Platforma Declic a lansat un site cu regulile pentru separarea corectă a deșeurilor, dar a și lansat invitația tuturor românilor de a sesiza Garda de Mediu atunci când operatorii de salubritate sau primăriile nu pun legea în aplicare.

A trecut deja o lună de la intrarea în vigoare a legii colectării selective a deșeurilor și Garda Națională de Mediu nu a luat încă nicio măsură! Potrivit unui comunicat Declic, Garda de Mediu a primit aproape 900 de sesizări de la oameni din toate județele care reclamă nerespectarea legii, dar nu a răspuns încă la niciuna!
Potrivit ordonanței de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, de la 1 iulie a devenit obligatorie sortarea separată a deșeurilor, pe patru fracții: resturi menajere, hârtie, sticlă şi plastic. Până acum trebuia ca la case și blocurile din Oltenița să existe pubele separate şi să se implementeze sistemul “plăteşti pentru cât arunci”.
Colectarea selectivă este obligatorie, iar primăriile şi companiile de salubritate pot fi amendate cu până la 40 de mii de lei dacă nu pun la dispoziţia cetăţenilor posibilitatea de a separa deşeurile menajere de cele reciclabile. Există penalităti și de partea cealaltă pentru cetățenii care nu se conformează noilor reguli. Aceştia vor fi amendați cu până la 2.000 de lei și vor avea de plătit o taxă de salubritate mai mare cu 25 de procente. De cealaltă parte, cei care respectă noile principii vor avea o reducerea tarifului de salubritate de 25%.
Pagina de internet creată de Asociația Declic, în speță „reciclare.declic.ro„, explică foarte simplu cum ar trebui să fie pusă în practică, așa cum spune legea, colectarea selectivă, de ce este importantă aceasta și ce poți face dacă vei constata că nu se schimba nimic în bine în comunitatea ta de la 1 iulie.

Pubelele în care aruncam gunoiul amestecat ar fi trebuit să fie deja înlocuite cu patru pubele sau recipienți pentru fiecare fracție de colectare și anume: galben pentru metal și plastic, albastru pentru hârtie și carton, verde pentru sticlă și gri pentru deșeurile menajere, singurele care nu merg către reciclare. Companiile de salubritate trebuie să colecteze aceste fracții cu vehicule diferite pentru fiecare fracție în parte.
Campania de informare lansată de Declic a stârnit și interesul presei. Zilele trecute ProTV a publicat un material în care este descris haosul de la lipsa de interes și de profesionalism a autorităților și prezintă campania de informare a Declic.
Majoritatea primăriilor a adoptat noile regulamente pe hârtie, dar în realitate firmele de salubritate nu au pus la dispoziția oamenilor mijloacele necesare colectării selective a deșeurilor (pubele sau saci colorați, materiale informative, regulamente).
România produce anual 270 milioane tone de deșeuri minicipale, din care se reciclează doar 13 %, se arată în comunicatul Declic.
La Oltenița colectarea selectivă la tomberoane lipsește.
Sesizați Garda de Mediu pe facebook sau chiar de pe pagina declic pentru ca și orașul tău să fie unul european.