Pastila de gramatică
Cum este corect – « maiou » sau « maieu »?
Sănătatea unei limbi se păstrează când tot mai mulţi dintre vorbitorii limbii respective manifesta respect pentru aceasta, folosind-o in mod corect, firesc, nuantat, cand sesizează, corectează, îşi exprimă opinia în legătură cu frecvenţa unor greşeli, fie că este vorba de unele « tolerabile », care pot fi dictate de un context colocvial, fie că se referă la situaţii mai grave, evidente în mass-media sau în limbajul oral, acolo unde incorectitudinile trădează necunoaşterea regulilor, nu neapărat « neglijenta » în vorbire.
Nu contează dacă unele cuvinte/structuri/sensuri greşite.par, după cum spun unii, « simple », greşeala este greşeala şi trebuie semnalată, altfel proliferează şi va fi din ce în ce mai greu să ne recunoaştem identitatea lingvistică.
Întrebarea din titlul articolului – Cum este corect – maiou sau maieu ? – pare a fi din categoria celor « simple », dar, la o căutare pe internet, se poate constata că prezenţa formei greşite – maieu – este « exasperantă », pe pagini întregi : Maieu de vară (cabinacu haine.ro), Maieu de alergare (compressport.ro), Maieu de damă (adler.info), Maieu de slăbit (bizoo.ro) etc.
Singura formă corectă a cuvântului care denumeşte articolul de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fară mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele (DEX) este maiou, cu pluralul maiouri, un împrumut din limba franceză – fr. maillot.
Lasă un răspuns