Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!

Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!

Omul bun este liber, chiar dacă e sclav. Omul rău este sclav, chiar dacă e rege.

Căci definiţia omului este aceasta: Animal raţional muritor.

Ce are bogatul dacă n-are iubire? Ce-i lipseşte săracului dacă are iubire?

Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine.

Dăruieşte-mi, o, Doamne, castitatea, dar nu te grăbi.

Mântuirea este numai lucrarea harului.

Doamne, dacă tu te îndepărtezi de noi, dă-ne un alt “tine”, căci noi nu te vrem decât pe Tine.

Omul nu poate spune nimic din ceea ce nu poate simţi, dar poate simţi ceea ce nu poate să spună.

E în noi ceva mai adânc decât noi înşine.

Suportă, căci tu însuţi ai fost suportat.

A spune cuiva “te iubesc” înseamnă de fapt “tu nu vei muri niciodată”.

Tristeţea este gândul la mine, bucuria este gândul la tine.

Dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este mai întâi moartea şi apoi viaţa.

Răbdarea este însoţitoarea înţelepciunii.

A da cu plăcere valorează mai mult decât ceea ce dai.

Învaţă să îţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stâncă.

Păcatul fiecărui om este instrumentul pedepsei lui, iar nelegiuirea lui îi este transformată în propriu-i chin.

Ce sunt domniile fără justiţie decât nişte mari tâlhării?

Iubeşte şi fă ce vrei.

Unii oameni îşi aleg mâncarea cu multă luare aminte şi nu îngăduie să intre în gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenţi şi nu îşi aleg cuvintele care ies din gura lor.

Când se termină păcatul, începe rugăciunea, iar când se termină rugăciunea, începe păcatul.

Invidia separă, sfinţenia uneşte!

Pasiunile sunt rele dacă iubirea este rea şi bune dacă iubirea este bună.

Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.

Treaba diavolului este să îndruge multe, treaba noastră este să nu le ascultăm.

Când ne rugăm nu trebuie să ne deschidem gura, trebuie să ne deschidem sufletul.

Dragostea este frumuseţea sufletului.

Adam nu o iubea pe Eva pentru că era frumoasă, iubirea lui a făcut-o frumoasă.

Adevărul este ca un leu. Nu trebuie să-l aperi. Lasă-l liber! Se va apăra singur.

Acela care nu este gelos, nu iubeşte.

Dumnezeu a creat şi guvernează lumea nu pentru că El are nevoie de ea, ci pentru a putea face binele.

Eu sunt episcop pentru voi, dar penitent împreună cu voi.

Pentru că Dumnezeu este în ceruri, am făcut din inima noastră un altar.

Sunt împrejurări când trebuie să tăcem, dar niciodată să nu trădăm adevărul prin minciună.

Cum ar putea să-i ajungă omului darurile lui Dumnezeu, exterioare şi interioare, dacă Dumnezeu însuşi nu-i ajunge?

Vrei să te înalţi? Începe prin a coborî. Plănuieşti să clădeşti un turn care să străpungă norii? Aşează mai întâi fundaţia umilinţei.

Vai celor ce nu vorbesc despre Tine, Doamne! Vai acelora, care ar putea vorbi şi rămân muţi!

Când viaţa ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet.

