglomerația, într-un fel firească pentru aceste zile, vorbitul în timpul slujbei, șușoteala, micile bârfe cu priviri aruncate la cei care intră în biserică, zarva din biserică cu vânzoleală însoțită de nerăbdare, neatenție și zumzăială în timpul citirii pomelnicelor și a slujbei, un fel de mecanism care înlocuiește simțiri sufletești, mecanismul de a veni la biserică ca într-o inerție devenit obișnuință, poate și din lipsa unei educații spiritual-religioase adecvate, toate acestea deranjează și chiar irită pe cei care doresc să respecte niște canoane și să asculte slujba, să înțeleagă rostul acestor pomeniri.
Obiceiuri în tradiția populară
În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor. În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana, plus o prăjitură cu specific local, mai exact un chec cu mere.
Se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în unele zone. Din acest motiv, sărbătoarea se mai numește și „Moșii de piftii”. La mormintele rudelor oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puțîn două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților.
În Banat se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.
În Bucovina, pachetele conţin obligatoriu plăcinte cu brânză şi se împart familiilor necăjite, care au mulţi copii.
Nu se mai fac nunţi. Conform tradiţiei creştin ortodoxe, o dată cu Lăsatul secului de carne cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (23 aprilie).
Sfântul Haralambie este sărbătorit de către Biserica Ortodoxă la data de 10 februarie a fiecărui an
Sfântul sfințit mucenic Haralambie este cunoscut mai ales datorită faptului că era apărător împotriva ciumei și a foametei. Acesta este cel mai bătrân mucenic prăznuit de către creștini. De asemenea, de-a lungul vieții sale a fost episcop la cetatea Magnezia situată în Asia Mică. Odată cu începerea prigonirii creștinilor de către Septimiu Sever, Sfântul Haralambie a fost arestat la ordinele proconsulului Lucian. Acesta și-a închinat viața pentru a-l sluji pe mântuitorul nostru Iisus Hristos și pentru a-i îndrumă, sprijini, sfătui și învăța pe credincioși în acea perioadă de persecuție.
Potrivit calendarulortodox.ro, Lucian, proconsulul cetății Magnezia s-a arătat foarte deranjat de faptul că Haralambie continuă să convertească foarte mulți păgâni la creștinism, așa că a decis să ordone arestarea lui Haralambie. Pentru a nu-l tortura și pentru a-i cruța viața, Lucian îi ordonă lui Haralambie să se închine zeilor păgâni. Văzând faptul că Haralambie a refuzat categoric acest lucru, Lucian a ordonat ca Haralambie să fie torturat, în ciuda vârstei sale înaintate, până când acesta va renunța la credința sa (avea 113 ani). Proconsulul, văzând că sfântul rabdă durerile, decide să folosească el însuși instrumentele de tortură pentru a-l persuada pe Haralambie să renunțe la convingerile sale. Începând să îl tortureze pe sfânt, mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânând atârnate de corpul sfântului. Acesta a decis să îl scuipe pe Haralambie, moment în care gura i s-a strâmbat și i s-a intors la ceafă. Văzând ce a pățit, Lucian îl imploră pe sfânt să îl salveze. Sfântul martir se roagă pentru acesta, vindecându-l pe loc pe proconsul. Acesta, văzând minunea îl roagă pe sfânt să îl boteze. Odată cu creștinizarea sa, Lucian pune capăt persecuției creștinilor din provincie.
Auzind de toate acestea, Împăratul Septimiu Sever ordonă ca Haralambie să fie arestat și adus la Antiohia să fie supus la o serie de încercări. Reușind să săvârșească o serie de minuni și văzând mulțimea adunată pentru a renunța la credințele păgâne și a-și însuși credința, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba. Sfântul Haralambie a supraviețuit și acestei torturi, însă a sfârșit prin a fi decapitat.
Moaște aparținând Sfântului Haralambie putem găsi în biserica Mânăstirii Miclăușeni din Iași sau la Catedrala Episcopală din Galați.
Lasă un răspuns