Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului.

Nu suntem din maimuţă, dar mergem cu paşi repezi spre ea.

Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăm Lui pe noi înşine, pe viaţă.

Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu

Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.

Dacă veţi avea si răbdare în necazuri, să ştiţi că veţi avea şi Duhul Sfânt. Dar dacă veţi avea şi puterea de a mulţumi în necazuri, atunci străluceşte Duhul Sfânt în voi.

Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.”

Smerenia se clădeşte pe ruinele mândriei.

Sufletul este mai de preţ decât toată materia lumii pentru că în el e sădită de la obârşie posibilitatea desăvârşirii.

..Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. Cu primele umblă să ne amăgească iar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine şi durerea ca rău. 

Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Sa cerem prieteni adevarati, care constituie cea de a doua jumatate a noastra. Ei ne completeaza atunci cand sunt sinceri, credinciosi iar nu lingusitori, exploatatori ai pasiunilor noastre.

Suferinţa acceptată, smerită, face din Lazării acestei lumi un Lazăr din sânul lui Avraam încă din lumea aceasta.

Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar are pedeapsă.

Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri si Dumnezeu se roaga de om sa-si schimbe purtarile. Socotiti acum, care de cine sa asculte mai intai?

Părintele Arsenie Boca

“Ultimul sfânt al românilor”, “Sfântul Ardealului”, sau “Biciul lui Dumnezeu”, așa a fost supranumit părintele care a marcat monahismul românesc, aducând alinare în suflete și fascinând mulțimile cu darul său de-a ști totul despre fiecare credincios pe care îl privea în ochi. Astăzi, Arsenie Boca este pentru mulți o icoană vie, un sfânt.

Parintele Arsenie (tot timpul urmărit de securiști): Nu vă necăjiți de mine, că eu astfel mă hrănesc cu mâna cerească… Măi, să răbdați și voi prigonirile lui antihrist, că numai prima durere o simți, restul suporți cu ajutorul lui Dumnezeu… Este destul dacă ați venit o dată sau de două ori la mine, că la dreapta judecată am și eu un cuvânt de spus. Unde veți fi, pun mâna în capul vostru și vă scot afară. Dar este o condiție: să fiți buni, să faceți fapte bune, să mergeți pe linia Bisericii și să fiți tot timpul pregătiți, cum vă învață preoții Bisericii.

Cunoscut drept Sfântul Ardealului, fiind considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români, pentru convingerile sale religioase, preotul Boca a fost arestat și torturat de fosta Securitate, alungat de la mănăstire, devenind unul dintre martirii regimului comunist.

 La 29 septmebrie 1910,  în Vața de Sus, în judeţul Hunedoara, se năştea Zian Boca, fiul lui Iosif Boca şi al Cristinei. 19 ani mai târziu, în curtea Liceului „Avram Iancu”, din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, acelaşi Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor, „Gorunul lui Zian”. Îi uimește pe toți prin frumusețea sa sufletească și asceza sa. Rămas orfan de tată, despre care spunea că l-a bătut “ca să nu mai pierd timpul”, tânărul Boca mărturisește că avea înclinații spre „științele pozitive”. Ar fi vrut să urmeze studiile pentru aviație, dar, din cauza sărăciei, a renunțat.

Așa că a biruit ” înclinația contemplativă”, iar 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. După absolvirea Academiei din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite, cu bursă, la Școala de Belle Arte din Bucureşti, pentru a se pregăti ca pictor bisericesc. Tot aici va urma şi studii de medicină, dezvoltând o pasiune pentru ştiinţe, ce-l va cuceri până la moarte. Încă din timpul studenției i se spunea “Sfântul”.

Hirotonit diacon în 1935, iar în 1938 termină Belle Arte. Anul următor este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan în Sfântul Munte Athos, pentru a deprinde viața călugărească. A stat acolo trei luni, iar acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”. Tânărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta stau!”. Amintindu-şi relaţia cu primul său duhovnic, Boca avea să exclame mai târziu, întrebat cum ar trebui să fie un călugăr: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc… Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti… De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!”.
Revine în țară îmbogățit cu experiențe minunate și intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, din 1940, este tuns în monahism, primind numele Arsenie. “Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot”, mărturisea Arsenie Boca. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbându-i înfățișarea. Rapid, faima părintelui Arsenie Boca se răspândește în întreaga țară, devenind simbol al Sâmbetei de Sus.

Este arestat, pentru prima dată, sub suspiciunea de legături cu legionarii, în 1945. Dar este eliberat în absența unor dovezi clare. În mai 1948, este din nou arestat și anchetat, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948, pentru a-l proteja. Securitatea continuă să îl hărțuiască, iar la 10 ianuarie 1951 este arestat din nou și dus la Ocnele Mari.

Datorită influenței pozitive asupra deținuților, este trimis la șantierul Poarta Albă din cadrul șantierului deschis de regimul comunist pentru Canalul Dunăre Marea Neagră.

Aici a avut loc minunea prin care părintele a reușit să “iasă” prin zidurile temniței, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale. I se dau trei ore liber, timp în care pur și simplu dispare, gardienii dând alarma. La exact trei ore revine și, chestionat fiind de cei care îl păzeau răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. Gardienii au sunat acolo și li s-a confirmat prezența la înmormântarea mamei. Care avusese loc la Vața de Sus, la câteva sute de kilometri de locul unde părintele era închis.
Primul mare semn dumnezeisc s-a arătat insa chiar după prima arestare a sa. Se spune că, într-o noapte, monahul a fost scos din celula unde se afla, în arestul Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Cei doi l-au luat de subsuori, pe sus, în timp ce îl insultau și îl batjocoreau. Părintele i-a iertat, dar mâna dreaptă a unuia și mâna stangă a celuilalt, adică exact cele care l-au atins, s-au uscat în scurt timp. Milițienii au rămas infirmi pe viață. Mulți credeau că minunile părintelui Arsenie Boca se săvârșeau prin foc, iar cine îl atingea cu dușmănie, era ars de para focului Dumnezeiesc.

Este eliberat, dar, pentru scurtă vreme. Prigoana continuă, astfel că, de Rusalii, în septembrie 1955 este din nou anchetat și arestat. Securitatea nu reușește să îi găsească o vină, pentru a-l închide mai mult timp. Așa că este pus în libertate și se întoarce la Prislop. În 1958, după impunerea unui nou regulament monahal, părintele Arsenie Boca și stareța Zamfira Constantinescu sunt nevoiți să părăsească mânăstirea, iar maicile sunt obligate să intre în lume. Mănăstirea devine cămin de bătrâni până în 1967. Din acest moment și până la moartea sa, în 1989, nu mai are voie să poarte haina călugărească. Patriarhul Iustinian reușește însă să îl aducă la atelierele de pictură ale Patriarhiei. Pentru a scăpa de teroarea regimului comunist și de oamenii Securității, părintele Arsenie acceptă să lepede haina duhovnicească și să o îmbrace pe aceea de mirean. Nu însă fără a renunța la stilul auster de viață trăit în mânăstire.

Timp de 15 ani, din 1968 până în 1983, pe zidurile Bisericii Drăgănescu, de lângă București, părintele pictează predicile pe care obișnuia să le țină, în fața a mii de credincioși, la Sâmbăta de Sus. Iar duhul profetic al părintelui se regăsește în toate creațiile sale de pe zidurile bisericii.
La 28 noiembrie 1989, părintele Arsenie Boca trece la cele veșnice. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop reprezintă în prezent unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, zeci de mii de oameni venind în fiecare an, aici, pentru a se ruga la Sfântul Ardealului, una dintre marile figuri duhovnicești.