Sf. Augustin

Din fericire, o bună parte dintre scrierile lui (peste cinci milioane de cuvinte) au supravieţuit timpului, Sf Augustintoate făcând dovada puterii şi a ascuţimii minţii sale (dar şi a unor limite legate de disciplinele şi de nivelul de cunoaştere), iar unele având rara calitate de a fi atras şi reţinut atenţia cititorilor, atât în vremea sa, cât şi astăzi. Stilul lui teologic a modelat creştinismul apusean într-o manieră excedată doar de Biblia însăşi. Lucrările sale continuă să fie relevante şi astăzi, parţial datorită apartenenţei sale la o confesiune predominantă în Apus atât în timpul său, cât şi azi. Din punct de vedere intelectual, Augustin reprezintă cea mai semnificativă adaptare a tradiţiei platonice antice la ideile creştine realizată vreodată în creştinismul catolic. Augustin a luat contact cu trecutul platonic într-o manieră mult mai limitată şi mai diluată decât au făcut-o mulţi contemporani ai săi care erau vorbitori de greacă. Scrierile sale au fost însă atât de citite şi de imitate în creştinismul apusean, încât sinteza oferită de el privind tradiţiile creştine, romane şi platonice a definit termenii unor tradiţii şi dezbateri ulterioare. Atât romano-catolicii, cât şi protestanţii moderni îi datorează mult lui Augustin, deşi, confruntate cu unele elemente ireconciliabile din gândirea acestuia, nici uneia dintre cele două comunităţi nu i-a fost întotdeauna uşor să recunoască deschis această moştenire. De exemplu, Augustin este recunoscut atât drept un luptător pentru libertatea omului, cât şi ca un apărător elocvent al ideii de predestinare divină, iar ideile sale despre sexualitate sunt umane, în intenţie, dar au fost adesea resimţite ca având efecte opresive.
Augustin s-a născut la Tagasta, un modest orăşel roman dintr-o vale aflată la 64 km de coasta Africii, la doar câţiva kilometri de locul unde ultimele semne de civilizaţie romană dispăreau, înghiţite de dealurile Numidiei. Părinţii lui Augustin erau membri ai clasei respectabile a societăţii romane, permiţându-şi să trăiască din munca altora, dar erau adesea strâmtoraţi financiar. Ei au reuşit, uneori luând bani cu împrumut, să-i dea fiului lor o educaţie foarte elevată şi, deşi mai avea cel puţin un frate şi o soră, se pare că a fost singurul copil dat la învăţătură. Este sărbătorit pe 28 august de Biserica Romano-Catolică şi pe 15 iunie de Biserica Ortodoxă. Episcop al Hipponei, unul dintre cei patru Părinţi ai Bisericii Apusene (alături de Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim şi Sf. Grigorie cel Mare), doctor al Bisericii şi probabil cel mai important gânditor creştin după Sf. Pavel, Sf. Augustin a adaptat filozofia Antichităţii la învăţătura creştină, creând un sistem filozofic foarte important şi extrem de puternic. Numeroasele sale lucrări scrise, dintre care cele mai importante sunt Confesiuni (Confessiones, 397 d.Hr.) şi Despre Cetatea lui Dumnezeu (De civitate Dei), au iniţiat metoda exegezei biblice şi au contribuit la fundamentarea gândirii creştine medievale şi moderne. Augustin este considerat remarcabil prin faptele sale şi uimitor prin ceea ce a scris.
Sf. AugustinCompetenţele literare şi intelectuale ale lui Augustin i-au dat însă puterea de a-şi exprima ideile despre creştinism într-un mod care l-a diferenţiat de contemporanii săi africani. Avea darul unic de a scrie la un nivel teoretic foarte elevat, pentru cititorii cei mai competenţi, dar, în acelaşi timp, putea ţine predici înflăcărate şi impetuoase, într-un stil pe care îl putea admira şi o audienţă mai puţin cultivată. În 391 d.Hr., la Hippona, Augustin a fost făcut prezbiter (preot cu autoritate mai mică decât aceea a un cleric modern cu acelaşi titlu), iar în 395 sau 396 d.Hr. a devenit episcop, funcţie pe care a ocupat-o tot restul vieţii. Hippona era un oraş comercial, lipsit de bogăţia şi de cultura Cartaginei sau a Romei, iar acolo Augustin nu s-a simţit niciodată întru totul acasă. Pentru a rezolva probleme ecleziastice, mergea câteva luni pe an la Cartagina, într-un mediu mai binevoitor faţă de talentele sale decât oraşul de adopţie. Educaţia pe care o primise şi mediul cultural îl pregătiseră pentru arta retoricii: manifestarea forţei sinelui prin limbaj îl diferenţia pe orator de tovarăşii săi şi convingea mulţimea să îi accepte punctul de vedere.
În ultimii ani de viaţă a alcătuit un catalog al cărţilor scrise de el, adnotându-le cu multă grijă, pentru a putea respinge orice acuzaţie de inconstanţă. A avut adversari, dintre care mulţi au lansat atacuri înflăcărate la adresa lui, deşi, în general, aceştia nu şi-au pierdut respectul faţă de el datorită puterii şi eficienţei scrierilor sale. În ciuda celebrităţii, Augustin a murit fără să se realizeze.
Augustin a supravieţuit prin scrierile sale. Obiceiul său de a le cataloga i-a ajutat mult pe colaboratorii săi. Volumele esenţiale din opera literară a lui Augustin au supravieţuit şi au ieşit intacte din Africa. Se spune că rămăşiţele sale pământeşti au fost duse în Sardinia, apoi la Pavia (Italia), unde sunt păstrate într-un relicvariu şi venerate. Indiferent care este adevărul, nu este imposibil ca o parte dintre adepţii lui Augustin să se fi retras în Sardinia, luând cu ei trupul episcopului şi cărţile sale. Aceasta rămâne cea maSf. Augustin_i bună presupunere. În Confesiunile sale, Augustin îşi povesteşte tinereţea foarte convingător şi puţini biografi rezistă tentaţiei de a o scurta, ca să servească scopurilor lor. Augustin era mereu respectuos şi reţinut. Nici el, nici biografii săi moderni nu au ajuns la esenţa personalităţii sale. Iar mărturiile pe care le-a lăsat în Confesiuni pentru cei care se ocupă de psihobiografie nu au uşurat deloc munca cititorilor moderni care vor să-l înţeleagă; în mod ciudat, citirea în registru freudian a lui Augustin, din sec. XX, a pus accentul pe aceleaşi evenimente emoţionale pe care le-a povestit şi el, o asemenea lectură devenind astfel prizoniera intenţiilor de lectură ale lui Augustin.
Despre Cetatea lui Dumnezeu împotriva păgânilor (De civitate Dei contra paganos, 413-426/427 d.Hr.) este împărţită în 22 de cărţi. Primele zece resping pretenţiile de putere divină ale diferitelor comunităţi păgâne. Ultimele 12 reiau povestea biblică a omenirii, începând de la Geneză până la Judecata de Apoi, oferind ceea ce Augustin consideră a fi adevărata istorie a cetăţii lui Dumnezeu, iar istoria cetăţii omului, inclusiv istoria Romei, poate fi înţeleasă cum trebuie numai dacă este plasată prin confruntare cu cetatea lui Dumnezeu.
S-au scris de-a lungul timpului multe despre Sf.Augustin și lucrarea sa „De Civitate Dei” – operă fără de care nu va putea fi niciodată înțeleasă istoria Evului Mediu Occidental Catolic. Considerat de unii ca fiind un mare părinte al bisericii sau un mare istoric, Sf. Augustin este considerat de alții ca fiind un vizionar. Sf Augustin nu este un istoric, cel puțin nu în înțelesul general al cuvântului. El nu narează, nu reconstituie istoria, nu interpretează evenimente. Totodată, autorul lui „De civitate Dei” nu este un vizionar, nu este un profet. El este mai mult decât un profet. El poate fi considerat un demiurg. Augustin construiește Sf.Augustintipare psihice și o mentalitate care vor fi comune câtorva zeci de generații. „De Civitate Dei” este opera care va penetra în subconștientul celor care vor aparține Occidentului catolic, al celor care vor încerca, într-un mod conștient sau nu, să impună lumii întregi această carte sfântă pentru ei, un adevărat testament religios și politic totodată. Opera Sf. Augustin a dăruit viață, coeziune și mai ales vocație istorică Occidentului catolic, lume ce devine o sinteză reușită între civilizația latină, vitalitatea germanică și mărturisirea creștină. De la papă și până la ultimul țăran habotnic, catolicii vor fi marcați de crezul istoric al Sf. Augustin și vor sili istoria medievală să se încadreze în cadrele și tiparele stabilite de acesta.
Sf Augustin plasează istoria pe o axă temporală liniară care începe potrivit dogmei creștine de la facerea lumii de către Dumnezeu (Geneza biblică) și se termină în momentul Judecății de Apoi.. Datorită păcatului originar, în urma alungării din Rai, întreaga creație divină se scindează în două entități spirituale. Astfel au apărut cele două cetăți: una este cea a spiritelor rele și malefice, Cetatea Satanei, a doua cetate fiind guvernată de legile divine. Este Cetatea lui Dumnezeu în care nu există decât iubire și dăruire pentru celălalt, o cetate sfântă ai cărei locuitori sunt într-o luptă permanentă și totală cu slujitorii Diavolului, război ce va dura până la venirea lui Christos pe pământ, până la Judecata de Apoi – moment ce marchează sfârșitul axei temporale a istoriei. Numărul locuitorilor acestei cetăți sfinte, al luptătorilor lui Christos trebuie să sporească continuu până la înfrângerea definitivă a diavolului.
Nu putem ignora rolul major al Sf. Augustin în istoria medievală apuseană. Dacă l-am ignora, n-am putea înțelege încercările occidentale de reconstituire a Imperiului Roman, cruciadele, Inchiziția, spiritul creator al catolicului pentru care acțiunea, faptele au o importanță deosebită, spiritul lui de conquistador cu sabia într-o mână și Biblia în cealaltă, războinic și misionar totodată. N-am putea înțelege istoria evului mediu occidental catolic.
În afară de actele minții, Augustin mai admite posibilitatea unor adevăruri nemijlocite pe care nu le-am dobândit prin simțuri: adevărurile matematicii și propozițiile etice a priori (de exemplu: „Binele este preferabil răului”). Aceste adevăruri nemijlocite sunt prezente în sine în mintea noastră și nu altfel; ele trebuie să fie așa din moment ce le cunoaștem cu certitudine. Datorită acestor argumente scepticismul este de nesusținut: cunoașterea certă este posibilă dar nu prin simțuri ci prin introspecție. Lovitura de Sf_Augustingrație adusă scepticismului se găsește însă în micul tratat Despre fericire. Problema cunoașterii la Augustin presupune și doctrina iluminării. Cunoașterea presupune prezența nemijlocită a obiectului cunoscut în fața agentului cunoscător (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate prelua în totalitate ideea platonică a reminiscenței și nici nu va dezvolta, propriu-zis, o doctrină a ideilor înnăscute. Pentru Augustin este importantă teza că, în toate cazurile de cunoaștere, este necesară iluminarea divină și mai ales faptul că obiectele cunoașterii autentice sunt de natură ideală, idei divine.
Influenţa Sf. Augustin a fost imensă în Evul Mediu. Au supravieţuit mii de manuscrise, iar multe biblioteci medievale serioase – care nu aveau mai mult de câteva sute de cărţi – posedau mai multe lucrări ale lui Augustin decât ale oricărui alt scriitor. Această celebritate este paradoxală cu atât mai mult cu cât multe dintre ele au fost recuperate după moartea sa, din locuri şi comunităţi aflate foarte departe de el. Augustin era citit cu lăcomie într-o lume în care creştinismul devenise atât de important într-un mod pe care el nici măcar nu-l visase, adică o lume care nu semăna cu cea căreia i se adresau cărţile sale.
Sf_Augustin_Omul Augustin şi experienţa lui, atât de viu înfăţişată şi, în acelaşi timp, învăluită în Confesiunile sale, dispar din faţa noastră, fiind înlocuite de învăţătorul senin pictat în arta medievală şi renascentistă. Merită să amintim că Augustin şi-a sfârşit viaţa într-o comunitate care tremura pentru bunăstarea materială şi că a ales să-şi trăiască ultimele zile singur într-o chilie, punându-şi pe perete, într-un loc de unde îi putea vedea, cei şapte Psalmi ai căinţei, pentru a se răfui o ultimă dată cu păcatele sale, înainte de a se înfăţişa creatorului său.

Surse:
historia.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 5 =

8 + 1 =

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corect “cel mai celebru”? Unele structuri lingvistice sunt atât …
Corespondenta la redactie