Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cărarea pe care merge adevărul trebuie să i se potrivească precum o mănuşă.

Cărarea pe care merge adevărul trebuie să i se potrivească precum o mănuşă.

Există două feluri de oameni: unii muncesc, iar alţii culeg roadele muncii. Încearcă să aparţii celor dintâi, acolo e concurenţa mai mică.

Istoria este cel mai bun profesor, cu cei mai neatenţi elevi.

Capacitatea de a întreba este baza întregului progres uman.

Furia nu este niciodată fără o motivaţie, dar rareori este o motivaţie bună.

Cu pumnul strâns nu se poate da mâna cu cineva.

Sunt împotriva violenţei, deoarece satisfacţia este doar temporară, pe când răul făcut este permanent.

Foloseşte violenţa dacă ai ură în suflet, dar nu folosi nevinovăţia ca să-ţi ascunzi neputinţa.

E un mare privilegiu să fi trăit o viaţă dificilă.

Noi am crezut şi mai credem şi acum că libertatea este indivizibilă, că pacea este indivizibilă, că prosperitatea economică este indivizibilă.

Nu vreau să stau într-o casă cu uşi şi ferestre zidite; nu, eu vreau ca prin casă să treacă şi să sufle în mod cât mai liber culturile tuturor popoarelor. Dar nu voi lăsa suflul lor să mă doboare.

Bunicul meu îmi spunea odată că există două categorii de oameni: cei care muncesc şi cei care culeg laurii pentru munca celor dintâi. El îmi spunea că ar trebui să încerc să fac parte din prima grupă; cică acolo este concurenţa mult prea mică.

Indira Gandhi

Simbol al politicianului, al luptatorului si al Indiei, a ramas în istorie ca primul-ministrul ce a reusit reformarea societatii si a mentalitatilor indiene, dar si ca tiranul care a folosit armata pentru a înabusi revoltele si a mentine unitatea statului indian. Încăpăţânată şi foarte inteligentă, a primit o educaţie de excepţie, urmând cursurile unor şcoli elveţieni, iar apoi ale Colegiului Somerville, Oxford. După moartea mamei sale, în 1936, ca un fel de amfitrioană a tatălui, învăţând să cultive relaţii diplomatice cu marii lideri ai vremii. A făcut parte dintr-o veche familie de brahmani din Khasmir, membri ai castei sacerdotale (preoţeşti), considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene. Ea a servit drept prim-ministru al Indiei preţ de patru mandate în perioada 1966-1977 şi, din nou, între 1980 şi 1984.
Născută pe 19 noiembrie 1917, Indira Ghandi a fost fiica primul premier din istoria Indiei, Jawaharlal Nehru, şi mamă a altuia, Rajiv Gandhi. Tatal Indirei, Jawaharlal Nehru, de asemenea avocat, a fost fondator si unul dintre liderii Miscarii de Independenta a Indiei, alaturi de Mahatma Gandhi. Relatia cu parintii sai a fost încordata. Indira refuza sa fie o adolescenta la locul ei, visa miscari populare si organizatii de tineret.

De la o vârsta frageda Indira s-a implicat în lupta pentru independenta intrând chiar în conflict cu membrii familiei sale. Indira a creat Miscarea Vanara Sena, o organizatie pentru tineri, fete si baieti, care organizau proteste si difuzau publicatiile ilegale ale Miscarii de Independenta.


