Spitalul Oltenița are nevoie de noi ! Redirecționează 2% din venit și 20% din profit pentru ca Spitalul să existe !
Spitalul Municipal Oltenița are nevoie de sprijinul tău. Unitatea medicală deservește o populație de peste 80.000 de locuitori pe o rază de peste 40 de km. Problemele din sistemul sanitar s-au înrăutățit în unele zone din România, în altele spitalele se află pe linia de plutire, dar există și orașe care reușesc, prin serviciile medicale de calitate și înalt profesionalism, să mulțumească pacienții civilizat și onest.
Conducerea Spitalului Oltenița luptă pentru ca spitalul nostru să existe și de ce nu să ajungă într-o zi la a atinge înalte standarde de calitate. Iar pentru asta e nevoie de sprijin financiar, pe care cu greu îl poate obține o unitate medicală fără finanțare.
Oltenitainfo și conducerea Spitalului Oltenița împreună cu Asociația Creștin Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe lansează campania și apelul către publicul larg, de a redirecţiona cei 2% din impozitul pe venit și 20% din impozitul pe profit (persoane fizice) către Spitalul Oltenița, pentru a rezolva problemele interne cu care acesta se confruntă. De asemenea, Secția de Pediatrie din cadrul Spitalului are nevoie de medici, iar pentru asta e nevoie de finanțare. Dotarea cu echipamente a acestei secții și altor secţii din spital este de necesitate.
Fii partizanul nostru în programul de susținere a Spitalului Oltenița, redirecţionând 2% din impozitul pe venit și 20% din impozitul pe profit !
Formularele precompletate cu datele de identificare pentru cei 2% trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la Administraţia Financiară Oltenița sau trimise prin poştă cu confirmare de primire, până la data de 25 mai 2016. Suma nu trebuie menţionată în formular, urmând să fie completată de administraţia financiară.
Completează Formularul 230 (dacă în 2015 ai avut venituri numai din salarii) sau Formularul 200 (dacă în 2015 ai realizat şi alte venituri – din salarii sau activităţi independente sau numai din activităţi independente – profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii etc.).
Precizări:
Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu te costă nimic. În cazul în care nu redirecţionezi aceşti 2%, banii rămân statului.
Adresele Administraţiilor respective se pot verifica pe site-ul ANAF.
Modalitatea de redirecţionare pentru cei 20% din profit este foarte simplă:
- Compania îşi calculează suma aferentă celor 20% din impozitul pe profit
- Compania încheie un contract de sponsorizare cu Fundația, iar cheltuielile sunt deductibile.
Acest tip de sponsorizare nu presupune alte cheltuieli suplimentare şi nu afectează profitul net al companiei. Termenul limită de redirecţionare a impozitului pe profit este 31 decembrie 2016.
(Codul Fiscal – Impozitul pe Profit)
Legea 32/1994 privind sponsorizarea prevede că persoanele fizice sau juridice române care efectuează sponsorizări beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizării, iar potrivit Codului Fiscal, contribuabilii care efectuează sponsorizări îşi scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente astfel : a) 0.3% din cifra de afaceri; b) 20% din impozitul pe profit datorat.
Completând formularele de redirecționare de 2% din venit și 20% din profit către Asociația Creștin Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (ACOSMMG), fiecare din noi poate participa direct la îmbunătățirea serviciilor din Spitalul Oltenița, menținerea unității sanitare la nivelul de funcționare, fiecare din noi poate salva o viață și poate ajuta un copil bolnav, pentru că este foarte important să susținem Secția de Pediatrie. Dacă doreşti să sprijini şi mai mult cauza noastră, poţi să strângi formulare de la colegii de serviciu, prieteni, familie etc. şi să ne anunţi fie pe mail oltenitainfo@gmail.com, fie la Asociația Creștin Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – asociatiaortodoxa@gmail.com (Olteniţa, B-dul Tineretului, nr. 141), fie la Spitalul Municipal Oltenița, Strada Arge葯ului 134, manager dr. Claudiu Cocoșilă.
În fiecare acțiune există o poveste, iar orice poveste începe cu ”a fi”. Noi începem așa : Trebuie să facem să existe.
Ne-ar trebui un spital aşa cum dorim fiecare, aşa cum am văzut în filme (Anatomia lui Gray sau Spitalul de Urgență), aşa cum vedem în Occident. Pentru asta luptăm chiar dacă Oltenița e un oraș mic. El va crește datorită eforturilor noastre. Ar trebuie ca pacienții noştri, mai ales copiii, să fie trataţi aici, în Oltenița ca în Occident. Fie că discutăm de o simplă gripă sau un guturai, fie că discutăm de boli grave cu riscuri. Verbul ”A trebui”…va deveni din Condițional Optativ, Persoana a III-a, un alt timp, cel Prezent, Persoana a III-a, cu pluralul NOI : Noi Nu Ar Trebui, ci NOI TREBUIE…
Este verbul care defineşte o cerință, o necesitate, a noastră, a tuturor, a celor care dorim să se întâmple ceva bun în oraș.
Secția de Pediatrie a Spitalului Oltenița are nevoie de sprijinul nostru financiar pentru dotare, renovare, pentru stimularea medicilor specialiști, pentru ca micuții să fie în siguranță. Spitalul are nevoie de sprijinul nostru financiar pentru a exista. Să nu mai așteptăm NIMIC de undeva sau Să se facă, ci SĂ FACEM ! Pentru că putem și ne pasă, pentru că vrem să fim alături de medici, de copii, de pacienți, de personalul sanitar. Pentru că acest spital trebuie să funcționeze și nu oricum, ci FOARTE BINE. Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate pot însemna foarte mult pentru Spitalul Oltenița.
Asociația Creștin-Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Oltenița a încheiat în anul 2011 un parteneriat cu Spitalul Municipal Oltenița pe o perioadă de un an, iar în anul 2015 acest parteneriat a fost reluat pentru reabilitarea şi/sau dotarea cu tehnică medicală a Spitalului Municipal Olteniţa.
DONAȚII PRIN BANCĂ :
RON: RO74RZBR0000060013577994
deschis la Raiffeisen Bank Agenția Oltenița.
RON: RO68RNCB0099113961610001
deschis la BCR sucursala Oltenița.
Lasă un răspuns