Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale.

Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale.

Laşitatea nu ştie să profite de lecţiile pe care i le dă generozitatea.

Realitatea nu se formează poate decât în memorie.

Să fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiţi. Ei sunt grădinarii amabili, care fac ca sufletele noastre să înflorească.

În dragoste, este mai uşor să renunţi la un sentiment decât să pierzi o obişnuinţă.

Timpul de care dispunem în fiecare zi este elastic; pasiunile pe care le încercăm îl dilată; acelea pe care le inspirăm îl îngustează şi obişnuinţa îl umple.

Înţelepciunea nu o primim. Trebuie a o descoperi pentru noi înşine, în urma unei călătorii pe care nimeni nu poate să o facă pentru noi.

În tinereţe, un bărbat visează să posede inima femeii pe care o iubeşte; mai târziu, simţământul că posedă inima unei femei îi este îndeajuns pentru a se îndrăgosti de ea.

Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăseşti.

Amintirea unei anumite imagini nu este decât părerea de rău după o anumită clipă; iar casele, drumurile, aleile sunt repede trecătoare, vai, ca şi anii!

Fericirea este binefacătoare pentru corp, dar tristeţea este cea care dezvoltă puterile minţii.

Adevăratul act al descoperirii nu consistă în a găsi pământuri noi, ci în a vedea cu ochi noi.

Să lăsăm femeile frumoase bărbaţilor fără imaginaţie.

Doar în boală ne dăm seama că nu trăim singuri, ci înlănţuiţi de o fiinţă de regn diferit, de care ne separă abisuri, care nu ne cunoaşte, şi căruia este imposibil să ne facem înţeleşi: corpul nostru.

Omul este făptura ce nu poate ieşi din sine, ce nu-i cunoaşte pe ceilalţi decât în sine; şi, spunând contrariul, minte.

Dragostea este spaţiul şi timpul măsurate cu inima.

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Dorinţa ne obligă să iubim ceva ce ne va face să suferim.

Ne îndrăgostim în toate etapele vieţii, dar iubim doar o dată.

Ceea ce credem a fi iubirea noastră, gelozia noastră, nu-i una şi aceeaşi pasiune continuă, indivizibilă. Ele sunt alcătuite dintr-o infinitate de iubiri succesive, de gelozii diferite şi efemere, dar care, prin multitudinea lor neîntreruptă, lasă impresia continuităţii, iluzia unităţii.

Adolescenţa este singurul timp când înveţi ceva.

Sufletul nu cunoaşte situaţii de viaţă fără ieşire.

Dacă visele mici vi se par periculoase, treceţi la vise mai mari.

Oamenii vor să înveţe să înoate, dar în acelaşi timp vor să rămână cu un picior pe pământ.

Durerea este cel mai bun doctor. Liniştirilor noastre le facem doar promisiuni, de durere ascultăm.

Cărţile copilăriei lasă în noi, odată cu subiectul lor, imaginea locurilor şi a zilelor în care le-am citit.

În percepţia noastră oamenii nu mor deodată, ci rămân învăluiţi într-un fel de aură a vieţii care nu are nici o legătură cu nemurirea, ci care ne face s
ă continuăm să-i avem în gândurile noastre în acelaşi fel ca atunci când erau în viaţă. Este ca şi cum ne-am gândi că ei sunt într-o călătorie în strainătate.

Marcel Proust

A revoluţionat arta romanească printr-o operă monumentală – În căutarea timpului pierdut. marcel-proust
Fiul unor burghezi extrem de înstăriți, Proust s-a născut la 10 iulie 1871 în Auteuil (în partea sudică a Parisului, pe atunci un simplu sat din cel de-al XVI-lea arondisment) în casa unchiului său, fratele mamei sale, exact la două luni după semnarea Tratatului de la Frankfurt ce punea capăt Războiului Franco-Prusac. Nașterea sa s-a produs în contextul social foarte violent al suprimării Comunei din Paris, și corespundea fazei de consolidare a Celei de a Treia Republici franceze. O mare parte din materialul romanului În căutarea timpului pierdut privește aceste schimbări, cu precădere declinul aristocrației și ridicarea burgheziei care s-a produs în Franța exact în această perioadă istorică, ce mai este cunoscută și sub denumirea de fin de siècle.
Numele său întreg este Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust.
A fost nu doar romancier și eseist, dar și un redutabil critic. À la recherche du temps perdu, operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani, rămâne opera lui Proust monumentală. Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeții, autorul a propus volumul editurii, care în epocă purta titulatura de Nouveau Revue Francais, dar marele scriitor André Gide a respins manuscrisul, astfel încît autorul a publicat prima parte a romanului pe speze proprii la editura Grasset. Ulterior Gaston Gallimard însuși a cumpărat drepturile de publicare pentru editura pe care o patrona și care deține și azi copy-right-ul operei proustiene.
marcel-proust-in-adolescentaLa vârsta de doar 9 ani Proust suferă de primul atac serios de astm, drept pentru care întreaga sa familie îl consideră un copil bolnăvicios. Proust își petrece vacanțele în satul Illiers care a devenit model, alături de unele detalii preluate din casa unchiului său din Autueil, pentru orașul fictiv “Combray”, în care au loc majoritatea scenelor din romanul În căutarea timpului pierdut. (Illiers a fost de altfel rebotezat Illiers-Combray cu ocazia sărbătoririi centenarului nașterii lui Proust).
În ciuda sănătății sale precare, Proust a servit un an (1889-1890) drept soldat în armata franceză, și a staționat la cazarma Coligny din Orléans, timp care i-a oferit o altă locație pentru romanul său. Tânărul Proust a fost un diletant și un monden cu trecere în saloanele aristocratice ale vremii, pe măsură ce renumele său de scriitor s-a consolidat. Reputația sa de snob și de estet l-a împiedicat să găsească un editor pentru primul roman al ciclului “În partea dinspre Swann”, printre cei care l-au refuzat numărându-se și André Gide.
Proust era foarte apropiat de mama sa, după cum stau mărturie și răspunsurile sale pe care le-a dat la un chestionar în timpul liceului, chestionar care îi poartă de altfel numele. Pentru a mai scăpa de insistențele tatălui său care-i recomanda să lucreze, Proust a devenit bibliotecar voluntar la Bibliothèque Mazarine în vara anului 1896. După ce și-a luat concediu de odihnă, l-a prelungit până când a fost dat afară, după câțiva ani. Nu a avut niciodată un loc de muncă stabil și nu părăsit niciodată apartamentul părinților săi (conforma aceluiași biograf, Tadié).

Proust a scris și a publicat din tinerețe. Pe lângă revistele literare în care publică încă din epoca în care marcel-proustera elev de liceu, La revue vert și La Revue lilas, din 1890-1891, Proust a publicat un articol periodic in ziarul Le Mensuel (Tadié). În 1892 a fondat o revista literară care se numea Le Banquet (titlul francez al celebrului dialog al lui Platon, Banchetul, cunoscut și sub denumirea de Symposium). În anii următori Proust a publicat povestiri și eseuri în extrem de prestigioasa revistă literară La Revue Blanche. În 1896 apare Les Plaisirs et les Jours, o antologie în care au fost adunate multe dintre aceste opere de tinerețe. Cartea era însoțită de o prefață a unui autor în vogă la acea vreme, și anume Anatole France, de desenele unei Mme. Lemaire, și era atât de dichisită încât atingea prețul dublu față de cel al unei cărți normale. Cu toate acestea critica nu i-a acordat nici un fel de atenție.
În același an Proust a început să lucreze la un roman care a fost publicat abia postum în 1954 și care se numea Jean Santeuil (titlul nu-i aparținea lui Proust ci editorului sau postum). Multe dintre motivele din În căutarea timpului pierdut au fost pentru prima oară schițate aici, mai multe părți din romanul fluviu sunt acum pregătite în Jean Santeuil. Portretul părinților e ceva mai dur în Jean Santeuil în contrast evident cu cel din romanul cel mare unde părinții sunt văzuți în culori mai calde, mai pastelate. Din pricina primirii destul de proaste de care s-a bucurat Les Plaisirs et les Jours, și a unor dificultăți interne de construcție, Proust a abandonat treptat Jean Santeuil în 1897 si s-a oprit complet în 1899.

Început în 1909 și terminat doar parțial în anul morții sale, ciclul de romane În căutarea timpului pierdut consistă din șapte volume groase, cu peste 2,000 de personaje. Graham Greene l-a numit pe Proust “cel mai mare romancier al secolului XX”, iar William Somerset Maugham a numit romanul lui Proust “cea mai mare ficțiune din toate timpurile până în ziua de azi”. Proust a murit înainte de a putea să-și corecteze șpalturile ultimelor trei volume, editate postum de fratele său, Robert. Viziunea de tip multi-nivel al lui Proust este considerată de critici drept absolut originală. El a satirizat aristocrația, a fost un analist al dragostei și al geloziei, și un pionier al romanului de introspecție și analiză ale conștiinței. A creat peste 40 de personaje memorabile.
a-la-recherche-galimardMai presus de toate mesajul cartii sale este afirmarea vieții.
Opera lui Proust a fost influențată masiv, se pare, de romanele lui Lev Tolstoi, în special de Anna Karenina, de stilul alb al romanelor lui Gustave Flaubert și de teoria despre artă a lui John Ruskin.
Homosexualitatea e o temă importatantă a operei sale, dar pătrunde în acestea târziu, abia după moartea mamei sale. Astfel, după Calea spre Guermantes și în celelalte volume, în special în Sodoma si Gomora, Proust recunoște implicit că era el insuși homosexual. Se presupune că a avut o relație cu pianistul si compozitorul Reynaldo Hahn.

Proust a tratat timpul ca fiind atât un element distrugător, cât și un element pozitiv, a cărui esență poate fi descoperită numai de memoria intuitivă. Scurgerea timpului este explicată în lumina teoriilor filosofului francez Henri Bergson, pe care Proust îl admira și cu care se înrudea. Reîntoarcerile în timp erau produse de contactul cu o madlenă, o prăjitură care declanșa un flash-back instantaneu. Timpul este într-o scurgere constantă, momentele din trecut și din prezent având o realitate egală. Proust a explorat de asemenea culmile psihicului uman, acțiunile subconștientului, și iraționalitatea comportamentului uman, în special în contact cu dragostea.


Opera lui, tradusă în multe limbi, i-a asigurat reputația în lume, și metoda lui de a scrie a avut o puternică influență în literatura secolului XX. Un alt roman de-al său, descoperit și publicat după moartea sa, este Jean Santeuil (3 volume, 1952). Traducătorii singurelor variante integrale în limba română ai romanului fluviu al Marcel Proust În căutarea timpului pierdut sunt Radu Cioculescu și Irina Mavrodin.
Romanul proustian a creat un model de analiză subtilă şi de intelectualizare a operei artistice; personajul se numeste ca şi autorul – Marcel -, fără a se crea impresia unei identificări fidele între personaj şi autor. Marcel-personajul se dezvăluie în relaţia sa cu timpul, ilustrând prin confesiunea epică concepţia bergsoniană şi teoriile freudiste.
Subiectul urmăreşte evoluţia lui Marcel, din copilărie la maturitate, dar mai ales geneza complexelor şi influenţa lor asupra personalităţii. Marcel se naşte la Combray, într-o familie burgheză, adică într-un mediu uman care ascunde complexul castei (căci burghezia europeană a înlocuit nobilimea, dar a rămas cu complexul unei origini mediocre) – de unde şi dorinţa personajului de a pătrunde în cercurile aristocratice. Copilăria sa este marcată de o existenţă monotonă şi de gelozia faţă de Swann, un frecventproust-swan vizitator al mamei sale. După o adolescenţă de timid ce visează la umbra fetelor de pe plaja de la Balbec, Marcel cunoaşte treptat toate aspectele vieţii, se îndrăgosteşte de Albertine şi este cuprins de un distructiv sentiment de gelozie, frecventează lumea mondenă de la palatul Guermantes, încearcă să se elibereze de complexe şi de obsesia timpului, prin cultură.
Existenţa sa este compusă din câteva experienţe decisive; el descoperă că timpul are o dimensiune subiectivă sau, cum spune la un moment dat, că o oră nu-i o oră, ci un vas plin de parfumuri, de sunete, de proiecte şi de atmosferă. O trăire, o senzaţie sau un gest ce se repetă pot recupera un episod uitat, dar mai cu seamă declanşează un proces de anamneză şi de reevaluare a unor secvenţe de viaţă care conduc spre adevărata esenţă a fiinţei. Marcel se regăseşte prin mai multe astfel de experienţe (mâncând o prăjitură, împiedicându-se la ieşirea din baptisierul bisericii San Marco din Veneţia sau în curtea palatului Guermantes, receptând zgomotul unor pahare, pipăind un şervet prea scrobit).
De-a lungul romanului, obsesia fetelor de pe plaja din Balbec, povestirea iubirii lui Swann pentru Odette, sechestrarea Albertinei contribuie la definirea psihologică a personajului.
În altă ordine, romanul lui Proust reconstituie o epocă (sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, până la Primul Război) în care aristocraţia dispare pentru totdeauna (vulgara doamnă Verdurin devine prin căsătorie prinţesa de Guermantes). Scriitorul realizează fresca socială prin minuţioase şi inteligente comentarii asupra unor cărţi la modă, a unor idei, particularizează mentalitatea generală urmărind gesturi, atitudini ale unui personaj, dar, cel mai adesea, ale sale, fără intenţia de a crea caractere, ci de a da imaginea unei lumi, dintr-o perspectivă voit subiectivă.
marcel-proustDin aceste motive, naraţiunea proustiană se derulează fără grabă, urmărind drumul labirintic al gândului.

Proust și-a petrecut ultimii trei ani de viață închis în celebra sa cameră cu pereții din dopuri de plută, și a lucrat zi și noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat. A murit în 1922 din cauza unei bronșite căpătate în timp ce vizita expoziția pictorului său olandez preferat, Vermeer și este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Surse:
ro.wikipedia.org
istoriiregasite.wordpress.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =

40 + = 48

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie