Ceea ce nu înţelegem poate însemna orice dorim.

Publicat 8 iulie 2019

Ceea ce nu înţelegem poate însemna orice dorim.

Suntem permanent conectaţi la site-ul pe care navighează Dumnezeu.

Este uşor să ataci şi să distrugi un act de creaţie. Este cu mult mai dificil să faci unul.

Dacă îi permiţi, trecutul îţi va dirija viitorul.

Nu vreau să mor fără să am nici măcar o cicatrice.

Cu cât mai jos vei cădea, cu atât mai sus vei zbura.

Află de ce te temi cel mai mult şi mergi direct acolo.

Dacă nu pot fi frumos, vreau să fiu invizibil.

Masochismul este o abilitate de muncă valoroasă.

Ce uşor devenim siguri pe noi înşine atunci când nu mai avem nimic de pierdut.

Realitatea este că trăieşti până mori. Adevărul e ca nimeni nu vrea realitatea.

Vei şti cât de puternic eşti atunci când puterea îţi va rămâne singura soluţie.

Fantomele vor să facem toate lucrurile incitante pe care ele nu le mai pot trăi.

Oamenii trebuie să sufere cu adevărat înainte de a putea risca să facă tot ceea ce le place.

Mi-am anesteziat sentimentele în aşa hal încât acum aş vrea să simt ceva, dar nu mai simt nimic.

Durează mult până să-i determini pe oameni să vorbească în avioane. Dar, odată ce-au început să vorbească, nu-i mai poţi opri.

Singurul motiv pentru care îi întrebăm pe alţi oameni cum şi-au petrecut weekend-ul, este pentru a le povesti despre propriul nostru weekend.

Eşti o persoană diferită pentru fiecare om care te cunoaşte.

Chuck Palahniuk

Este cunoscut publicului larg mai ales pentru controversatul roman Fight Club, câștigător a numeroase distincții și ecranizat în 1999, avându-i pe Brad Pitt, Edward Norton și Helena Bonham Carter în rolurile principale. Și-a trăit copilăria într-o rulotă, într-un parc de lângă Burbank, Washington, unde locuia împreună cu părinții săi, Carol și Fred Palahniuk și cei trei frați.
Charles Michael „Chuck” Palahniuk s-a născut pe 21 februarie 1962, în Pasco, Washington. Este un scriitor american de ficțiune și jurnalist independent, asociat mișcării artistice a minimalismului.
Ca tânăr adult, Palahniuk s-a înscris la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din Oregon, pe care a absolvit-o în anul 1986. În timpul facultății a lucrat la stația de radio locală din Eugene, Oregon, ca mai apoi să se mute în Portland. După ce o scurtă perioadă de timp a scris pentru ziarul local, s-a angajat pe post de mecanic la fabrica de camioane Freightliner, la care a rămas până atunci când cariera lui de romancier a fost lansată. În acest timp, Palahniuk a scris manuale despre metodelor de reparare și întreținere a camioanelor, dar și-a neglijat cariera de jurnalist.
În anul 1988 a renunțat oficial la jurnalism și a început să-și îndrepte atenția spre voluntariat. A susținut de-a lungul timpului astfel de acțiuni la un centru pentru persoane fără adăpost și la un spital, asigurând transportul pacienților cu boli în stadii terminale. Palahniuk a renunțat însă la voluntariat, imediat după moartea unui pacient pe care îl îngrijise și de care se atașase în timp.
Palahniuk a început să scrie ficțiune pe când avea 30 de ani împliniți, în urma unui workshop susținut de Tom Spanbauer, pe care-l frecventa doar pentru a-și face noi prieteni. Spanbauer se pare că ar fi influențat în mod fundamental stilul minimalist de scriere al lui Palahniuk. Prima sa carte, Insomnia: If You Lived Here, You’d Be Home Already, nu a fost niciodată publicată, din cauza dezamăgirii pe care i-o crea povestea în sine. Cu toate astea, o mică parte din roman a fost salvată și integrată în Fight Club. Atunci când a încercat să își publice următoarea carte, Monștri invizibili, editura a refuzat-o, argumentându-și decizia cu faptul că conținutul cărții ar fi mult prea tulburător.
Acest lucru l-a făcut pe scriitorul american să înceapă lucrul la cel mai celebru roman al său, Fight Club¸ pe care îl duce la bun sfârșit într-o încercare de a provoca și mai mult editura să îl refuze din nou. E de menționat faptul că povestirea a fost scrisă în timpul liber, pe când Palahniuk încă lucra la Freightliner. Astfel, publicată inițial în 1995, sub forma unei povestiri scurte (care va ajunge până la urmă să reprezinte doar capitolul 6 al cărții) în compilația Pursuit for Happiness, Palahniuk decide să o transforme într-un roman complet, pe care, contrar așteptărilor, editura acceptă să îl publice. În ciuda tuturor criticilor pozitive și premiilor primite, prima ediție a cărții nu a rămas prea mult timp pe rafturile librăriilor.
Inițial, Palahniuk a încercat să își găsească un agent literar, dar nu și-a găsit unul decât după publicarea romanului Fight Club. La scurt timp după, a început să primească atenție din partea companiei 20th Century Fox, cu ajutorul căreia, în urma unei înțelegeri avute cu Edward Hibbert (cunoscut publicului larg din serialul Frasier) semnează ecranizarea romanului. În 1999, la trei ani după apariția cărții, filmul cu același nume, în regia lui David Fincher, a fost lansat pe marile ecrane. Filmul a avut încasări dezamăgitoare, în ciuda faptului că a ocupat primul loc în U.S. box office în prima săptămână de la apariție. Părerile au fost împărțite, criticile amestecate, dar popularitatea filmului a venit odată cu lansarea DVD-ului. Romanul a fost și el relansat de trei ori, într-un format diferit față de original, în anii 1999, 2004 și 2005 (aceste ultime două ediții conținând și câteva cuvinte scrise de Palahniuk despre succesul ecranizării).
O ediție revăzută a romanului Monștri invizibili, dar și un roman nou, intitulat Supraviețuitorul, au fost lansate în același an, transformându-l pe Palahniuk într-un lider de opinie important. La doar câțiva ani mai târziu, Palahniuk reușește să lanseze primul său New York Times bestseller, intitulat Sufocare. De la acest moment încolo, majoritatea cărților lui Palahniuk au înregistrat același succes, lucru care i-a permis să meargă în diverse turnee de promovare, considerate de scriitor adevărate surse de inspirație pentru noi romane.
Anul 1999 a adus o serie de tragedii în viața personală a lui Palahniuk. Tatăl său, Fred Palahniuk, împreună cu femeia alături de care dorea să își întemeieze o familie în urma divorțului de mama scriitorului, au fost uciși de fostul soț al acesteia, recent eliberat din închisoare. Ucigașul a fost condamnat la moarte în urma dublei omucideri.
Palahniuk a scris, inspirat fiind de această dramatică întâmplare, romanul Cântec de leagăn. După cum declară scriitorul, scopul acestei cărți a fost de a-l face să treacă mai ușor peste ideea că a ajutat, prin depunerea mărturiei, la condamnarea la moarte a unui om.
Palahniuk își recunoaște, în 2003, orientarea homosexuală, iar, la acest moment, conform unui interviu publicat în The Advocate, se știe că scriitorul trăiește, împreună cu partenerul său de viață, într-un fost complex bisericesc de lângă Vancouver, Washington.
În 2003, în cadrul turneului de promovare al romanului Jurnal, Palahniuk citește publicului prezent o povestire scurtă, intitulată „Mațe”, care prezintă o înșiruire de accidente, povestire care apare publicată drept unul dintre capitolele cărții Bântuiții. În timpul lecturii, 40 de oameni din cei prezenți în sală au leșinat. În alte turnee de promovare, povestirea este citită din nou. De fiecare dată situația este aceeași – la începutul lui 2004, numărul leșinurilor ajunsese la 53, apoi la 60. În octombrie 2004, Palahniuk numărase deja 68. Ultima astfel de întâmplare a avut loc în mai 2007, în Canada, unde cinci oameni au leșinat, ridicând astfel numărul la 73. Autorul le spusese celor prezenți să-și țină efectiv respirația pentru că lectura va dura foarte puțin.
În anul 2008, Palahniuk a acceptat să devină instructor în cadrul unui workshop al Clarion West Writers, petrecându-și astfel o săptămână împărtășind, cu cei optsprezece studenți participanți, teoria și metodele de lucru din domeniul ficțional.

