Tradiția unui popor este un buchet imens de obiceiuri rămase mărturie, un mănunchi de cutume nescrise dar palpabile. Ea se transmite de la o generație la alta. În tradiția populară, ca și în arheologie, există izvoare de cultură adânci, există vestigii de o frumusețe inestimabilă, printre acestea martorul sublimului fiind costumul popular. Confecționat diferit, de la o zonă la alta a unei țări, portul popular românesc aparține neamului, este creația artistică autentică ce face parte din istoria noastră și reprezintă civilizația de peste secole.

În comuna Chirnogi, tradiția costumului popular se mai vede ici colo, la fel de rar. Una dintre fiicele comunei, Ștefania Nachiu, iubește portul popular.

Ștefania a absolvit Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București, apoi Facultatea de Teologie-Artă Sacră București. În prezent este profesor de Artă în București. Dragostea sa pentru cultura noastră tradițională, se exprimă de fiecare dată când se ivesc ocazii. Ștefania este fidelă grupului ”Domnițe cu Altițe”, care anul acesta împlinește doi ani de existență.
Vineri, 26 octombrie, de la ora 17.00, ”domnițele” care formează acest grup se vor întâlni pentru un eveniment special la Muzeul National Cotroceni, locul plin de amintiri legate de “Marea Unire” și de înfăptuitorii acesteia, Majestatea Sa Regele Ferdinand I și Regina Maria.

Invitatul serii este artistul Adrian Naidin. Evenimentul se desfășoară în Salonul Cerchez. Ștefania ne declară că întâlnirile doamnelor și domnișoarelor cu altițe au loc frecvent, iar costumele populare cu care se împodobesc, dau un plus de strălucire locului, marcând astfel fiecare manifestare culturală:

Împodobirea cămășii și a pieselor de la brâu în jos, a sumanelor, se făcea pe teritoriul țării noastre încă din timpul triburilor tracice. Piesa de bază a fost cămaşa, purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei. Costumul bărbătesc avea o piesă specifică, şi anume iţarii, iar cel femeiesc fota sau catrinţa. Dintre hainele pentru sezonul rece este sarica, dar şi pieptarul, confecţionat din piele de animal sau căciula, moştenită de la daci.
Istoria ne spune că dacii erau îmbrăcați la fel cu țăranii noștri de la munte: „Îmbrăcămintea lor era un fel de tunică până la genunchi, strânsă c-o cingătoare peste mijloc, ițari largi legați la gleznă cu sfoară sau vârâți în opinci, pe deasupra o manta largă, fără măâneci, încopciată pe umăr. Femeile erau înalte, zvelte, mândre la port, cu o dulce mlădiere în mișcări și cu multă blândețe și duioșie în chipul lor frumos, în ochii lor mari, galeși, umbriți de gene lungi. Purtau o haină ușoară până-n călcâie, pe deasupra o dulamă până la genunchi, strânsă la brâu, pe cap o broboadă de in sau de cânepă, mărgele la gât și flori in cosițe”, povestea Al. Vlahuță.

Pentru costumul tradiţional pe parcursul secolelor s-au folosit ţesăturile de casă lucrate manual din fire de lână, cânepă, in, bumbac, mătase – „borangic”, care se pregăteau manual. Croiala lungă și largă a cămășii, portul ițarilor la bărbați și fustele largi la femei, cojoacele groase au rămas aceleași și în zilele noastre.
Femeile ieșeau la câmp îmbrăcate tradițional, iar bărbații la arat și în gospodărie.
Costumul popular nu se mai foloseşte în prezent la treburile agricole. Acum, portul se foloseşte la anumite evenimente care promovează, valorifică tradițiile locale sau la evenimente ori sărbători, la 1 Decembrie sau la marile sărbători creștine, mai mult în regiuni ale ţării unde încă se păstreză datinile şi obiceiurile străvechi.