Teatru Forum la Oltenița: Dialoguri interactive între elevii din București și elevii din Oltenița
Laura Suzeanu
Elevii de la ”Neagoe Basarab” din Oltenița au avut ocazia să interacționeze cu elevi de vârsta lor de la Colegiul Național ”Matei Basarab” din București.
Pe marginea unor subiecte tabu din societatea noastră, devenite fenomene des întâlnite, teatrul forum oferit de adolescenții din București a captat atenția tinerilor oltenițeni de la ”Neagoe Basarab”. Actorii reprezentațiilor au transmis ideea că educația incluzivă reprezintă un deziderat fundamental al educației la nivel european., căci proiectul este unul european și se desfășoară în colaborare cu Asociația Transcena.
Începutul scenic a atras atenția tinerilor oltenițeni cu scenete inspirate din situații de viață, când elevi de liceu doresc să părăsească cursurile școlilor, mânați de diverse tentații și influențe negative. Vârsta adolescenței este una plină de seducție și înconjurată de nenumărate provocări:
Tema ”Perspectiva tinerilor asupra violenței” a fost prezentată într-o oarecare ordine, subiectele tratând situații când ambele sexe sunt victime sau opresori, exploatatori în familii, fiind alese ca problematică atât violența în familie, cât și violența economică. După fiecare secvență tinerii au fost stimulați pentru dezbateri, invitați să răspundă unor întrebări:
Din partea Asociației Transcena, regizor Mihaela Seserman ne oferă detalii cu privire la proiectul al cărui punct gravitațional se află în Spania. Asociația este partener român al fundației din Spania.
Tinerii spun lucruri pe care adulții nu le gândesc, declară Mihaela Seserman:
Teatru Forum este o metodă de educație nonformală ce se prezintă ca un instrument de intervenție socială, prin care se pot dezbate anumite dileme presante din viața de zi cu zi. Folosit corect, acesta oferă publicului puterea de a găsi soluții și de a rezolva probleme sociale în mod activ.
La noi în țară a apărut mai târziu.
Asociația Transcena se ghidează după învățăturile lui Augusto Boal, care, în volumul The Raibnbow of Desire, apărut în 1995 la editura Routledge, spunea: ”Teatru Forum constă, în esenţă, în a propune unui grup de spectatori, după o primă improvizaţie a unei scene, să îl înlocuiască pe protagonist şi să încerce să improvizeze variaţii ale acţiunilor acestuia. Adevăratul protagonist trebuie, în final, să improvizeze acea variantă, dintre cele jucate de spectatori, care l-a motivat cel mai mult.”
Pe calea improvizaţiei teatrale, tinerii au căpătat ceva din experienţa celorlalți, principiul înțeles și pe care cei din sală doresc să-l urmeze fiind acela că trebuie să fii liber pentru a alege.