Din folclorul cu privire la tineretea Indirei circula povestioare conform carora nu o data Indira ar fi transportat documente secrete în ghiozdan ducând informatii celor care luptau pentru independenta si care erau strict supravegheati de catre serviciile secrete britanice, facând legatura între tatal sau si alti membri ai miscarii pentru independenta Indiei. Indira a fost o adolescenta greu de stapânit.
Mama Indirei a murit de tuberculoza dupa o îndelungata suferinta chiar în adolescenta Indirei, fapt ce a dus la detasarea acesteia de traditia stricta în care erau crescute tinerele de seama sa. Tatal, preocupat exclusiv de treburile Indiei, a contribuit putin la educatia acesteia.
Ea i-a surprins pe colegii tatălui său, conducând cu o ”mână de fier” şi eliberând din funcţie oficiali de rang înalt. Contribuţia guvernului condus de Ghandi în domeniul agriculturii a fost salutată de populaţia indiană care a privit-o pentru o perioadă de timp drept o veritabilă eroină.
Prima sa actiune civica importanta a fost organizarea de tabere de refugiati în 1947. Statul indian îsi proclamase independenta, moment în care a început conflictul cu Pakistanul, un conflict îndelungat si sângeros care avea sa-si puna amprenta pe istoria celor doua state. Milioane de indieni erau fortati sa se refugieze din regiunea de granita cu Pakistanul, oameni care îsi lasau acolo tot avutul si odata fugiti aveau mare nevoie de adapost si hrana, de speranta ca îsi vor putea reface undeva viata.
În data de 19 ianuarie 1966, în politica din India era înregistrată o premieră absolută: o femeie devenea prim-ministru. Indira Gandhi s-a implicat în 1952 atât în campania electorală a tatălui ei, care a fost reales și a primit un nou mandat de prim-ministru, cât și în cea a soțului ei, care a devenit parlamentar. În 1962, Indira a devenit lideră a Congresului Național Indian, dar nu a participat la alegerile parlamentare, ci și-a susținut tatăl, care a fost reales. Doi ani mai târziu, Nehru a murit, iar noul premier al Indiei, Bahadus Shastri, i-a cerut Indirei Gandhi să devină ministru al Informației. Când succesorul tatălui său a murit subit, în 1966, Ghandi a fost numită de congres prim-ministru al Indiei, al treilea din istoria statului şi prima femeie care avea să ocupe această funcţie. Despre Indira Gandhi, inițial, unii dintre aliații săi politici au crezut că va fi ușor de manipulat și că nu va exercita vreo putere reală. Realitatea însă le-a contrazis așteptările.
Fara îndoiala Indira Ghandi a avut un destin aparte, un destin de militant, de luptator pentru drepturile propriului popor, nu unul al unei simple femei indiene.
În 1965, la scurtă vreme după un nou conflict între India și Pakistan, a murit și Bahadur Shastri, iar Indira Gandhi a devenit prim-ministru în 1966. Mulți politicieni indieni au considerat că ea va fi ușor de manipulat, dar Indira Gandhi s-a dovedit a fi o adevărată doamnă de fier.
În 1971, pe fondul escaladării, din nou, a tensiunilor dintre India și Pakistan, Statele Unite ale Americii au trimis în Golful Bengal o flotă numeroasă, pentru a intimida India și pentru a proteja Pakistanul. Indira Gandhi a încheiat, în acest context, un tratat de prietenie cu URSS, cu ajutorul căruia a neutralizat amenințarea americană. Ea a câștigat noul război cu Pakistanul, dar a făcut chiar mai mult decât atât… Pentru că era îngrijorată de ascensiunea Chinei, a decis să transforme India într-o putere nucleară, iar primul test nuclear indian a fost efectuat cu succes în 1974.
În acea perioadă, Indira Gandhi a devenit tot mai autoritară și s-a îndepărtat de vechii săi aliați. În 1975, a luat măsuri dure împotriva opoziției și i-a arestat chiar și pe unii dintre eroii luptei pentru independență. În aceste condiții, ea a pierdut alegerile din 1977.
Ghandi a condus o mişcare ce avea să fie cunoscută drept Revoluţia Verde, un efort menit să rezolve insuficienţa cronică de mâncare, în special în rândul fermierilor săraci din regiunea Punjab. Prim-ministrul a decis să diversifice culturile, dar şi să exporte mâncarea pentru a crea locuri de muncă şi a asigura o sursă de hrană.


Anii de guvernare ai Indirei Ghandi au fost marcaţi de problemele legate de regiunea Punjab, împărţită în 1947 între India şi Pakistan. Acolo a fost numit în funcţie Jarnail Singh Bhindrawale, un lider religios local, alungat după ce acţiunile sale au devenit violente. În septembrie 1981, Bhindrawale a fost arestat şi eliberat din lipsă de dovezi. După ce a fost pus în libertatea, el şi-a mutat cartierul general la Guru Nanak Niwas, un templu indian.
Deranjată de răspândirea militanţilor din grupul lui Bhindrawale, Gandhi a dat permisiunea armatei să pună în aplicare Operaţiunea Blue Star să-l captureze pe Bhindrawale şi pe militanţii săi pe 3 iunie 1984. Mulţi hinduşi au fost furioşi de invadarea locului sfânt, care rămâne controversat şi astăzi. Peste 20.000 de civili au fost ucişi în acest atac.
Indira Gandhi devenise o persoană controversată, adulată și urâtă în egală măsură. Pe 31 octombrie, 1984, 2 dintre gărzile de corp ale Indirei Gandhi, Satwant Singh şi Beant Singh, au asasinat-o în grădina reşedinţei Primului Ministru.
Valul de emoție care a cuprins India l-a propulsat pe fiul său, Rajiv Gandhi, în fotoliul de prim-ministru indian. El a condus guvernul indian până în 1991, când a fost, la rândul său, asasinat de separatiștii din provincia Tamil.


Surse:
rfi.ro
descopera.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie