Dacă stai în beznă, nu poţi decât să aştepţi să ţi se înveţe ochii cu întunericul.

Cel mai important lucru pe care îl învăţăm la şcoală este faptul că cele mai importante lucruri nu pot fi învăţate la şcoală.

Chiar dacă ne-am putea întoarce în timp, probabil că niciodată nu am sfârşi acolo unde am început.

Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea.

Nu trăieşti decât pe jumătate… Cealaltă jumătate aşteaptă undeva, încă neatinsă.

Deschide-ţi mintea. Nu eşti un prizonier. Eşti o pasăre în zbor, ce îşi caută visurile în ceruri.

Să petreci cât se poate de mult timp cu ceva, poate fi cel mai sofisticat mod de răzbunare.

În toată această lume mare există o singură persoană pe care te poţi baza şi aceea eşti tu.

Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forţa, nici blândeţea, nimic, absolut nimic nu poate atenua durerea, tot ce ne rămâne de făcut este să luăm lucrurile până la capăt şi să încercăm să învăţăm ceva, chiar dacă ştim că ceea ce învăţăm nu ne va fi de niciun folos.

Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.

Am închis ochii şi mi-am cercetat străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniştea din jur s-a aşternut peste mine ca nişte firicele de praf.

În ciuda celor mai bune eforturi ale tale, oamenii vor fi răniţi când este timpul să fie răniţi.

Cu trecerea timpului, vei înţelege… Ce durează, durează, ce nu e de făcut, nu e de făcut. Timpul rezolvă cele mai multe dintre lucruri, şi ceea ce timpul nu rezolvă, va trebui să rezolvăm singuri.

Inima fiecărui om e ca o fântână adâncă. Şi nimeni nu ştie ce zace pe fundul ei. Nu ne putem decât imagina, judecând după lucrurile care ies din când în când la suprafaţă.

Trăiesc într-o lume în care lucrurile se năruie, inimile se schimbă la nesfârşit, iar timpul trece fără încetare.

Poate că nu toată lumea vrea libertate, ci doar îşi închipuie că asta vrea. Totul este o iluzie. Dacă ar şi primi cu adevărat libertatea, majoritatea oamenilor n-ar şti ce să facă… de fapt oamenilor le place să nu fie liberi.

Îmi vine să plâng, dar şi dacă aş plânge, nu ar veni nimeni să mă salveze.

Nu e important dacă rezultatele sunt cele aşteptate sau nu, nu e important dacă facem sau nu o bună impresie, până la urmă pentru cei mai mulţi dintre noi contează ceea ce nu se vede, contează ce simţim cu sufletul.

Trebuie doar să dansezi. Trebuie să dansezi bine, să te admire toată lumea. Dacă faci asta, atunci poate că o să te pot ajuta. Aşa că dansează. Dansează cât ţine muzica.

Durerea este inevitabilă. Suferinţa este opţională.

Lucrurile greu de înţeles trebuie acceptate ca fiind lucruri greu de înţeles, apoi trebuie lăsate să sângereze.

Unde e umbră trebuie să fie şi lumină.

Chiar şi întâlnirile întâmplătoare sunt rezultatul karmei… Lucrurile din viaţă sunt predestinate de vieţile noastre anterioare. Fiindcă nici în cele mai neînsemnate evenimente nu există coincidenţe.

Oricine se îndrăgosteşte caută piesele lipsă din el însuşi.

Nu există un război care să pună capăt tuturor războaielor.

Orice ar fi ceea ce cauţi, nu va veni în forma în care te aştepţi.

Pe lume sunt lucruri pe care numai prezenţa unei femei le poate transmite.

Există întâmplări care sunt inevitabile. Suntem fiinţe omeneşti, nu progresii geometrice.

Am închis ochii, mi-am pus picioarele pe masă şi am întors minutele în minte de parcă învârteam nişte cuburi de gheaţă într-un pahar de whisky.

Când oamenii spun o minciună despre ceva, trebuie să inventeze o grămadă de alte minciuni care să se potrivească cu prima. “Mitomanie” este cuvântul pentru asta.

Odată ce furtuna s-a sfârşit, nu îţi vei mai aminti cum ai reuşit să treci prin ea, cum ai supravieţuit. Nu vei putea fi sigur cu adevărat nici dacă furtuna s-a sfârşit. Un lucru este cert însă: atunci când vei ieşi cu bine din furtună, nu vei mai fi aceeaşi persoană care erai înainte.

Haruki Murakami

Deși s-a născut în Kyoto, în copilărie s-a mutat la Kobe, unde a absolvit și liceul. A studiat la secția „Teatru” la Facultatea de Litere a Universității private Waseda din Tokio, unde a studiat deopotrivă cultura și limba franceză, dar în special tragedia Greciei antice.
Haruki Murakami (村上 春樹 Murakami Haruki^?) este un scriitor japonez. Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori, considerat anual un favorit la premiul Nobel pentru Literatură, deşi nu a câştigat niciodată. Murakami nu are doar un stil unic de a scrie, ci şi un mod neconvenţional de a trăi. S-a născut la 12 ianuarie 1949.
A cunoscut-o pe soția sa Yuko (n. Takahashi) în Tokio și au deschis un club de jazz în capitala Japoniei, care se numea Peter Cat. S-a căsătorit la doar 22 de ani, o căsătorie din timpul facultății, care i-a inspirat povestea din romanul Pădurea norvegiană. A locuit în străinătate între 1991 și 1995, predând printre altele la unele universități americane. În prezent locuiește tot în Statele Unite, unde conferențiază adesea în fața unui public american, este îndrăgostit de maraton, a alergat într-o cursă de maraton în Grecia, și a scris o carte de memorii ale unui alegător de cursă lungă.

A scris prima sa carte înainte de a împlini 30 de ani, “Să auzi cum cântă vântul”, care s-a bucurat de un succes neașteptat pentru un roman de debut. Activând în paralel și ca translator, Murakami va continua să scrie “Trilogia Șobolanului”, care prezintă aventurile personajului principal, influențate de prietenia acestuia cu un alt personaj misterios, poreclit Șobolanul. În continuare, publicarea romanelor “Pinball, 1973” și “În căutarea oii fantastice” i-a adus aprecierea criticilor de pretutindeni, precum și stabilirea unui grup de cititori fideli care îi vor urmări fiecare roman. Și au fost răsplătiți din plin. Romanele “Dans, dans, dans”, “Pădurea norvegiană”, “La capătul lumii și în țara aspră a minunilor”, “Cronica păsării-arc”, “Iubita mea Sputnik” și mai ales opera “Kafka pe malul mării”, roman inclus pe lista celor 1001 cărți de citit înainte să mori i-au captivat pagină cu pagină.
Opera lui Haruki Murakami este profund suprarealistă, autorul fiind considerat apogeul genului fantastic. Ce reușește să facă el este să plaseze cu naturalețe cele mai neobișnuite fenomene și întâmplări într-o țară ultratehnologizată precum Japonia, fără a crea nicio discrepanță. Și, deși unii adepți ai stilului literar clasic nu au fost foarte încântați, aprecierea primită la nivel mondial și cărțile vândute în milioane de exemplare în ciuda pirateriei practicate la scară largă arată cât de iubit este autorul.

Succesul romanului Pădurea norvegiană (ノルウェイの森 Noruwei no mori, titlul conține o trimitere intertextuală la celebrul cântec Norwegian Wood al formației Beatles), devenit bestseller în 1987, l-a făcut cunoscut nu numai în Japonia, ci și în lumea largă. Romanul a fost ecranizat în 2010, iar filmul se bucură de un succes impresionant în Japonia.
Lumea lui Haruki Murakami este populată în mod pitoresc de animalele sale preferate: pisicile. De la un motan urât și bătrân în romanul “În căutarea oii fantastice” și până la pisica inteligentă și plină de clasă, Mimi, din “Kafka pe malul mării”, cu care unul din personajele principale are conversații spumoase, felinele domestice apar în toate circumstanțele, uneori dovedindu-se prezențe hotărâtoare. Scriitorul recunoaște că a fost inspirat de o mica statuetă a unei pisici pe care o ține mereu pe birou. Însă lumea lui Haruki Murakami înseamnă mai mult decât fantastic și personaje excentrice; e o lume marcată de înstrăinare, singurătate, relații defectuoase între oameni, dar în care cele mai nesperate prietenii pot lua naștere în cel mai firesc mod cu putință.
Ultima sa operă, o povestire cu numele “Orașul pisicilor”, a început deja să zboare de pe rafturi direct în bibliotecile cititorilor din toată lumea, chiar dacă un ziar de profil a publicat întreaga operă în paginile sale.
Unul dintre puținii scriitori care au primit prestigiosul Premiu Kafka în timpul carierei, aflându-se printre cei mai mari oameni de cultură japonezi, Haruki Murakami poate vrăji cititorii așa cum puțini alții au reușit prin cărțile lor. Viața sa personală se reflectă puternic în romanele sale până într-acolo, încât milioanele de cititori din întreaga lume se declară prinși ireparabil și fără scăpare în lumea sa. Și nu se supără absolut deloc.

A tradus în limba japoneză autori americani, care și-au lăsat amprenta asupra scrisului propriu, cum ar fi Francis Scott Fitzgerald, Truman Capote, John Irving, Raymond Carver, J. D. Salinger.

15 lucruri fascinante despre autorul japonez:

1. S-a gândit să scrie prima carte în timpul unui meci de baseball. “Am simţit deodată că poate şi eu pot scrie un roman. Nu ştiu de ce. Cred că a fost o epifanie”, a declarat într-un interviu postat pe site-ul său. A început să scrie din acea noapte.

2. A fost proprietarul unui bar. Înainte de a deveni scriitorul celebru de azi, Murakami şi soţia sa au avut un bar de jazz timp de 7 anim care se numea “Peter Cat”.

3. A început să scrie primul roman în engleză, înainte să o facă în japoneză. Astfel, primele pagini din “Ascultă cum cântă vântul” au fost în limba lui Shakespeare, “doar pentru că am vrut să văd cum sună”, după spusele autorului. “Puteam să scriu în propoziţii simple, scurte. Rezultatul a fost o proză dură, necultivată. Pe măsură ce încercam să mă exprim în acea manieră, pas cu pas, un ritm diferit a început să capete formă.”

4. Nu a vrut ca două dintre romanele sale să fie traduse în engleză, astfel că abia în 2015 au fost publicate şi în SUA.
“Primele mele două cărţi nu au fost publicate în afara Japoniei. Nu am vrut asta, erau lucrări imature, minore”, spunea autorul despre acel moment.

5. Haruki Murakami este translator, dar nu şi-a tradus romanele sale. Are un traducător care îi scrie cărţile, iar el nu face decât să îl îndrume uneori.

6. Şi-a dorit mult să traducă “Marele Gatsby” până la vârsta de 60 de ani. Nu a găsit o versiune a romanului care să îl mulţumească, astfel că a decis să facă singur asta.

7. Revizuieşte numai traducerile operelor sale, nu şi variantele originale. “Dacă nu am un motiv, rareori recitesc romanele pe care le scriu în japoneză, dar uneori fac asta cu traducerea lor în engleză. Îmi place să fac asta datorită diferenţei de textul original.”

8. Nu are un plan atunci când scrie, o face intuitiv şi credem că îi iese de minune.

9. Nu îi plac deadline-urile, dar când eşti un scriitor de succes precum Murakami, editorul tău nu va pune presiune pe tine. “Când este gata, este gata”, este motto-ul autorului.

10. Îi place să rescrie prima variantă a manuscrisului, pe care o consideră “tortură”. Preferă să facă asta, deoarece îi place să vadă că romanul său devine tot mai bun.

11. Contează mult pe părerea soţiei sale. Yoko Takahashi are un cuvânt important de spus şi îi dă sfaturi, atunci când scrie.

12. “Pădurea norvegiană” a fost un experiment, deoarece a vrut să se convingă că poate scrie şi romane realiste.

13. Îi plac pisicile, de aceea scrie despre ele. “Le-am avut în jurul meu de mic, dar nu ştiu dacă au altă semnificaţie.”

14. Este încă surprins de succesul său. “Faptul că am devenit un scriitor profesionist este şi acum o mare surpriză pentru mine”, a spus Hurakami.

15. Nu ştie cât câştigă într-un an din romanele sale, dar vânzările demonstrează că financiar stă foarte bine.

„Fantastic, misterios, captivant, romanul lui Murakami este o lume a inchipuirilor creata parca de un condei kafkian.” (The Philadelphia Inquirer)
„Pe fundalul anului 1Q84, al Sinfoniettei lui Janáček, Murakami construieste un roman ca un labirint. 1Q84 se sprijina pe realitatile unei Japonii contemporane acordate la evenimentele din lumea intreaga, dar si pe iluziile unei lumi fantastice. Cititorul, daca reuseste sa dezlege puzzle-ul, poate sa aleaga intre povestea funambulesca a dislexicei Fukaeri si sovaielile epic-etice ale lui Tengo.” (The Japan Times)
„Haruki Murakami s-a instalat la conducerea literaturii japoneze: directa, cinica, stilizata pina la detalii de mare finete, aflata la intrepatrunderea dintre cyberpunk, postmodernism si detective fiction, proza sa straluceste prin detasare inteleapta si stil ireverentios.” (Los Angeles Times Magazine)