Cartea pe care s-a bazat filmul lui David Fincher din 1999, cu Brad Pitt şi Edward Norton în rolurile principale, a fost modul în care Palahniuk s-a făcut remarcat în lumea literară. Primul său roman, “Monştrii invizibili”, a fost respins de un editor pe motiv ca ar fi prea “tulburătoare”. În consecinţă, Palahniuk a scris “Fight Club”, străduindu-se să o scrie mult mai tulburător, pentru a-l agasa pe editor. Contrar aşteptărilor lui, romanul i-a fost acceptat şi publicat în 1996, primind recenzii pozitive şi câteva premii literare. Un alt roman apreciat este “Sufocare”, despre un individ dependent de sex care câştigă bani prefăcându-se că se sufocă cu mâncarea din restaurante. Şi acest roman a fost adaptat pentru marele ecran, iar filmul a participat la Festivalul de Film Sundance. Alte cărţi marca Palahniuk traduse în română sunt “Jurnal”, “Cântec de leagăn” şi “Bântuiţi”.
Palahniuk este cel care scrie despre lucrurile care înspăimântă America. Niciodată nu i-a fost teamă să pună punctul pe “i” şi să-şi şocheze cititorii. “Snuff”, un termen care descrie pornografia dură, este titlul celui mai recent roman al lui Chuck Palahniuk, lansat pe 20 mai în SUA. Povestea este descrisă prin intermediul a trei bărbaţi, Domnul 72, Domnul 137 şi Domnul 600, care aşteaptă să filmeze cu o regină porno, ambiţionată să stabilească un nou record. Scriitorul concepe romane mai ales pentru cei care nu citesc de obicei. Poveştile lui au tendinţa să fie “extreme”, dar tratează subiecte spinoase în SUA: dependenţe, grupuri de întrajutorare (de tipul Alcoolici Anonimi), secte, chirurgie estetică, paranoia, terorism sau anorexie şi bulimie.

Palahniuk a câștigat, până acum, următoarele distincții:

Premiul Pacific Northwest Booksellers Association Award, pentru Fight Club (1997)
Premiul Oregon Book pentru cel mai bun roman, pentru Fight Club (1997)
Premiul Pacific Northwest Booksellers Association Award, pentru Cântec de leagăn (2003)

De-a lungul timpului, Palahniuk a primit și diverse nominalizări: