Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă.

Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă.

Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea.

Este nostimă uşurinţa cu care oamenii răi cred că toate le vor ieşi bine.

Nu mă deranjează ce fac cei din congres atâta vreme cât nu o fac în public şi nu sperie caii.

Dumnezeu a făcut un tron pentru bărbat şi un altar pentru femeie. Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.

Sufletul este punctul de sprijin al lui Arhimede.

Cuvântul este verb şi verbul este Dumnezeu.

Natura: totul este enigmă şi totul este cuvânt.

Una din urmările virtuţii e trufia. E între ele o punte făurită de diavol.

A respira Parisul conservă sufletul.

Viaţa este floarea pentru care iubirea este miere.

Pe cap am iarna, dar în suflet am primăvara eternă.

Să fii bun e lucru rar, să fii drept e o datorie.

Natura este alcătuită din contraste: orice lumină are umbra sa.

Bucuria şi durerea măsoară rău orele; prima le face secunde, cealaltă secole.

Ai curaj pentru marile suparari din viata si rabdare pentru cele mici; dupa ce ti-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi linistit. Dumnezeu este treaz.

Să mori nu este nimic; înspăimântător este să nu trăieşti.

Dragostei nu-i ajunge nimic. Dacă are fericirea, vrea raiul. Dacă are raiul, vrea cerul.

Diamantele nu se găsesc decât în văgăunile întunecate ale pământului, iar adevărurile nu se găsesc decât în adâncurile cugetării.

Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.

Nu insultaţi niciodată o femeie care cade! Cine ştie sub ce povară se prăbuşeşte sărmanul suflet!

A iubi şi a fi iubit este suficient. Nu mai pretindeţi nimic! În schimbările misterioase ale vieţii nu mai este nicio perlă de găsit.

Râsul: ce putere!

Priveşti o stea pentru că e luminoasă şi pentru că e de nepătruns. Dar lângă tine se află o strălucire mai dulce şi o taină mai mare: femeia.

Orice sabie are două tăişuri, cine răneşte cu unul se răneşte cu celălalt.

Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul. Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger.

Cei ce trăiesc sunt cei ce luptă.

Cel mai frumos altar este sufletul unui nefericit mângâiat, care mulţumeşte lui Dumnezeu.

Căci am trăit ca să te aştept şi în inima mea băteau paşii tăi.

Cel mai mare pericol social e prostia.

Victor Hugo

Avea să devină un titan al literaturii franceze. Deși a locuit în Franța cea mai mare parte a vieții lui, din victor-hugo1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey. Cel de-al treilea copil al familiei ofiţerului Joseph Leopold Sigisbert Hugo şi al Sophiei Trebouchet, Victor (Marie) Hugo s-a născut la 26 februarie 1802, la Beçanson, în regiunea Franche-Comté. Romancier, dramaturg şi poet, Victor Hugo (1802-1885) a acoperit toate genurile şi temele mişcării romantice a secolului al XIX lea, printr-o operă vastă şi valoroasă (subiect al unei exegeze impresionante). Personalitate puternică, el a fost considerat totodată şi părintele Republicii. Pentru că s a opus loviturii de stat a lui Napoleon al IIl-lea, Victor Hugo a fost exilat câţiva ani; izgonit de la Bruxelles şi Jersay şi a cumpărat o casă şi un domeniu la Guernesey.


