Cei mai mulţi dintre noi suntem obligaţi să ducem o viaţă de duplicitate constantă, sistematică. Sănătatea este bineînţeles afectată dacă zi de zi spunem una şi simţim alta, dacă ne umilim în faţa a ceea ce ne repugnă şi ne bucurăm de ceea ce nu ne aduce nimic decât nefericire.

Publicat 28 mai 2019

Cu cât iubim mai mult, cu atât vedem o victimă în obiectul adoraţiei noastre.

Celebritatea nu-i frumoasă şi nu e ceea ce ne-nalţă.

Când locul rezervat poetului nu e gol, el e primejdios.

Revoluţiile produc oameni de acţiune, fanatici cu ochelari de cal, genii mediocre.

Omul este făcut să trăiască şi nu pentru a se pregăti să trăiască.

Revoluţiile durează săptămâni, ani, apoi, timp de zeci şi sute de ani, este adorat ca ceva sfânt acel spirit de mediocritate care le-a provocat.

În viaţă e mai necesar să pierzi decât să dobândeşti. Sămânţa încolţeşte până nu moare.

Cuvintele nu costă nimic.

Nevoia e mama înţelepciunii.

În poezie inspiraţia este o înaltă boală.

Surpriza este cel mai mare dar pe care ni-l poate da viaţa.

Nu e suficient să constatăm în fiecare zi că suntem vii, dacă nu şi trăim asta.

Sistemul nostru nervos nu este o ficţiune, este o parte din organismul nostru, iar sufletul există material şi se află în interiorul nostru, ca dinţii. Nu ne putem permite să-l călcăm în picioare fără să fim pedepsiţi.

Literatura este arta descoperirii a ceva extraordinar despre oamenii obişnuiţi, şi povestirea cu cuvinte obişnuite a ceva extraordinar.

Devenim oameni în măsura în care iubim alţi oameni.

Boris Pasternak

A fost un poet și scriitor evreu rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958. În 1911 debutează cu poezii în almanahul grupării “Lirika”, iar în 1914 tipărește placheta de versuri “Geamănul din nori”. După examenele de la Universitatea din Moscova își definitivează primul său volum de versuri (1914). Din dorința de a fi alături de generația sa, se “înregimentează” literar în gruparea moderat futuristă “Centrifuga”, fără a-și renega însă rădăcinile, care coboară până în “veacul de argint” al poeziei ruse (perioada Simbolismului și a Akmeismului, dominată de figura lui Blok). Volumul Pe deasupra barierelor (1917) este, în mare măsură, o reluare a temelor din prima sa carte. Volumele Sora mea viața (1922) și Teme și variațiuni (1923), în care autorul își elaborează modul cu totul special de a surprinde lumea în integritatea ei, sunt primite cu entuziasm, impunându-l drept un mare poet.
Este fiul lui L. O. Pasternak, membru al Academiei de arte. Boris Leonidovici Pasternak s-a născut la 29 ianuarie 1890 (S.N. 10 februarie) la Moscova.
Crește într-o familie de artiști profesioniști, în familia pictorului Leonid Pasternak și a pianistei Rosa Kaufmande de unde provin și preocupările sale timpurii pentru diverse arte: desenează bine din copilărie; se ocupă de compoziția muzicală, influențat fiind de A. N. Skriabin, prieten al tatălui său, într-o altă, a treia perioadă, studiază cu pasiune filosofia. În 1909 se înscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din Moscova, renunțând la profesia de muzician. În 1912 pleacă în Germania, unde se ocupă cu studierea operei școlii neokantiane de la Marburg. Renunță și la specializarea în filosofie, problematica filosofică rămânând totuși în centrul atenției creației sale literare, până la romanul și scrisorile ultimilor ani. Pasternak optează, în final, definitiv pentru literatură. În anii ’20, Pasternak încearcă să-și găsească locul în lumea creată de Revoluția roșie scriind poemele epice 1905 (1925-1926) și Locotenentul Schmidt (1926-1927), care, alături de poemul Înalta maladie (1923-1928), îi aduc recunoașterea oficială.

La sfârșitul anilor ’30, deprimat din cauza nenorocirilor pe care le vede în jurul său – sunt anii terorii staliniste -, Pasternak renunță pentru o vreme la opera personală și își câștigă existența traducând. Traduce mult, din Shakespeare, Kleist, Goethe, Petőfi, Shelley, Verlaine, din germană, engleză și din poezia gruzină; călătorește de altfel și în Gruzia.
În timpul Războiului publică volumele de versuri Pe trenuri timpurii (1943) și Întinderea pământească (1945). În iarna aceluiași an începe să scrie romanul Doctor Jivago. După război elaborează partea cea mai importantă din romanul Doctor Jivago, despre un intelectual cu opțiuni tragice între lumea intimă și existența publică, socială. În 1948, întregul tiraj de Opere alese de Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit. Publicarea romanului în străinătate în 1957, în Italia, și decernarea Premiului Nobel pentru literatură în 1958 a generat ascuțite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor și constrângerea sa să renunțe de “bună voie” la Premiul Nobel. În 1959 încheie volumul de versuri Când se înseninează. La 30 mai 1960, scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici, situat într-o suburbie a Moscovei. În însemnările și scrisorile ultimilor ani Pasternak și-a adunat punctele sale de vedere asupra artei.
În urma decernării Premiului Nobel criticile din presa sovietică s-au soldat cu excluderea sa din
rândul Uniunii Scriitorilor şi cu constrângerea sa de a renunţa “de bună voie” la acest premiu.
Dupa ce fusese respins cu dispret si chiar indignare de editurile moscovite, romanul a ajuns pe cai oculte in Italia, unde s-a publicat cu un remarcabil succes in 1957.
O grafica inteligenta a copertii sugera tacit ideea ca lucrarea fusese cenzurata in alta parte. Succesul a fost atat de mare, incat in anul urmator, la 23 octombrie 1958, scriitorului Boris Pasternak i s-a atribuit premiul Nobel pentru aceasta lucrare ajunsa bestseller.
In acea perioada, teroarea era inca in toi in Uniunea Sovietica. Stalin murise, dar buzduganul fusese preluat de Hrusciov, pentru care scrierea unui roman neindoctrinat era o crima, trimiterea lui in strainatate un act de tradare, iar Premiul Nobel un gest ostil fata de patria sovietica.
Premiul a umilit și înfuriat Partidul Comunist din Uniunea Sovietică. Pasternak a fost imediat exclus din Uniunea Sciitorilor si determinat sa refuze “de buna voie” acceptarea distinsului premiu oferit la Stockholm. Bineineles ca urmatorul volum de versuri pe care l-a mai scris n-a fost acceptat de edituri si, nu dupa mult timp, a decedat in locuinta sa din Moscova, in 1960.
Desi decesul era cauzat de cancer pulmonar, gurile rele sopteau ca ar fi fost provocat prin iradiere. Fireste, s-ar putea sa fie o simpla coincidenta. N-ar trebui sa insinuam mai mult, pentru ca n-avem dovezi. Dar, alta coincidenta, tot ce publicase Pasternak, incepand cu primele versuri aparute in 1911, a fost adunat cu grija de catre autoritati si dat la topit. Boris Pasternak fusese un adevarat om de arta, polivalent.
A tradus din clasicii englezi, germani si francezi, fiind un poliglot. Nici traducerile clasicilor n-au fost tiparite, decat mai tarziu, fiind considerate “decadente”.
Premiul Nobel al scriitorului a fost decernat post-mortem la Stockholm fiului acestuia, Evgheni Pasternak, la 9 decembrie 1989, intr-un cadru solemn.
Peste putin timp, Uniunea Sovietica avea sa se prabuseasca, iar Boris Pasternak, proscris altadata, avea sa fie incununat cu premii, diplome si onoruri de catre statul rus, “cu recunostinta”.
Operele sale

Vremea începuturilor — (1912 – 1914)
Pe deasupra barierelor — (1914 – 1916)
Anul nouă sute cinci — (1925 – 1926)
Locotenentul Schmidt — (1926 – 1927)
A doua naștere — (1930 – 1931)
Doctor Jivago — 1957

Romanul Doctor Jivago este denumit după protagonistul său, medicul și poetul Iuri Jivago, iar acțiunea sa are loc între Revoluția Rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial. Din cauza poziției sale independente față de Revoluția din Octombrie, s-a refuzat publicarea romanului Doctor Jivago în URSS. La îndemnul lui Giangiacomo Feltrinelli, manuscrisul a fost transportat ilegal la Milano și publicat în 1957. Romanul a fost ecranizat de regizorul britanic David Lean în 1965, iar de atunci a fost de două ori adaptat pentru televiziune, cel mai recent în 2006 ca un miniserial rusesc.