La doar patru ani demonstra o înclinaţie muzicală uluitoare, luând de la tatăl său primele lecţii de clavecin. Doar un an mai târziu, cel pe care părinţii îl alintau „Wolfi”, susţinea, la vioară şi clavecin, concerte întregi compuse de muzicianul austriac Georg Christoph Wagenseil şi va compune, la rându-i, câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. Toate acestea încă înainte de a şti să scrie.

Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart pe numele avut la naştere, a venit pe lume la la Salzburg, în Austria, la 27 ianuarie 1756, fiind fiul lui Leopold Mozart (1719-1789), dirijor adjunct al orchestrei Curţii episcopale din Salzburg şi un excelent pedagog muzical, precum şi autorul unei remarcabile metode pentru studiul viorii, şi al Annei Maria Pertl (1720-1778).
Prenumele de Theophilus a fost apoi transformat în echivalentul german Gottlieb, care tradus în italiană era Amadeus (“cel iubit de Dumnezeu”) – nume pe care îl va adopta, mai târziu, în primul sejur pe care îl va petrece în Italia.

Mozart era, altfel, un copil tare glumeţ şi jucăuş – îi plăcea să joace cărţi, biliard – şi se pricepea la scrimă şi echitaţie. Îi plăceau, de asemenea, şi animalele de companie (pisici, câini, păsări), poate tocmai fiindcă a avut un câine pe nume Pimperl (care în limba germană înseamnă „mic”).
Mai târziu, Mozart devenise pasionat de matematică şi, de aici, poate, legătura cu muzica, fiindcă în muzică întâlnim numere întregi, fracţii şi o mulţime de alte lucruri interesante, legate şi de matematică…
Cei 35 de ani de viaţă ai lui Mozart pot fi împărţiţi în trei mari etape, corespunzând principalelor epoci de viaţă şi de creaţie a marelui artist. Primii 17 ani, între 1756-1773, alcătuiesc prima etapă din viaţa muzicianului şi reprezentată de călătoriile pe care le-a întreprins genialul copil prin toate marile centre muzicale ale Europei. Mozart s-a născut cu o înclinaţie muzicală excepţională. Avea doar patru ani atunci când tatăl lui i-a dat primele lecţii de clavecin. La cinci ani, executa cu virtuozitate la vioară şi clavecin concerte întregi, scrise de compozitorul Wagenseil. Un exemplu în acest sens este concertul susţinut, în noaptea Anului Nou 1761/1762, prin care a impresionat peste două mii de oameni din Salzburg. În urma succesului obţinut, tatăl său a hotărât să plece la Viena, drum care a marcat începutul primei perioade din viaţa lui Mozart, perioada turneelor artistice întreprinse de el, copil şi adolescent fiind.

În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”, fiul său. Acest „turneu”, pe la marile curţi regale şi imperiale ale vremii, se va prelungi şi va dura nu mai puţin de nouă ani. Leopold va juca un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Mozart va realiza, aşadar, alături de tatăl său, numeroase turnee artistice. A întâlnit succesul, mai întâi la Viena – capitala mondială a muzicii clasice, unde a cântat la Curtea Imperială, în aplauzele Mariei-Antoaneta, viitoare regină a Franţei -, apoi la Bonn, Aachen, Bruxelles, şi, în fine, la Paris.

Mozart a cucerit cu iuţeala fulgerului Viena şi succesul nu era fără de reală importanţă artistică, deoarece la acea vreme, Viena devenise metropola artistică ce tindea să smulgă Parisului întâietatea. După Bonn, Aix-la-Chapelle şi Bruxelles, unde a înregistrat numeroase succese, Mozart a sosit la Paris, la 18 noiembrie 1763, unde a rămas până în 1764. Important pentru Mozart, în această perioadă petrecută la Paris, a fost întâlnirea cu muzicieni, precum Eckard, Le Grand, Hochbrucker şi mai ales Johann Schobert, clavecinist şi compozitor al prinţului de Conti. Aici, la Paris, la vârsta de şapte ani, Mozart a compus şi a publicat primele lui opere definitive: patru sonate pentru clavecin cu acompaniament de vioară.

La 10 aprilie 1764, familia Mozart a plecat, către Londra, unde a fost primită de rege şi regină. Au rămas aici timp de 16 luni. Şase sonate pentru clavecin şi vioară sau flaut, două simfonii, precum şi o serie întreagă de medaje şi note au completat opera creată de copilul Mozart. Întâlnirea lui Mozart cu Christian Bach nu s-a rezumat şi nu s-a soldat numai cu lecţiile şi sfaturile primite. Muzica lui Bach a lăsat urme în creaţia lui Mozart. Multe din caracteristicile proprii stilului lui Bach au trecut şi s-au încrustat în arta componistică mozartiană.

La 26 decembrie 1770 a avut loc premiera operei “Mitridate”, care a înregistrat un deosebit succes. Opera s-a cântat la Milano, de 30 de ori, în cursul stagiaturii 1770-1771. Marele succes a avut drept rezultat comanda unor alte piese necesare teatrelor italiene. În martie 1773, Mozart a părăsit definitiv Italia, la această dată încheindu-se şi epoca turneelor artistice, a călătoriilor făcute în mai toate centrele muzicale europene ale epocii.

A doua perioadă a creaţiei sale începe odată cu întoarcerea artistului, în 1773, la Salzburg. Căderea operei “Lucio Slla” a constituit prima lovitură artistică pe care Mozart a trebuit să o suporte.
A fost şef de orchestră la curtea noului arhiepiscop între 1773-1781. Aceşti opt ani alcătuiesc cea de a doua perioadă din viaţa şi creaţia lui Mozart.
În 1777, la vârsta de 22 de ani, el scrisese în total trei sute de lucrări, aproape jumătate din întreaga sa creaţie. Mereu însoţit de tatăl său, a ajuns la Munchen, unde la 13 ianuarie 1775 a avut loc premiera “La Finta Giardiniera”. La 6 martie 1775, s-a reîntors la Salzburg, unde a rămas până în septembrie 1777. În catalogul mozartian, în această perioadă, se înscriu, în afară de “Re pastore”, mai multe capodopere: sonata pentru pian, cunoscută ca sonata “Durnitz”, o serenadă în re major şi cinci Concerte pentru vioară şi orchestră, compuse din aprilie până în decembrie. Şirul creaţiilor deosebite continuă într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În 1776, a scris o interesantă serenadă, intitulată “Haffner-serenade”, dedicată Elisabetei, fiica primarului Haffner din Salzburg, potrivit site-ului britannica.com.

Ultima parte a creaţiei marelui artist începe cu premiera “Răpirea din serai”, care a avut loc la 16 iulie 1782, la Burgtheater, şi a stârnit reacţii destul de contradictorii. Totuşi, opera s-a cântat în toamna anului 1782 de 14 ori la Viena, iar, apoi, la Berlin, Munchen, Mannheim şi Bonn. În 1783, s-a jucat întâi la Salzburg, apoi, la Praga. “Răpirea din serai” a fost lucrarea care l-a făcut pe Mozart iubit de publicul ceh. Ulterior, “Nunta lui Figaro” şi “Don Juan” i-au adus triumful. Opera “Nunta lui Figaro” a fost scrisă în lunile martie şi aprilie 1786. Ideea de a scrie lucrarea a pornit de la Lorenzo da Ponte, un reputat libretist, dar şi un cunoscut şi apreciat poet. Premiera a avut loc la l mai 1786, la Burgtheater. Relativ bine primită, reprezentată de nouă ori la Viena, în 1786, această capodoperă a fost reluată în anul următor, la Praga, cu un succes mult mai evident.

După întoarcerea la Viena, Mozart s-a consacrat compunerii operei “Don Giovanni”, lucrare care i-a ocupat aproape în întregime timpul, în lunile iulie şi august şi a cărei premieră a avut loc, la Praga, la 29 octombrie 1787.

În cursul anului 1791, Mozart a scris numeroase capodopere. Primăvara, Mozart a început să lucreze “Flautul fermecat”, al cărui libret fusese redactat de Emmanuel Schikaneder, director al teatrului “Auf der Wieden, im Freihaus”.

La 30 septembrie 1791, “Flautul fermecat” era prezentat pentru prima oară la Viena, cu Schikaneder în rolul lui Papageno. Primul act a deconcertat publicul, dar ce a urmat a dezlănţuit aplauzele. Dar, Mozart a profitat prea puțin de acest succes, care ar fi putut să-i relanseze cariera, pentru că la 5 decembrie 1791, 55 de minute după miezul nopţii, firul vieţii sale s-a rupt. Evenimentul a fost trecut sub tăcere, înmormântarea a fost dintre cele mai modeste, cei câţiva prieteni care au însoţit coşciugul nu au ajuns până la cimitir, iar trupul neînsufleţit a fost aruncat în groapa comună. Speculaţiile cu privire la cauza morţii nu au lipsit, suspectându-se chiar o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, printre care cel mai cunoscut ar fi fost Antonio Salieri. Potrivit variantei cel mai des acceptată de istorici, genialul compozitor a murit de febră reumatismală recurentă şi insuficienţă renală reumatoidă.

În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat și catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel).
Ultima sa creație, Recviemul în re minor, are numărul 626.
Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.
A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.
Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.
A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul “Die Schuldigkeit des ersten Gebots” și, în fine, Recviemul în re minor.

În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena (Stefansdom), trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieții, din cauza vremii nefavorabile, foarte puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx.
Mottoul lui a fost: “Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine”.
Unele surse susţin că Mozart îşi scria întreaga operă muzicală în minte, auzind şi perfecţionând fiecare notă în parte, şi abia apoi o aşternea pe hârtie.
Creaţia sa, de o mare perfecţiune a scriiturii, de o profundă originalitate şi de o acută sensibilitate, are o semnificaţie unică în istoria muzicii.

Surse:
agerpres.ro
ro.wikipedia.org
rador.ro
youtube.com