La revenirea sa în Paris, s-a bucurat de o popularitate imensă şi de glorie, fiind adorat şi adulat de întreg poporul francez. Victor Hugo a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi, dramaturgi şi romancieri francezi. Marele scriitor romantic a fost şi pair al Franţei, senator al Parisului şi membru al Academiei Franceze.
Victor Hugo a fost al treilea şi ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo şi al Sophiei Trébuchet. Cea mai mare parte a vieţii a trăit în Franţa, exceptând perioada 1851-1870, în care a fost exilat şi a locuit în Belgia.
victor-hugo-in-copilarieCopilăria şi adolescenţa lui Hugo au fost marcate de o serie de evenimente deosebite, printre care căderea şi revenirea primei republici franceze, apariţia primului imperiu francez sub Napoleon Bonaparte şi restaurarea monarhiei de Bourbon. Tatăl lui Victor Hugo a fost un republican ateu, care a servit Franţa ca ofiţer în armata lui Napoleon, faţă de care avea un enorm respect. În schimb, mama lui Hugo era catolică şi regalistă. Până în 1804, Victor Hugo şi-a însoţit tatăl prin garnizoanele militare din Corsica şi insula Elba. Între 1804 şi 1807 a locuit la Paris, apoi, până în 1811, la Neapole. A urmat apoi mutarea familiei în Spania, unde Victor Hugo a urmat cursurile Colegiului nobililor din Madrid. Întors la Paris, Hugo şi-a completat studiile la liceul Ludovic cel Mare.
Tatăl lui l-a încurajat să studieze Dreptul, însă mama sa i-a cultivat interesul pentru literatură. La vârsta de doar cincisprezece ani, Victor Hugo a participat la un concurs de poezie organizat de Academia Franceză, obţinând o onorabilă menţiune.


În adolescenţă a scris poezii şi a tradus din opera lui Vergiliu. În 1818 a urmat cursuri de Drept, dar întreaga sa energie a fost îndreptată spre literatură. Încurajat de Lamartine, Victor Hugo s-a hotărât să-şi creeze o carieră în domeniul literar. În această perioadă, Hugo a făcut unele concesii stilului clasic, dar a fost pasionat de disputa care fremăta la vremea respectivă în mediile literare, între partizanii vechilor canoane şi cei care susţineau modernitatea romantică. Pentru oda închinată ducelui de Berry, în 1820, Victor Hugo a primit din partea regelui Ludovic al XVIII-lea o bursă de studii. În 1821, tânărul scriitor a fost puternic afectat de moartea mamei sale. Preocupat de literatură, Victor Hugo a înfiinţat, împreună cu fraţii lui, Abel şi Eugène, revista „Conservatorul literar”, la care a participat şi Alfred de Vigny.
În anul 1822 i-a apărut volumul de poezii intitulat „Ode şi poezii diverse”, în 1823, volumul „Hanulvictor_hugo_charles_hugo Islandei”, iar doi ani mai târziu a fost făcut Cavaler al Legiunii de Onoare. Oda dedicată noului rege, Carol al X-lea, i-a adus privilegiul de a asista la încoronarea de la Reims şi de a deveni Cavaler. Hugo a tipărit „Ode şi balade” şi a publicat drama în versuri „Cromwell”, în prefaţa căreia a lansat un manifest capital în favoarea romantismului, pledând pentru renunţarea la vechile reguli şi pentru un plus de liberate în structura dramaturgică. În 1830 a avut loc premiera dramei sale „Hermani”, la Teatrul Francez. Victor Hugo ştia bine că libertăţile pe care şi le-a permis faţă de dramaturgia convenţională îi vor atrage numeroase critici, dar n-a fost influenţat de acest lucru. Dimpotrivă chiar, a fost hotărât să provoace un scandal pentru a impune noua estetică a romantismului, al cărui iniţiator s-a dorit a fi. În acest scop şi-a convocat prietenii pentru a-i face galerie în sală. Printre aceştia se aflau Théophile Gautier, Alfred de Vigny, Hector Berlioz şi Alexandre Dumas, hotărâţi să nu lase „căpăţânele academice” şi „barbişoanele bătrâne” să petreacă o seară liniştită. Deşi desfiinţată de critică, piesa a fost un succes.


În 1831 i-a apărut „Notre Dame de Paris”, i-a fost pusă în scenă drama în versuri „Regele se amuză” şi i-a fost publicat libretul pentru opera „Esmeralda”, operă bazată pe romanul „Notre Dame de Paris”.
În ciuda dorinţei mamei sale, Victor Hugo s-a logodit în secret cu Adèle Foucher, iubita lui din copilărie, dar s-a căsătorit cu aceasta abia în 1822, după ce mama lui a murit. Cei doi au avut împreună cinci copii: Lèopold, care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lèopoldine, Charles, François-Victor şi Adèle.
Căsătoria lor a durat până la moartea Adèlei în 1868, dar căsnicia celor doi avea să cunoască perioade diferite, cele mai multe fiind descrise în volumul autobiografic Adèle.
victor-hugo_Popularitatea sa a cunoscut apogeul în perioada 1833-1843, perioadă în care scris câteva drame în proză: „Lucreţia Borgia”, „Maria Tudor”, „Angelo” şi „Ruy Blas”. În aceeaşi perioadă au apărut şi primele atacuri publice împotriva lui, din partea foştilor săi prieteni, Vigny şi Sainte-Beuve. De trei ori la rând i s-a refuzat şi intrarea la Academie. Primul roman publicat a fost Han d’Islande (1823) care a fost urmat de primul roman istoric, Notre-Dame de Paris și libretul pentru opera Esmeralda, bazată pe acest roman. A scris volume de poezie inspirate de actrița Juliette Drouet, care i-a fost amantă. Adèle s-a îndrăgostit în această perioadă de Sainte-Beuve, prietenul lui Hugo. În 1838 avea loc premiera piesei Ruy Blas, la Theatre de la Renaissance, Paris. Hugo era simpatizant al Republicii. „Pair” al Franţei, în anul 1841 devenea membru al Academiei Franceze. Zece ani mai târziu, Hugo a venit exilul, pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. În perioada respectivă a scris Casa de Hauteville, volumul de poezii Les chetiments (1853), Les Misérables (1862), acesta din urmă fiind romanul care îl va face să devină apreciat în toată lumea. Au urmat Les Travailleurs de la Mer (1866), L`Homme qui rit (1869),Quatre-vingt-treize (1874).
La bătrâneţe, Hugo a devenit o veritabilă instituţie, întruchiparea vie a artei şi a spiritului naţional francez. La 22 mai 1885, Victor Hugo a murit, guvernul francez luând hotărârea de a-i organiza funeralii naţionale. La funeraliile sale au participat mai mult de două milioane de oameni care l-au advictor-hugomirat şi au vrut să-l însoţească pe ultimul drum. Este înmormântat în Pantheonul din Paris. În 1902, anul centenarului naşterii lui Victor Hugo, a fost fondat muzeul care poartă numele scriitorului, ca urmare a unei importante donaţii făcute oraşului Paris de către Paul Meurice.
Nici o altă figură nu a dominat atât de categoric perioada, naţiunea, literatura şi nu s-a ridicat la înălţimea judecăţilor de valoare ulterioare în aceeaşi măsură ca Victor Hugo. Lider de necontestat al romantismului francez, Hugo şi-a exercitat influenţa în toate genurile existente: poezie, dramă, ficţiune, critică literară, eseuri politice şi religioase.
Mai mult un fenomen şi o forţă decât o figură literară convenţională, Hugo, pe tot parcursul vieţii sale, a întruchipat istoria şi spiritul Franţei în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, cu toate că, în anumite perioade ale vieţii sale şi imediat după moartea sa, a existat şi tendinţa de a i se subaprecia geniul.
victor_hugo_Considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială, romanul Les Misérables  a avut un „început” mai special. Se pare că autorul a început demararea scrierii în urma unui scandal de adulter în care Victor Hugo a fost implicat.
Toate începuturile sunt mici, remarca Titu Maiorescu. Începutul scrierii „Mizerabililor” confirmă remarca. El are aerul unei anecdote. În 1845, Hugo în vârstă de 43 de ani şi destul de celebru ca să fie pair al Franţei (distincţie nobiliară), e surprins în plin delict de adulter de poliţia pe care o alertase un soţ bănuitor. Partenera e arestată, conform legii, pairul  scapă basma curată graţie titlului nobiliar,  dar, ca să evite oprobriul public, se ascunde în apartamentul lui parizian din Place Royale, Place des Vosges de azi, şi se pune pe scris un roman. (Nicolae Manolescu)

Surse:
literaturadeazi.ro
gazetademaramures.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × three =

+ 49 = 58

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie