Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

ATENŢIONARE: Vin ninsorile. Zonele afectate de codul galben

Adrministraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări cod galben de ploi, ninsori şi intensificări ale vîntului, valabile de miercuri de la ora 18.00 până vineri la ora 12.

De miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 6.00 va ploua în jumătatea de est a ţării, iar în Dobrogea, Bărăgan şi în estul şi sudul Moldovei cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Meteo 1În a doua parte a nopţii, în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali şi zonele deluroase aferente precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Începând de joi de la ora 6.00 până vineri la ora 12.00 în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în zonele deluroase aferente vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă.

În Moldova va ploua abundent în cursul zilei de joi, 20 noiembrie când local se vor cumula peste 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, apoi precipitaţiile vor deveni mixte şi vor slăbi în intensitate.

Meteo 2Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în regiunile estice unde vor fi rafale de peste 55 km/h, iar pe crestele montane va sufla cu 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea, potrivit Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + 4 =

3 + 3 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie