Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Comunismul este, în fond, o societate care trage în jos tot ce este sus.

Comunismul este, în fond, o societate care trage în jos tot ce este sus.

Ce stranie e societatea cu regulile şi prejudecăţile ei, în care, dacă nu te încadrezi, eşti catalogat drept delicvent, sau bolnav.

Teatrul şi imagistica sa constituie un gen privilegiat care are posibilitatea să reprezinte neliniştea acelui labirint de îngeri, demoni şi minuni, care nu este altceva decât sălaşul dorinţelor noastre.

Lumea literaturii, lumea artei, este lumea perfecţiunii, este lumea frumuseţii.

Aidoma Inchiziţiei, toate guvernele sau regimurile care pretind să controleze viaţa cetăţenilor au dovedit aceeaşi neîncredere în ficţiuni şi le-au supus acelei vigilenţe şi domesticiri numite cenzură.

Un scriitor nu-şi alege temele, temele îl aleg pe el.

Naţionalismul este astăzi cel mai mare duşman al Europei.

Eu mă îndrăgosteam şi infidelităţile mele îmi pricinuiau întotdeauna traume morale şi sentimentale.

Un cadavru este o palidă si înşelătoare reminiscienţă a fiinţei vii, aflată în plină mişcare şi creativitate.

Democraţia şi prosperitatea nu produc marea literatură.

Doar un idiot poate fi complet fericit.

Uită-te bine la mine, iubirea mea. Recunoaşte-mă, recunoaşte-te.

Incertitudinea este o margaretă ale cărei petale le putem smulge neîncetat.

Nu sunt nefericit şi nici nu vreau să fiu compătimit. Sunt aşa cum sunt şi gata. Faptul că ştiu că alţii sunt într-o stare mai jalnică este o mare consolare, bineînţeles.

Nu există dragoste fără năbădăi.

Muierile ajung chiar să mă iubească… În adâncul sufletului, pe o femeie frumoasă o fascinează întotdeauna bestia, după cum dovedesc atâtea fabule şi mitologiile.

Sunt aidoma melcilor care poartă, tăinuită în labirintul lor, muzica mării.

Există o incompatibilitate clară între creaţia literară şi activitatea politică.

Deşi mi-am dedicat viaţa altor genuri de literatură, iubirea precoce pentru teatru nu s-a stins niciodată şi a continuat să pâlpâie acolo în umbră.

Ca o vrajă – oferindu-ne iluzia de a avea când nu avem, de a fi ceea ce nu suntem, de a accede la acea imposibilă existenţă în care aidoma zeilor păgâni, ne simţim muritori şi nemuritori în acelaşi timp, literatura ne sădeşte în spirit nonconformismul şi revolta… De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim şi să scriem: e cea mai bună cale de a ne alina condiţia trecătoare, de a opri scurgerea timpului şi de a face imposibilul posibil.

Limba franceză: limba seducţiei.

Mi-am pierdut urechea stângă din cauza unei muşcături, când mă băteam cu alt om. Dar, prin spărtura subţire care mi-a rămas, aud clar toate zgomotele lumii. Văd şi lucrurile, chiar dacă pieziş şi cu anevoinţă. Fireşte, cu toate că la o aruncătură de ochi nu pare, această protuberanţă albăstruie, de la stânga gurii mele, este un ochi.

A scrie romane înseamnă un act de rebeliune contra realităţii, contra lui Dumnezeu, contra creaţiei lui Dumnezeu care este realitatea.

Literatura trebuie să apere umanitatea împotriva dictaturilor şi a sistemelor de control.

 Mario Vargas Llosa

Până la vârsta de 10 ani, a crezut că tatăl lui e mort. Aşa îi spusese familia, lăsându-l să adore portretul înrămat al unui bărbat în uniformă de marinar. După această vârstă, tatăl său, un personaj violent, cu o puternică morală machistă, s-a întors în viaţa familiei, creându-i băieţelului o adevărată traumă. Vargas Llosa spune că are momente când crede că niciodată nu s-a trezit complet din şocul „învierii” tatălui său.
S-a născut la 28 martie 1936 în Arequipa, Peru și a copilărit în Bolivia împreună cu mama și bunicii materni, închipuindu-și că tatăl lui murise ca un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru.
Între 1950 și 1952 urmează cursurile unei școli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado – experiență descrisă în primul roman, Orașul și câinii (1963). În 1953, intră la “Universitatea Națională San Marcos” din Lima pentru a studia literatura iar peste cinci ani își ia licența în literatură cu teza Baze pentru o interpretare a lui Rubén Darío. A obținut apoi un doctorat în filozofie și litere la “Universitatea Complutense” din Madrid în 1959. Între timp, se stabilește pentru o perioadă în Franța unde lucrează ca profesor de spaniolă și ziarist. Călătorește, predă la universități din America și Europa, devine un scriitor celebru prin forța epică, luciditatea și ironia sa. După o tinerețe în care se apropie de comunism, la maturitate ia distanță față de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism față de regimul castrist.
În 1955 se căsătorește cu cumnata unchiului matern, (subiectul romanului Mătușa Julia și condeierul) provocând mare scandal în familie, și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verișoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii: Alvaro Vargas Llosa, scriitor, Gonzalo, și Morgana, fotografă. Vargas Llosa a devenit membru al “Academiei Regale Spaniole” în 1996.


În anii 80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician și a devenit cunoscut pentru luările de poziție în favoarea liberalismului de piață și a admirației pentru Margaret Thatcher, supranumită Doamna de Fier. În anul 1988 înființează formațiunea politică Movimiento Liberdad care intră în componența Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la președinția țării în alegerile prezidențiale din Peru în 1990 dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în fața lui Alberto Fujimori.
În timpul campaniei electorale oponenții săi au citit la radio fragmente agresive din opera sa pentru a-i șoca pe electori. Întreaga experiență este apoi povestită în volumul autobiografic Peștele în apă.

Este unul din cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină. A obținut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului”. Proza lui Mario Vargas Llosa este aceea a “realismului magic”. Scriitorul este tradus în limba română din 1970, iar editura Humanitas a inaugurat, în 2005, o serie de autor Llosa, care are, în prezent, peste 20 de titluri. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Mario Vargas Llosa se numără: “Oraşul şi câinii”, “Conversaţie la catedrală”, “Casa Verde”, “Pantaleon şi vizitatoarele”, “Mătuşa Julia şi condeierul”, “Războiul sfârşitului lumii”, “Istoria lui Mayta”, “Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, “Povestaşul”, “Elogiu mamei vitrege”, “Lituma în Anzi”, “Peştele în apă”, “Caietele lui Don Rigoberto”, “Paradisul de după colţ”, “Rătăcirile fetei nesăbuite” – încununate aproape toate cu premii literare.

Vargas Llosa este marchiz. Casa Regală a Spaniei i-a conferit acest titlu, în 2011, atunci când s-a instituit şi linia nobiliară a „Marchizatului de Vargas Llosa”. Titlul se transmite ereditar, el urmând să ajungă la băiatul cel mare al lui Mario, Alvaro Vargas Llosa. Formula de adresare către cei care vor purta acest titlu va fi: „Prea Ilustre Marchiz de Vargas Llosa”.
Când a candidat la preşedinţia Perului, în timpul campaniei electorale din 1989-1990, cei care îi asigurau paza i-au dat numele de cod „Jaguarul”. În copilărie, datorită danturii lui protuberante, Mario a fost poreclit „Bugs Bunny”. Mario a păstrat două nume de familie: „Vargas”, al tatălui, şi „Llosa”, al mamei. Numele complet al scriitorului este Jorge Mario Pedro Vargas Llosa.
În adolescenţă, descurajat că nu reuşea să scrie şi el ficţiune, asemenea celor pe care-i admira, se gândea să le trimită scrisori lui Faulkner, Dos Passos, Hemingway, Camus, să-i roage să-i explice secretul literaturii. Din timiditate, a renunţat. În 1958, când a făcut prima călătorie în Franţa, urmare a câştigării unei burse, a vrut să-l întâlnească pe Sartre personal, dar n-a putut trece de secretarul acestuia. A avut mai mult noroc cu Camus, pe care l-a pândit la intrarea unui teatru unde autorul francez pregătea montarea unei piese. În tinereţe, datorită pasiunii sale pentru Sartre – pasiune abandonată între timp, chiar renegată – prietenii îl porecleau „Micul Sartre cel Vizeaz”.
Multe dintre romanele şi piesele de teatru ale lui Vargas Llosa au în centru scriitori şi ziarişti – cele două profesii pe care peruanul le-a practicat fără răgaz de-a lungul vieţii.  Îi place să viziteze locurile unde au trăit scriitorii care l-au inspirat – delectare pe care el o numeşte „practicarea fetişismului literar”. În adolescenţă, a practicat înotul de performanţă. Lui Mario Vargas Llosa i se atribuie o lovitură de pumn care i-ar fi învineţit ochiul stâng lui Gabriel Garcia Marquez. Pumnul ar fi fost dat într-un teatru din Mexico City, în 1976 – an începând cu care cei doi nu şi-au mai vorbit niciodată. Cinci ani mai devreme, în 1971, Vargas Llosa îşi dăduse doctoratul la Universitatea Complutense din Madrid cu o teză despre Marquez. Titlul tezei, care număra peste 600 de pagini, a fost „Garcia Marquez: Istoria unui deicid”. Llosa înţelege prin „deicid” isprava supremă la care poate aspira un romancier, aceea de a crea un univers ficţional viu, abundent, perfect autonom şi atât de vast încât autorul să dea impresia că s-a substituit lui Dumnezeu. Când a scris despre „deicidul” lui Marquez, Vargas Llosa s-a referit în primul rând la romanul „Un veac de singurătate” (1967). Criticii consideră că lui Mario Vargas Llosa i-a ieşit de două ori sau chiar de trei ori isprava „deicidului”: în „Conversaţie la CATEDRALA”, în „Războiul sfârşitului lumii” şi, poate, în „Casa Verde”.

Câteva dintre personajele  create de Vargas Llosa îşi fac apariţia în mai multe cărţi ale autorului – după modelul Comediei Umane a lui Balzac. Cel mai longeviv personaj, din acest punct de vedere, este Lituma, protagonist în patru opere: „Casa Verde”, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, „Chunga” şi „Lituma în Anzi”. Vargas Llosa iubeşte pictura. Trei dintre operele lui – „Elogiul mamei vitrege”, „Paradisul de după colţ” şi „Ochi frumoşi, tablouri urâte” – conţin referiri abundente la această artă plastică. În prima, autorul transformă câteva picturi, din renaştere şi din modernitate, în pânze vorbitoare, insuflând viaţă în peisajul static al acestora. În „Paradisul de după colţ”, Llosa povesteşte viaţa lui Paul Gauguin, iar în ultima – „Ochi frumoşi, tablouri urâte” – explică arta lui Piet Mondrian.  În eseurile în care slăveşte neobosit rolul literaturii, Mario Vargas Llosa insistă asupra teoriei sale a „omului complet”. În opinia lui Vargas Llosa, „omul complet” este omul din carne şi oase la care se adaugă fanteziile lui – conştiente sau involuntare  – care îl ajută să îndure viaţa.  Dacă nu luăm în calcul „omul complet” – crede Llosa – atunci când ne referim la oameni, ignorăm complexitatea esenţială a fiinţelor umane. Teoria „omului complet” stă la baza convingerii sale că lumea nu poate exista fără ficţiune. Această afirmaţie, cum că lumea nu poate exista fără ficţiune, trebuie citită şi în sensul că o lume căreia i se răpeşte posibilitatea de a fantaza se va autodistruge, dar şi în sensul că fantezia este iremediabil impregnată în natura umană, deci nu poate fi alungată sub niciun chip din viaţa oamenilor.

Are o colecţie de hipopotami miniaturali – din lemn, fildeş şi sticlă – aşa cum Eugen Ionescu avea, pe vremuri, o foarte dichisită colecţie de rinoceri. În 2006, când Mario Vargas Llosa a împlinit 70 de ani, municipalitatea din Barranco – o subdiviziune administrativă a Limei – a redenumit în cinstea sa unul dintre bulevardele care străjuiesc ţărmul Oceanului Pacific. Un an mai târziu, la cererea expresă a romancierului, strada şi-a recăpătat vechea denumire, iar plăcuţele cu „Malecon Mario Vargas Llosa” au fost date jos de pe stâlpi. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a primit vestea câştigării premiul Nobel a fost să meargă în baie şi să intre sub duş.

Surse:
adevarul.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie