Vremea de weekend 30, 31 august 2014
Potrivit meteorologilor, în weekend vremea va fi frumoasă, cu temperaturi de până la 30 de grade, doar vântul urmând să sufle mai puternic. Temperaturile ajung la 22 de grade în Maramureş şi estul Transilvaniei, până la 29 de grade în Moldova, sudul Olteniei şi al Munteniei.
Sâmbătă, 30 august 2014, vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic va marca o creştere uşoară în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, mai mult senin în cursul zilei, dar cu unele înnorări noaptea în nordul şi vestul teritoriului, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în nordul ţării şi 29 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 7 şi 17 grade.
Vremea in Oltenița va fi frumoasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 13…14 grade.
Duminică, 31 august, norii își vor face simțită prezența parțial în vest, nord-vest şi zona de munte, însă izolat, cu ploi slabe, de scurtă durată, fiind posibile şi descărcări electrice. Pe litoral şi în sudul Banatului vântul sufla mai alert peste zi. Termometrele vor indica 23 de grade în estul Transilvaniei, în timp ce în sudul Moldovei şi în Lunca Dunării vor fi 30 de grade la umbră.
La Oltenița va fi la fel de cald, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, cu 29…30 de grade ziua şi 15..16 grade noaptea.
Lasă un răspuns